Exclusiv Simona Halep: „În pauza aceasta am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Îmi doresc să joc alți 4-5 ani la nivel înalt”

În interviul cu Raluca Olaru de la Players’ Lounge, formatul în care Raluca intervievează jucătoarele de tenis din România pe 30-0, Simona Halep a vorbit despre beneficiul neașteptat pe care l-a avut perioada de carantină pentru ea: o pauză mentală de care avea mare nevoie.

„A fost o perioadă pe care mi-am dorit de vreun an și ceva. Eram foarte obosită mental și mă simțeam epuizată de la zi la zi. N-a fost o perioadă plăcută, pentru că a trebuit să stăm în casă cu toții. Dar pot spune că am profitat de această perioadă pentru a mă odihni și a-mi încarca bateriile pentru ceea ce va urma, deoarece sunt sigură că turneele vor reveni la normal și vom avem posibilitatea de a juca din nou.”

Întreruperea prelungită a ajutat-o și să se reconecteze cu dorința de a fi pe teren, de a concura pe cele mai mari arene din lume. Simona spune că a realizat acum cât de mult înseamnă pentru ea să joace la cel mai înalt nivel și se gândește să mai facă acest lucru încă „4-5 ani”.  

„După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis.”

Iată o parte din temele abordate în interviu. Urmărește înregistrarea pentru declarațiile complete.

Despre accidentarea la picior și recuperare

Înainte de Dubai am făcut un antrenament de pregătire fizică și acolo a a apărut o ruptură de fasciita plantară. Jucând la Dubai am forțat, s-a agravat accidentarea, iar după am făcut un RMN și mi s-a spus că peste 40% din fascia plantară este ruptă și va trebui să stau cam 3-4 săptămâni fără să fac nimic. Și atunci a venit pandemia și am putut să mă tratez cum trebuie. 

Momentul zero. Nurnberg și amintirea primului titlu WTA câștigat

„Mie mereu mi-a plăcut să joc în Germania. În 2001 cred că am mers prima dată în Germania, cu Daniel Dragu, unde am făcut o pregătire de o lună de zile. Mi-au plăcut terenurile de acolo și zgura, chiar dacă vremea e ploioasă și terenul e mai greu; mi-a plăcut mereu să joc acolo pentru că simțeam cu adevărat jocul, condițiile de joc sunt mai grele. 

La Nurnberg am mers fără nicio așteptare; nu câștigase niciun titlu până atunci. Dar am avut câteva meciuri extraordinare, meciul cu Andrea Petkovic a fost cel mai tare, în finală. Acolo a fost un declic, da; nu-l pot analiza și comenta foarte bine pentru că niciodată nu știi ce să faci mai bine pentru a avea astfel de momente. Cel mai bine e să te antrenezi în fiecare zi, să crezi și să te pregătești pentru orice. 

Au fost meciuri tari și un turneu bun, care mi-au dat încredere. Iar faptul că săptămâna următoare am câștigat pe iarbă la s’Hertogenbosch mi-a dat o energie bună și o încredere destul de mare că sunt capabilă să schimb suprafața atât de rapid; nu era hard-iarbă era zgură-iarbă, ceea ce e o mare diferență. Câștigând și acel turneu mi-a dat un sentiment plăcut și ăla a fost momentul în care am început să visez mai mult.” 

Secretul menținerii în top și gestionarea presiunii

„Nu cred că am făcut ceva special încât să-mi meargă atât de bine în toți acești ani. Faptul că nu am ieșit din top 100 la început, top 50 și apoi top 10 nu a însemnat că în fiecare săptămână am fost la nivel maxim. Am reușit să joc bine în perioade în care a trebuit să joc bine. Am avut și eu căderi; am avut săptămâni întregi în care nu simțeam jocul, nu prindeam ritmul sau am avut mici accidentări. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut vreo operație sau accidentare gravă. Am avut, într-adevăr, o accidentare la spate, dar mi-am revenit repede pentru că mereu când am avut câte o problemă m-am oprit și am încercat să mă fac bine repede; nu am tras de mine, nu am jucat cu dureri. Lucrul ăsta nu l-am făcut niciodată și acesta e probabil motivul pentru care nu am avut niciodată accidentări grave. 

Nu am fost săptămână de săptămână la nivel maxim. Am avut multe căderi pe durata unui an, dar am reușit să joc bine sub presiune; atunci când a trebuit să am un rezultat bun, l-am avut. Dar faptul că sunt acolo de atâția ani mă bucură și pe mine și îmi dovedește că, totuși, am fost constantă în munca pe care am făcut-o. Adică zi de zi m-am dus la program și am respectat tenisul 100%. Și faptul că nu m-am abătut de la program și de la dorința de a fi din ce în ce mai bună a făcut acest rezultat posibil, să fiu acolo ani la rând.” 

Cum a gestionat momentele grele din carieră 

“Cel mai mult m-au ajutat oamenii de lângă mine, asta pe primul plan. Faptul că nu am cedat niciodată, chiar dacă am avut un moment extrem de greu nu am simțit că vreau să mă las și că nu mai pot face față presiunii. 

Cel mai greu moment din cariera mea a fost în 2017, când am pierdut finala cu Ostapenko. Trei luni am fost, trebuie să recunosc, într-un fel de depresie sau o anxietate exagerată. Pentru că mă trezeam și noaptea în somn plângând pentru acel meci, dar cu toate astea nu am lipsit nicio zi de la antrenament. 

Iar Darren mi-a spus o chestie foarte interesantă atunci: nu foarte mulți sportivi reacționează așa când au un eșec foarte mare; pentru că a fost cel mai mare eșec al carierei mele de până atunci, chiar dacă o finală de Grand Slam nu e eșec. Dar faptul că am condus meciul mult și nu am reușit să închid a fost un eșec pentru mine. El mi-a spus că am puterea necesară să merg mai departe, fără să las acel meci să mă afecteze în totalitate. Și atunci am prins și mai multă încredere și mi-am spus că sunt o persoană puternică și trebuie să merg în continuare să lupt pentru ceea ce îmi doresc.” 

Ce se vede făcând după tenis 

„După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia asta am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis. 

Apoi, după tenis, îmi doresc să-mi întemeiez o familie; o familie înseamnă că vreau să am un copilaș. Aș vrea să mă dedic în totalitate copilului, astfel încât să-i ofer o educație pe care eu am primit-o de la părinții mei, să-i fiu un sprijin. După asta, mi-aș dori să mă întorc la tenis – dar îmi e greu să spun ce mi-aș dori să fac. Îmi doresc să mă dezvolt și spre alte părți, nu doar în sport. Dar, poate, o să mă implic cu fundația mea, o să ajut alți copii sau o să îi îndrum spre tenis. Ceva concret nu am. Acum vreau doar să joc tenis și apoi o să văd ce se întâmplă, de la an la an.”