Entuziasm australian exact la timp pentru #AO13: Tomic, primul turneu câștigat. S-a maturizat?

La 20 de ani, Bernard Tomic e marea speranță a tenisului australian, care are nevoie disperată de un nou purtător al steagului, după ieșirea din prim-plan a lui Hewitt. Numai că, așa cum se întâmplă deseori în astfel de situații, după un start inspirat de carieră, Tomic a tot călcat strâmb ulterior. Le-a cam făcut pe toate. Întâi conflicte cu antrenorul, care întâmplător îi era și tatăl (apropo de discuția antrenor-părinte): e faimos episodul de la Miami, în care Tomic a cerut de bună voie arbitrului un avertisment pentru coaching, apoi, când l-a primit, a mulțumit politicos. Apoi a cerut ca tatăl său să fie dat afară din tribună (video-ul de mai jos): “Dacă-i zic eu, nu pleacă!”.

 

Dar n-a fost numai asta. Tomic a intrat în tot soiul de conflicte cu poliția, fiind amendat pentru viteză sau pentru că nu și-a oprit la control faimoasele lui mașini, a schimbat iubitele (și încă le mai schimbă) ca pe rachete, și, cel mai grav, a pierdut o sumedenie de meciuri pe final de sezon în care n-a încercat măcar să lupte. Termenul folosit pentru asta în engleză e “tanking” și descrie o situație deloc plăcută, dar care se întâmplă uneori, atunci când un jucător, din varii motive (exemplu ipotetic: e în optimile unui turneu mic, dar se grăbește să prindă calificările unui Slam), nu se întrebuințează prea serios. John McEnroe l-a acuzat direct de asta pentru prestația din meciul cu Roddick, de la US Open (0-6 în ultimul set), ba chiar s-a făcut și o mică anchetă, care l-a achitat de orice vină. Atâta doar că australianul a mai pierdut, în circumstanțe similare, alte două seturi la zero în finalul sezonului.

În fine. Tomic le-a cam făcut pe toate, iar rezultatul a fost suspendarea lui din echipa de Cupa Davis pentru primul tur, un conflict deschis cu Pat Rafter, antrenorul Australiei, și urecherea lui de către cam toate gloriile sportului australian. Dacă până și ultra-civilizata și amabila Sam Stosur a simțit nevoia să-l admonesteze ușor pe Bernard, asta spune totul.

În tot acest context, Tomic a început ca din pușcă anul 2013, confirmând teoria cum că, uneori, trebuie să atingi cel mai de jos prag ca să te poți ridica și să-ți atingi potențialul adevărat. Arătat cu degetul de toată lumea, puștiul a spus, scurt, că și-a lămurit problemele și apoi a trecut la treabă. “Treaba” însemnând că, după opt meciuri jucate în sezon până acum, e încă neînvins: victorii la Hopman Cup cu Djokovic, Haas și Seppi, apoi alte victorii în turneul de la Sydney, cu Matosevic, Mayer, Nieminen, din nou Seppi și în finală cu Kevin Anderson (highlights, mai jos). Rezultatul? Primul titlu al carierei de profesionist. Dintr-o dată, toată Australia e iar cu ochii pe Tomic, toată lumea se întreabă dacă “this is it”, dacă nu cumva Bernard își face mutarea chiar acum, sub ochii noștri, iar ipoteticul meci din turul 3 al Australian Open cu Federer, o potențială rejucare a meciului de anul trecut din turul 4, e deja cel mai promovat moment al turneului.  

Controversata vedetă, pentru că la Antipozi chiar asta e, o vedetă, pare să fi înțeles ceea ce e important cu adevărat în tenis, și anume trofeele. “E cel mai tare sentiment din lume, vreau să-l trăiesc din nou și din nou”, a spus el după ce a devenit primul australian campion la Sydney din 2005 încoace, când a câștigat Hewitt. Apropo de Hewitt, pentru a întregi ziua perfectă a Australiei, bătrânul Lleyton a câștigat turneul neoficial de la Kooyong, învingându-l pe Del Potro în finală.

