Exclusiv | Jaqueline Cristian va reveni pe teren la US Open, după o jumătate de an de absență

Accidentată la Doha, într-un moment în care juca poate cel mai bun tenis al ei în acest sezon, Jaqueline Cristian a trecut apoi prin momente foarte grele. S-a operat imediat la ligamentul încrucișat anterior de la genunchiul drept și a traversat apoi o perioadă complicată; și acum e mândră de cum a gestionat-o. Au ajutat-o mult familia și prietenii, motiv pentru care mental a depășit cu bine momentele de cădere. Acum privește cu optimism către reluarea carierei ei, despre care ne-a vorbit pe larg aici.

Jaqueline face 4-5 ore de recuperare pe zi, iar procesul decurge bine; evoluția piciorului este în graficul dorit și își va relua antrenamentele de tenis pe 15 mai, alături de antrenorul ei, francezul Thomas Drouet, care va veni atunci în România.

Jaq și-a înghețat clasamentul și își va acorda timp pentru a reveni în circuit. Își propune acum să o facă odată cu turneul de la Flushing Meadows, la finalul verii, adică la jumătate de an distanță de accidentarea suferită la Doha.

Jaq despre

Cum a fost imediat după operație

„Acum sunt mult mai bine, pentru că am scăpat de dureri. Dar la început a fost groaznic. Adică nu credeam că este atât de rău să treci printr-o operație de genul ăsta. Mi s-a făcut foarte rău de la anestezie în primul rând; am stat doar o noapte în spital, iar când am ajuns acasă, de la oboseală și de la pastilele foarte puternice pe care le-am luat împotriva durerii, m-am ridicat, am făcut doi pași, m-am albit la față și am leșinat. Au avut grijă de mine mama, care s-a mutat cu mine, și iubitul meu Radu, care m-a cărat practic; unde leșinam, acolo era și el. Cinci zile după aceea nu am putut să fac trei pași fără să leșin. Până n-am terminat cu pastilele n-am putut să mă ridic de pe canapea.” 

Cum a decurs recuperarea

„După alea cinci zile oribile – partea bună e că nu aveam durere de genunchi; nu simțeam nimic – am început recuperarea. Acasă am avut un aparat cu care să fac flexie și extensie cu care făceam o oră și jumătate dimineața, o oră și jumătate seara. Mama îmi mișca rotula față-spate, stânga-dreapta și făcea și ca un fel de presă pe ea, câte 45 de minute, de două ori pe zi, ca să fie tot timpul rotula liberă, ca să nu depună pe ea. Și mai făceam și niște contracții de picior în pat, câte 20 de minute.

Era foarte important pentru picior să fac câțiva pași, că avea nevoie de presiunea pe care o puneam, chiar dacă eram în cârje, puteam să pun piciorul jos, undeva la 30 la sută din greutate. Dar după acele cinci zile m-am dus direct la sală, la recuperare, și au început durerile. Pentru că forțând s-a format mult lichid, era umflat, lucruri normale după operație. Era o chinuială constantă în lucruri basic, trebuia tot timpul să fie cineva cu mine. Dar genunchiul a reacționat bine la recuperare, nu se umfla, îi plăcea tot ce-i dădeam la recuperare. Am fost și mi-am făcut o injecție cu celule stem care a ajutat foarte mult, după care nu m-am putut antrena două zile, dar de aici, ușor-ușor, am început să nu mai am dureri.

Primele patru săptămâni au fost cele mai crunte, pentru că nu puteam să calc pe picior, iar articulația are nevoie de presiunea aia. Au fost nopți în care efectiv nu puteam să dorm fără gheață. În rest, am fost destul de ok. Am făcut antrenamente la greu, bine, cu exerciții basic: izometrie, ridicări de picior, am încercat să activăm orice mușchiuleț.

După cinci săptămâni am scos prima cârjă; în două zile piciorul era mult mai bine, se dezumflase, nu puteam să îl țin mult jos, dar s-a simțit o diferență și am început să pot dormi normal. După încă o săptămână am scos și a doua cârjă și, ușor-ușor, am început să prind încredere pe picior, să fie mai stabil. Am început să încărcăm, iar acum e mult mai bine, pot să conduc, pot să merg. Seara e ceva mai umflat, în general nu arată ca celălalt, nu are cum, dar e mult mai bine. Ideea e că cu cât o să încarc mai repede piciorul, cu atât o să fie mai bine piciorul și genunchiul. O să se dreneze lichidul, o să se dezumfle, o să fie ok. Am și flexia aproape completă, extensia e deja completă. Doar că n-ai forță. E un pic mai leșinat, cum îi zic eu.”

