Exclusiv | Simona Halep: „O înfrângere nu e un capăt de țară. Sunt împăcată și mulțumită că am luptat și mă uit deja către următoarele ocazii!”

Adrian Țoca | 24 ianuarie 2022

„M-am chinuit din greu anul trecut, iar felul în care mi-am revenit din acea situație arată foarte bine și sunt fericită pentru asta. Voi păstra doar partea bună.”

Dacă fanii ei aveau nevoie de o porție de încurajare după amărăciunea provocată de înfrângerea Simonei Halep în fața lui Alize Cornet, ea a venit repede chiar de la Simona. Zâmbitoare, ea a dat repede de înțeles, la conferința de presă, că a trecut deja peste rezultat, că izolează meciul ca pe un eveniment separat – „e greu să joci în căldură, iar azi nu am putut să fac asta” – și că se uită aproape nerăbdătoare către viitoarele ocazii. I-a dat credit lui Alize, pe care a spus că o va susține în continuare și și-a promis că va lua doar partea pozitivă din ce s-a întâmplat în acest turneu și în aceste săptămâni de început de an.

„A fost o luptă grea, iar ea a fost un pic mai puternică decât mine la sfârșit. Tot creditul ei pentru această victorie. Cred că am jucat bine, doar am ratat niște oportunități, niște șanse, dar sunt foarte fericită cu felul în care am luptat azi, asta e important”, a început ea. „Cu siguranță că aleg să iau partea pozitivă din acest turneu. Sunt foarte fericită cu felul în care m-am descurcat în aceste săptămâni în Australia. M-am chinuit din greu anul trecut, iar felul în care mi-am revenit din acea situație arată foarte bine și sunt fericită pentru asta. Voi păstra doar partea bună.”

Simona s-a arătat pe teren foarte afectată, dar întrebarea naturală era dacă a fost căldura și atât, sau a acuzat și alte probleme.

„Doar căldura m-a afectat. Nu am vreo altă accidentare, ceea ce e bine. Căldura m-a afectat, de fapt am resimțit-o încă devreme din primul set. Mi-a fost rău, un pic amețită. E greu să joci în căldură și nu am putut să fac asta azi. Ea a fost un pic mai puternică și așa a câștigat. Dar cred că a fost un meci bun. Am ratat șansele pe care le-am avut în setul al treilea, când puteam să mă desprind la 4-2. Dar, cum am zis, voi păstra doar lucrurile bune de aici și deja mă uit către următoarea ocazie.”

Ce și-a zis în acea perioadă din setul secund, în care întâi a părut în pragul colapsului, iar apoi, de nicăieri, a legat o serie de șase game-uri la rând? Simona e sinceră și admite că mai avea puține speranțe.

„Nu mi-am zis nimic, eram aproape să renunț, pentru că eram epuizată. Dar am simțit că și ea începe să greșească și m-am agățat acolo. Am luptat pentru fiecare minge. Dar nu cu prea multă încredere, doar că eram acolo și jucam. Da, a fost o răsturnare de situație, dar la final nu mi-a fost suficientă.”

Despre Alize, Simona a spus că o va susține în continuarea turneului. „N-am decât cuvinte frumoase de spus despre ea, pentru că-mi place de ea pe teren, cum luptă. Merită ce i se întâmplă acum. Muncește din greu tot timpul, și da, îi urez succes. Îmi doresc să i se îndeplinească acest vis și îi voi face galerie în continuare.”

Am întrebat-o cum se simte fizic la momentul conferinței și dacă poate detalia cum s-a simțit în perioada cea mai grea de pe teren.

„Acum sunt ok, mi-am revenit. Am făcut o cadă cu gheață și mi-am mai revenit un pic, dar sunt obosită.

Păi, nu prea mai puteam să respir, intrasem un pic în panică, cum intră toată lumea. Mă durea și stomacul, aveam și stări de amețeală, cam tot ce se poate întâmpla negativ am avut azi. Dar faptul că am luptat m-a bucurat și chiar sunt împăcată și mulțumită de cum am fost pe teren. Din păcate, nu mi-am luat șansele atunci când a trebuit și așa poți să pierzi meciurile.”

Ce nu i-a mers azi și ce simte că ar fi putut face mai bine, din perspectiva jocului?

„Serviciul. De departe, serviciul. Mi-am pierdut ritmul și nu m-a ajutat prea mult. Poate și niște greșeli pe care le-am făcut. Voleurile, poate dacă aș fi dat vole-lift, m-ar fi ajutat mai mult, așa cum dădeam înainte. Dar ce pot să zic. Nu vreau să mă critic prea mult, pentru că a fost un meci în condiții grele și am făcut atât cât am putut.”

Simona a trecut prin multe înfrângeri dure de-a lungul carierei, și am întrebat-o dacă trece mai ușor peste un astfel de eșec în acest moment.

„Da, trec mult mai ușor”, a răspuns cu un aer de ușurare. „Mi-am și zis azi, după meci, că, totuși, am avut o revenire destul de bună după anul trecut, că mă simt bine, sunt sănătoasă și asta contează. Adică mă bucur de alte lucruri acum și o înfrângere nu mai e un capăt de țară. Încerc să iau ceea ce a fost mai bun și să merg cu încredere la următorul turneu. Asta am de făcut. Și vreau să mă și bucur. Chiar dacă am pierdut, mă bucur de tot ce se întâmplă.”

Simona spune că își va lua câteva zile de respiro, pentru că „de două luni nu am mai avut nicio pauză. Am muncit destul de mult în offseason și aici”. Apoi? „Dubai și Doha, merg la ambele. Iar după, Indian Wells, Miami și Charleston, acesta e planul pe termen scurt”.

Și dincolo de programul punctual, ce așteptări are de la ea în continuarea sezonului?

„La fel cum am venit și aici. Așteptări am, pentru că muncesc mult și muncesc cu spor, dar nu am presiunea rezultatului. Chiar nu mă interesează ce fac ca rezultat, mă interesează ce fac ca joc. Și atunci când sunt focusată pe jocul meu, joc un tenis bun și automat vin și meciurile câștigate.”
 
Foto: Profimedia Images

Suntem singurul site de sport din România cu interviuri exclusive cu jucătorii români la majoritatea turneelor de Grand Slam. Dacă apreciezi articolele și analizele 30-0, precum și interviurile exclusive cu jucătorii români, susține-ne cu un abonament la 30-0+, disponibil AICI. Ai acces la mai mult conținut exclusiv, doar pentru abonați (plus alte surprize frumoase), și ne ajuți astfel să facem un jurnalism mai valoros și mai cuprinzător pe 30-0.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi