Efecte secundare: Eugenie Bouchard pierde a doua oară la rând din primul meci
Adrian Țoca | 14 august 2014Simona Halep – Lucie Safarova se joacă de la ora 18:00. Învingătoarea va juca în sferturi cu câștigătoarea meciului Sharapova – Pavlyuchenkova.
Când, săptămâna trecută, la Montreal, Eugenie Bouchard a intrat pe teren în fața unei arene arhipline, pentru ea a început un alt segment al carierei, diferit față de ce a experimentat până atunci. Debutantă în Top 10, Bouchard s-a trezit deodată în grupul jucătoarelor de la care se așteaptă întotdeauna numai victoria, care pornesc favorite în aproape fiecare meci și despre care se zic cuvinte mari atunci când pierd în fața unor adversare mult mai slab clasate. Genie și-a pierdut un avantaj prețios, luxul de a aborda fiecare meci lipsită de presiune, și s-a văzut transformată peste noapte din vânător în vânat. Și oricât de pregătit ai fi, șocul schimbării e foarte puternic la început. Când la asta s-a mai adăugat și presiunea mediatică imensă, e de înțeles de ce Eugenie s-a blocat așa cum a făcut-o în meciul cu Shelby Rogers. Bouchard e echipată din toate punctele de vedere pentru a fi un star – știm asta foarte bine, pentru că ni se tot repetă zilnic pe toate canalele -, ba, mai mult, n-are nicio problemă în a-și asuma acest statut, la care se mai adaugă cel de salvator al tenisului canadian, țară în care entuziasmul pentru tenis a atins, anul acesta, cote nebănuite, în mare parte datorită nebuniei din jurul lui Genie. Din acest punct de vedere, Bouchard e în aceeași situație (doar că la o scară mai mare) cu Simona Halep, așa că ar trebui să fie simplu de empatizat cu ea.
Doar că greutatea situației a început s-o apese pe Eugenie. De regulă liniștită, încrezătoare în ea până la extrem, cu o mină care transmite lumii întregi că “I got this”, Genie trece acum printr-o perioadă complicată. Blocajul pe care l-a trăit în meciul de coșmar cu Rogers a fost cu adevărat remarcabil și a fost comentat pe larg: body-language defetist, priviri pierdute, fața ascunsă în prosop, dialogul elocvent cu Nick Saviano, antrenorul căruia i-a spus direct că “Nu vreau să fiu pe teren acum”. Toate astea s-au transpus în două seturi pierdute la zero și într-o mică reacție de panică în media canadiene, la fel de exagerată și de prematură ca și reacția inițială, de la victorii.
Și, apropo, eșecul lui Bouchard de acasă ne dă o imagine și mai clară despre cât e de greu să performezi în fața unei audiențe care îți cere totul: nu doar că îți cere să câștigi titlul, dar vine la turneu special pentru tine, sau numai pentru tine. Din acest punct de vedere, maniera în care a făcut față presiunii Simona Halep la București, într-un context dificil pentru ea, e și mai de apreciat, mai ales acum, la câteva săptămâni distanță. Chiar dacă diferențele între cele două turnee sunt mari, presiunea publicului a fost comparabilă.
Apariția de pe teren propriu s-a terminat prost, însă nici următorul turneu n-a venit cu vești mai bune. Azi-noapte târziu, Eugenie a pierdut din prima la Cincinnati, eliminată de o Svetlana Kuznetsova care a jucat rolul spoilerului perfect. Când e sănătoasă și cu poftă de joc, Sveta se poate transforma într-un adversar groaznic de incomod pentru orice rising star. Kuznetsova are toate loviturile, are știința jocului, are experiență. Și, aparent, mai are și destulă motivație. Context ideal pentru o ambuscadă, ceea ce s-a și întâmplat: serviciul a trădat-o în primul set; a avut dificultăți în a se apăra pe forehandul rusoaicei, adesea înghesuită de adâncimea și plasamentul groundstrokes-urilor acesteia. Genie a jucat mai bine decât săptămâna trecută, ceea ce nici nu era greu, dar a fost din nou rigidă și lipsită de agresivitate în momentele cheie. A făcut multe erori neforțate în special în setul trei, pe măsură ce s-a intrat în partea decisivă a jocului. A încheiat meciul cu 46 de UE, într-o înfrângere în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-2. E a doua oară, anul acesta, când Sveta o bate destul de clar pe Bouchard, ceea ce, poate, ne spune ceva și despre un pattern.
