Ema Bogdan, sau cum să câştigi un meci de tenis în trei paşi simpli, dar complicaţi

E greu să câştigi meciuri în tenis. Sună ca cel mai mare truism al secolului, dar aşa e. De exemplu, poţi să joci bine şi să pierzi (al doilea truism, şi nici n-am început bine articolul). Dar cum e posibil să pierzi jucând bine? De fapt, jucatul bine, aşa în abstract, nu te-ajută la mare lucru. Pentru că într-un meci joci împotriva cuiva, unui altcineva, care are şi el/ea un joc. Victoria vine doar dacă reuşeşti să selectezi şi să foloseşti acele elemente din propriul joc care îi pun cele mai mari probleme adversarului.

Câştigarea unui meci e chestie de selecţie şi de adaptare continuă. Cu condiţia să ai de unde selecta. Apoi, trebuie să ai şi puterea de a schimba traiectoria în mijlocul zborului – să nu te cramponezi de un plan de joc care nu dă roade doar pentru că se află în zona ta de comfort. Şi în plus, pe lângă faptul că trebuie să ieşi din zona ta de comfort, mai trebuie să şi ai puterea mentală de a rămâne acolo până la sfârşit. Până când câştigi.

Asta a făcut azi Ema Bogdan (nr 253, 20 de ani) cu Maria Elena Camerin, mai experimentată şi mai bine clasată (nr 178, 30 de ani). Am mai scris că avantajul vârstei (în tenis şi în viaţa) este că te cunoşti mai bine: ştii ce poţi şi ce nu poţi face şi foloseşti la maxim ceea ce faci bine. Camerin nu este o jucătoare strălucită, dar este o jucătoare omogenă. Are un fizic compact şi un joc la fel: se mişcă bine, loveşte curat, are răspunsuri pentru loviturile puternice. În concluzie, ştie ce să facă pe teren.

Maria-Elena Camerin

Ema Bogdan a început cu jocul care-i vine cel mai natural. Cel agresiv. Ema este înaltă şi jocul ei e construit în jurul serviciului şi loviturii de dreapta, pe care îi place s-o lovească puternic. Presupun că împotriva multor adversare, asta ar fi destul. Dar azi, mingile, chiar dacă erau lovite tare, se întorceau iar şi iar. Era clar când italianca servea pentru primul set la 5-3, că Bogdan nu avea să câştige dacă încerca în continuare să lovească prin adversara ei.

Aşa că Ema a ieşit din zona ei de confort şi a început să apere. A început să alerge, a început să varieze traiectoriile şi să aştepte ca adversara să fie ieşită din poziţie înainte să descarce lovitura finală. Nu cred că i-a fost uşor, pentru că la înălţimea ei (1,83), n-are cum să fie o apărătoare naturală. Este cu atât mai mult de lăudat tăria şi încăpăţânarea ei de a se ţine de fiecare punct şi de a nu renunţa. (Amănunt simpatic: Ema Bogdan e prima jucătoare pe care am văzut-o încurajându-se şi strângând pumnul cu mingea în mână, înainte de a servi!)

Eforturile ei de a schimba tactica au început să dea roade. Camerin a cedat break-ul pentru 5-4 şi apoi, încă unul pentru primul set: 7-5.  Pe măsură ce Ema se aşeza din ce în ce mai bine în noua strategie, jocul lui Camerin se dezintegra văzând cu ochii. Un meci de tenis e o chestie în continuă mişcare, un flux continuu la care participă nu numai cele două jucătoare, dar şi publicul.

Incredibil ce diferenţă poate să facă în jocul unui atlet faptul că nu e singur, faptul că e susţinut şi ajutat. Ca şi în meciul de ieri dintre Ormaechea şi Mitu, publicul a fost foarte vocal şi a încurajat non stop. Fapul că lumea te aplaudă şi te încurajează după greşeli îţi aduce aminte că mai e un punct de jucat şi e mai important decât cel pe care tocmai l-ai pierdut. Un jucător şi un public de partea lui e o combinaţie greu de contracarat. 

Şi e greu să contracarezi singură un jucător şi un public care ştiu că pot să câştige meciul, pentru că tocmai au câştigat setul. Camerin a încercat tot soiul de lucruri: a venit la fileu, a pus scurte, a variat tariectoriile. Dar mereu a greşit la lovitura finală. Ema a fost mai bună la lovitura finală.

Cu toate astea, setul doi n-a fost lipsit de poticneli: un dute-vino de break-uri, iar Ema a servit chiar pentru meci la 5-4, dar n-a putut să închidă. La 6-6, publicul a intervenit  iar şi a purtat alături de ea povara tie-break-ului, care n-a fost simplu: 7-5. La sfârşit, un strigăt de bucurie, un pumn strâns şi un zâmbet larg spre public, complicele în această ambuscadă perfect organizată.

Următorul meci pentru Ema Bogdan va fi contra unei românce: Alexandra Cadanţu. Ecuaţia va fi puţin schimbată: publicul n-o să mai fie partizan, ci probabil împărţit egal. Un nou meci, o nouă provocare. Să vedem cine-o s-o gestioneze mai bine.