“Sunt atât de fericit, acum știu cum e să câștigi un turneu. Să câștig primul meu turneu în Sydney face totul și mai frumos, nu puteam cere mai mult. Sunt foarte mândru de mine”, a concluzionat el, nu înainte de a se lăsa un pic luat de val: “Nu vreau să mă opresc aici, vreau să merg la următorul turneu și să joc același tenis bun. Simt că joc grozav, mă simt de neoprit în clipa asta, mă simt incredibil când intru pe teren și vreau să merg la Melbourne cu același sentiment”. Plus o declarație legată de un eveniment care încă nu e clar dacă se va întâmpla, făcută încă înainte de finala cu Anderson:  ”Dacă voi ajunge să-l întâlnesc din nou pe Roger în turul 3, va fi un meci foarte interesant de data asta. E diferit față de anul trecut, mai ales că am reușit să-l înving pe Novak și am atâta încredere acum. Roger e mereu un adversar foarte dificil pentru mine, dar cred că va fi foarte interesant”. 

La fel de interesant e că a venit o reacție chiar de la Federer: “Ar fi o greșeală pentru el să se gândească la mine, pentru că întâi trebuie să fie atent să ajungă acolo, are o misiune grea în primele tururi”. Legat de accesul în top 10? “Ar trebui să vedem cum merg lucrurile pas cu pas. Hai să ne gândim per ansamblu, pe un an întreg. Oricine vrea să sară de la, cât e clasamentul lui acum, 60? (n.r. va urca pe aproximativ 43), la primele 10 locuri. E mare lucru să ajungi în top 10. Nu uitați cât de tari sunt cei din top 10 la ora asta”. Și Patrick Mouratoglu, antrenorul Serenei, a luat poziție pe Twitter: “E o greșeală pentru Bernard să se gândească la un eveniment din viitor”. 

Explicabil valul imens de entuziasm care-l poartă acum pe Tomic, dar măcar de data asta el are o “scuză” cât se poate de bună. Față de anii trecuți, așteptările puse în el de alții, dar și de el însuși, au o bază mult mai solidă: un titlu câștigat. Când va începe să joace bine constant, și o va face cu aceleași rezultate și în afara Australiei, cum spunea Djokovic, Bernard ar putea, în sfârșit, să confirme eticheta ștampilată pe fruntea lui în ultimii ani, aceea de potențial jucător de top 10.  

Până atunci, așteptați-vă ca Tomic-mania să capete o amploare zdravănă la Australian Open, mai cu seamă dacă se va ajunge la mult-doritul meci cu Federer.

 

Pe scurt

Horia, înfrângere în finală. Prima confruntare de cinci stele a anului cu frații Bryan s-a terminat cu un eșec pentru Horia Tecău și Max Mirnyi. Ajunși într-un meci pentru trofeu încă de la prima apariție împreună, cei doi s-au înclinat, 6-4, 6-4, dar asta nu scade cu nimic din importanța reușitei celor doi. Pasul următor, Australian Open.  

Ferru și-a apărat titlul la Auckland. David Ferrer își continuă și în 2013 supremația în turneele mici, el apărându-și cu succes trofeul la Auckland, turneu pe care a ajuns să-l câștige pentru a patra oară, după 7-6, 6-1 cu Philipp Kohlschreiber. E al 19-lea titlu al carierei lui David, care va urca pe locul 4 la următorul update al clasamentului.

Cum și-a pierdut Cibulkova firea. Dincolo de aprecierile pentru victoria senzațională a Agnieszkăi Radwanska în finala de la Sydney – un 6-0, 6-0 atât de rar într-o finală de turneu – și, în general, față de forma bună a polonezei pe început de an, există și o altă perspectivă, cea a nefericitei slovace. După ce a legat trei victorii la jucătoare de top 10 în tururile anterioare (Kvitova, Errani, Kerber), Cibulkova și-a pierdut complet busola contra Agăi. “Când am ajuns la 0-1 în setul 2, am încetat să mai gândesc la ce trebuie să fac. Îmi ziceam: Oh, Doamne, ce mi se întâmplă? Și am început să mă gândesc numai la scor. Până atunci, aveam o strategie, din clipa aceea nu m-am mai gândit decât să nu greșesc, și evident că am greșit și mai mult. Am încetat să mai gândesc și am jucat cu mai puțină putere, ceva ce eu nu-s învățată să fac”. Asta explică, oarecum, discrepanța dintre cele două seturi. Dacă în primul Cibulkova  a câștigat 20 de puncte, fapt neobișnuit pentru un set pierdut la 0, în al doilea n-a mai strâns decât 7.