A treia înfrângere consecutivă de la victoria cu Halep la Wimbledon începe să deschidă un subiect care până acum a fost trecut în umbră de rezultatele grozave de la Grand Slam-uri. Bouchard are o problemă care seamănă mult cu cea a lui Sloane Stephens: nu performează îndeajuns de bine în afara GS-urilor. Cu această înfrângere, Genie a ajuns la un bilanț de 3-7 în turneele Premier (Premier 5 + Mandatory) din acest sezon. A pierdut încă de la primul meci la Doha, la Madrid, la Roma, la Montreal și la Cincinnati, toate turnee dintre cele mai importante. Exceptând Slamurile, a câștigat o singură dată 3 meciuri la rând, la Nurnberg, unde a obținut și singurul ei titlu de până acum.
Genie mai are o șansă să adune ceva victorii înainte de US Open: săptămâna viitoare va fi, împreună cu Simona, la New Haven.
Deocamdată, până la New Haven, swing-ul nord-american de hard nu e ceea ce ar fi așteptat fanii ei. Bouchard se vede prinsă într-un cerc vicios, deoarece joacă exact pe continentul unde se face cel mai intens push pentru imaginea ei: aflată în vizorul general la fiecare pas, ea acumulează astfel tensiune suplimentară. Aceeași media care o împinge obsesiv în prim-plan îi face acum, indirect, un deserviciu când cataloghează aceste două eliminări premature drept “surprize de proporții”.
Bouchard are potențial masiv și, în contextul corect, va ajunge, probabil, acolo unde așteptată să ajungă. Întrebarea este dacă nu cumva progresul ei va fi încetinit sau chiar oprit de faptul că a ajuns la un nivel de faimă care nu-i încă direct proporțional și nici justificat de nivelul jocului ei actual. Pentru ea, provocarea reală începe abia acum: va trebui să aibă o reacție la presiunea în creștere, își va vedea testată serios deja proverbiala-i încredere în sine. Va trebui să confirme hype-ul și va trebui să câștige și când joacă cu așteptări infinit mai mari. În plus, va trebui să jongleze cu aparatul promoțional care lucrează non-stop la imaginea ei, și să facă asta într-atât de inspirat încât să nu se întoarcă împotriva ei. Comparată de multe ori cu Sharapova, a cărei “moștenitoare” în ce privește imaginea circuitului WTA este împinsă să devină, Bouchard trebuie să demonstreze că e la fel de puternică precum glaciala, dar impresionanta rusoaică, al cărei spirit de business devine tot mai evident pe măsură ce cariera ei se apropie de sfârșit.
Sharapova a avut, totuși, avantajul că a pornit lansat în cariera ei, câștigând ca adolescentă un titlu la Wimbledon, ceea ce i-a servit drept contraargument etern într-o eventuală discuție despre activitățile off-court. De altfel, deși nu și-a neglijat niciodată imaginea și întreținerea ei, Sharapova a fost întotdeauna profesionistă, motivată să câștige tot ce poate câștiga pe teren, înainte de a câștiga în jocul popularității. Un schimb de replici recent, petrecut într-o conferință la Londra, e elocvent în ce privește mentalitatea Mariei. Întrebată ce le-ar răspunde celor care o acuză că își dedică poate prea mult timp brandului Sugarpova, Maria a răspuns scurt: “Am un titlu recent la Roland Garros care vorbește pentru mine”.
Cum evoluează tabloul
Întorcându-ne la Cincy, eliminarea lui Bouchard se petrece pe jumătatea de tablou a Simonei Halep, ceea ce crește greutatea potențialului meci din sferturi cu Sharapova. Până acolo, ambele vor avea de lucru în optimi, cu Safarova, respectiv Pavlyuchenkova. E o zi plină la Cincy, iar țintarul turului trei arată foarte bine, încărcat cu jucătoare din Top 20, în ton cu echilibrul “în sus” al WTA, un circuit pe trend tot mai ascendent: Sloane Stephens – Jankovic, Radwanska – Lisicki, Serena – Pennetta, Wozniacki – Kerber, Sharapova – Pavlyuchenkova, Kuznetsova – Ivanovic și Simona – Safarova sunt toate meciuri cu potențial interesant. Cine va câștiga turneul se va putea bucura de un succes cu greutate, pentru că niciun traseu nu poate fi ușor pe un tablou atât de eterogen.