Ce calendar de revenire are estimat

„Ideea e că intervenția mea a fost o chestie destul de nouă în medicină: mie mi s-a rupt ligamentul încrucișat, și când mi s-a făcut RMN-ul în Qatar a zis că se vede ceva și pe menisc, că e foarte mult lichid și nu-și pot da seama, dar o să se vadă când o să mă deschidă. În România mi s-a zis la fel: dacă este și meniscul o să fie mai complicat. Dacă nu, în trei luni ești înapoi. Adică într-o lună jumătate eram pe teren, mă antrenam o lună și jumătate și jucam RG liniștită.

Am stat trează patru ore și jumătate ca să văd operația, pentru că a fost foarte interesantă. În mod normal, îți trage tendon, îți rupe o bucățică de tendon de pe bicepsul femural sau de pe cvadriceps și îți completează acolo, îți face ligamentul încrucișat. Mie mi-a pus tendon artificial pe care l-a îmbrăcat în tendonul meu de pe cvadriceps. Asta pentru că tendonul artificial e două ori mai puternic, este imediat acceptat de corp ca ligament. A vrut să-mi ia și de pe cvadriceps, să-l îmbrace, să-i dea celule, să prindă viață ca și cum e din corp. Și asta făcea recupararea mult mai rapidă, mai ușoară, cu mai puține restricții. 

Dar partea proastă e că am avut meniscul afectat, iar pe o parte a trebuit cusut, nu s-a putut doar curăța. Iar sutura de menisc este pretențioasă. Patru luni nu am voie să depășesc în semigenă 90 de grade. 

Ca să îmi asum operația și să fie totul ok și să fiu liniștită că nu o să mai am probleme, am decis că îmi îngheț clasamentul, și o să revin la fix șase luni după accident. Adică primul turneu este US Open. Clasamentul e înghețat la 65, cu el o să pot să joc opt turnee – șase WTA și două Slamuri – la anul. Partea bună e că anul trecut toate punctele le-am făcut cam din septembrie. Deci la US Open nu o să am nevoie să-mi folosesc clasamentul înghețat ca să intru, o să fiu probabil la 80 și ceva. Și de la US Open, teoretic, nu mai am nicio problemă, o să încep să joc normal. 

O să pot să încep antrenamentele de tenis undeva pe 15 ani. Thomas o să vină pe 15 mai în România și o să începem ușor-ușor antrenamentele de tenis, în funcție de cum reacționează piciorul și ce o să zică și doctorii. Am făcut un RMN acum o săptămână, a ieșit totul impecabil, sunt în continuare sub supraveghere medicală, piciorul reacționează foarte bine la orice îi fac. Sper și cred că nu o să am nicio problemă.”

Dacă s-a sfătuit cu alți sportivi cu accidentări similare

„Unde mă recuperez eu, se mai recuperează încă patru ca mine. Toți, sportivi, handbal, fotbal, baschet, avem de toate. Nu am vorbit cu cineva din tenis care a pățit chestia asta. Însă Andrea Petkovic mi-a scris că și ea a trecut prin asta. Mi-a spus ‘fii tare, și eu am trecut prin asta, e o recuperare grea, dar o să devii mai puternică. Eu, după ce am avut operația aceasta, am jucat cel mai bine din toată cariera mea” (râde). Îți dai seama, mă uit la fetele și băieții care se recuperează odată cu mine. E foarte diferit la fiecare. Eu nu am dureri la unele mișcări cum au ei, și invers. Fiecare are modul lui de a se recupera și viziunea lui asupra acestei operații. Și nu m-am uitat în alte părți prea mult.” 

Frustrarea de a se accidenta într-un moment bun

„Exact, cel mai greu de gestionat e frustrarea, pentru că la cât am muncit, îmi doream atât de mult să merg să joc Indian Wells, că nu jucasem niciodată. Eram la tablou la Grand Slamuri, prindeam Roland-Garros, Wimbledon, voiam să învăț să joc și eu pe iarbă, că am fost tot timpul paralelă, și dintr-o dată m-am trezit pe canapea. Nici măcar în pat nu puteam să urc, că patul era la etaj. Și îți dai seama, cât stăteam eu pe canapea, era în continuare turneul de la Doha, unde fusesem. Mă uitam cu frustrare, trebuia să fiu acolo. Mai ales că atunci când s-a petrecut accidentarea câștigam, mă simțeam bine, prinsesem încredere. Dar asta e, am zis că o să mă bucur de timpul ăsta, să stau cu prietenii, să fac lucruri pentru mine, să mă dezvolt pe mine ca persoană, nu ca jucătoare de tenis.”

 

»»»Citește și articolul din seria Driven by Porsche: Jaqueline Cristian, actul II: „După furtuna asta, trebuie să vină titlul. Primul titlu”