Eram prieteni, ne tachinam în libertate

Trei săptămâni și s-a întâmplat:
Bucăți din noapte am visat
Că făceam voleuri
La fileu, de pe bombeuri.
Era soare, călcam pe zgura luminoasă
N-aveam vreo grijă, vreo pastă făinoasă.

Și se făcea că m-antrenam cu Shapo
Și se făcea că Garbi m-alinta cu ”Guapo”
Și se făcea c-aveam cu toții viață
Oborul era încă piață.
Maria era încă de gheață.
El Lider MaSimo mereu în față.

Visele astea sunt atât de reale, încât dimineața, când te trezești, te cauți de cărămidă în șosete și îți mângâi încheieturile de la mâini. Le simți ciudat, obosite, întrebuințate. Doamne, chiar s-a întâmplat? Chiar am ținut racheta în palme? Sau poate am dormit într-o poziție ciudată…

Și se făcea c-aveam în palme bătături
Știam încă să punem scurtături
(Pardon, scurte)
Și eram cu toții Zen
Și-l aveam încă pe Ben.
Îl aveam încă pe Nick
Way before the world was sick
Way before the hug became a click
Way before it was considered chic
To walk your room and get to pick
A pointless lipstick
The sorrow of a muted cheek.

Mda, totul era încă ok, prieteni. Nu vi se pare că suntem cam nedrepți cu noi înșine? Că avem mereu datoria de a dori mai mult, mereu mai mult? Când, de fapt, ”ok” este adesea suficient? Și sănătos. Hei, cum merge treaba? Cum să meargă, frate, merge ok. ”Ok” e ok. Nu vi se pare că luăm totul de-a gata, ca și când ni s-ar cuveni? În loc să ne uităm atent în jurul nostru, noi visăm

Cai verzi pe pereți
Vedeți
Era un vis frumos, fără de shankuri
Scurte, loburi și atac pe flancuri.
Loveam curat, râdeam la as
Iubeam jocul, trăiam la pas

Și se făcea că discutam cu Denis:
”Băi, ce triști am fi fără un fir de tenis”.
Și se făcea că Denis îmi dădea dreptate
Eram prieteni, ne tachinam în libertate.

Foto secundar: Toa Heftiba on Unsplash