Ce s-a mai întâmplat azi
Într-o zi în care Cincy a stabilit și el, așa cum se întâmplase și în Canada, un record propriu de audiență, multitudinea de meciuri a propus o sumedenie de evenimente notabile. Exceptând-o pe Safarova, cehii nu au avut o zi grozavă, pentru că atât Tomas Berdych, cât și Petra Kvitova au părăsit deja turneul. Berdych e într-o criză de formă accentuată în ultima perioadă, în vreme ce la Kvitova n-ar trebui să ne mai mire, relația ei cu hardul nord-american fiind una destul de oscilantă.
Apropo de Kvitova, a ieșit la iveală acest stat:
RT @BenRothenberg: Crazy stat via @Renestance: 2 of the 3 2014 women's GS champs (Li+Kvitova) have not beaten a Top10 opponent all year
— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 13, 2014
Într-un meci în care serviciul a făcut legea, Serena Williams a suferit din nou înainte de a câștiga cu Sam Stosur, un meci încheiat în două tiebreak-uri, în ambele Serena recuperând deficite importante. O victorie în nota celor din ultimele săptămâni, deloc dominantă, dar numai bună pentru moralul Serenei, care și-a regăsit pofta de glume și a avut o conferință cu multe subtilități.
La masculin, printre altele, am avut această secvență în meciul dintre Isner și Matosevic, în care australianul și-a confirmat faima obținută când i-a doborât sticlele lui Nadal. Big John continuă turneul și se va vedea cu Andy Murray, într-un duel clasic, serviciu imposibil versus retur excelent.
:)) RT @TennisTV: Video: fully committed? Not quite. #Matosevic walks off as #Isner begins to serve. #tennis http://t.co/O2ADT2s8vh
— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 13, 2014
Ernie Gulbis a pierdut cu Steve Johnson, căruia i-a spus în timpul meciului, franc: „Habar n-aveam că poți să dai așa bine cu reverul. E ceva nou?”.
Continuând linia semifinaliștilor de la Toronto care se chinuie la Cincy, Dimitrov a pierdut cu Janowicz, asta după ce Tsonga și Lopez ieșiseră și ei din prima. Doar Federer a supraviețuit trendului, dar nu fără emoții. Roger a avut pasaje dificile cu Pospisil. A fost frustrat și nervos pe alocuri, semn că poate încă mai mestecă eșecul din finala de la Toronto, dar și-a ridicat nivelul în decisiv, când a lovit curat, cu sete, și s-a desprins de canadian pe linia dreaptă. Cu ocazia asta, a celebrat și victoria cu numărul 300 în turneele Masters (pe Stream), un record absolut.
Federer va avea de tras în turul următor, unde îl va întâlni pe Gael Monfils, în fața căruia a pierdut cel mai recent meci, cel de la Shanghai, de anul trecut. Va fi o seară dificilă pentru Roger, care, în ciuda relației strânse cu hardul de la Cincy, va fi, probabil, vulnerabil în prima parte a turneului. Indiscutabil, meciul, programat în sesiunea de seară, e neapărat de văzut, pentru că e exact genul de ocazie la care amândoi vor aduce tot ce au mai bun. E adevărat că nu știi niciodată cu ce Gael te alegi, însă Monf pare dezlănțuit zilele acestea. Susținut din tribune de Azarenka, Tsonga și Simon, Gael a produs aseară, cu Bautista-Agut, printre altele aceste două momente:
Watch: only @Gael_Monfils could hit a shot like this: a 'no look, half volley winner' #cincytennis http://t.co/mSj3dmiCuY
— TennisTV (@TennisTV) August 14, 2014
Video: it's the @Gael_Monfils show. Simply brilliant tennis from the Frenchman. #cincytennis http://t.co/sblwErD7ax
— TennisTV (@TennisTV) August 14, 2014
În alte știri, Sorana Cîrstea a primit un wildcard pentru calificările de la New Haven (detalii, pe Stream) și-și va afla azi adversarele.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română