Educaţional: Câteva greşeli comune la nivel de juniori şi cum pot fi ele evitate

Pe de-o parte, Jenkins supervizează partea de dezvoltare fizică şi recuperare a unora dintre cei mai buni juniori din lume, dar se ocupă şi de managementul Ştiinţei Sportive din cadrul programului. Jenkins este implicat în dezvoltarea sportivă de peste 12 ani, iar mai jos ne prezintă câteva dintre cele mai des întâlnite greşeli în tenisul la nivel de juniori.

Antrenamentul în compania cuiva mai bun (“hitting-up”)

O preconcepţie des întâlnită în tenis este aceea că, pentru a progresa, jucătorul sau jucătoarea trebuie neapărat sa joace cu sportivi mai buni. Cel mai la îndemână contra-argument îl reprezintă exemplele numite Djokovic, Nadal sau Federer şi progresul acestora de-a lungul anilor, fără ca ei să fi avut parte de acest „hitting-up”.

Cu toate că hitting-up-ul prezintă câteva avantaje, trebuie luate în calcul şi neajunsurile acestui tip de antrenament. Astfel, se poate întâmpla de pildă ca jucătorii să nu aibă ocazia să înveţe să imprime singuri viteză mingii, sau ca tehnica loviturii lor să sufere.  De asemenea, poate împiedica jucătorul să-şi creeze propriul nivel de intensitate la antrenament.

Jucătorii ar trebui să-şi propună să se antreneze cu colegi mai buni aproximativ o treime din timpul alocat antrenamentului; o a doua treime ar trebui dedicată jocului cu cei de aceeaşi valoare, în timp ce ultima treime va fi rezervată jucătorilor mai slabi. Această partajare va asigura jucătorului un echilibru în antrenamentul său, permiţându-se astfel progresul maxim posibil.

Accentul pus pe victorii

Pe axa victorie-progres, o greşeală obişnuită în tenisul la nivel de juniorat este accentul pus pe câştigarea meciurilor. Aici avem de a face cu o situaţie nefericită, căci statistica sugerează că e nevoie de circa 10.000 de ore de antrenament pentru a ajunge în top.  Această cifră presupune că jucătorul are nevoie de timp pentru a se dezvolta. Dacă progresul vine pe locul doi după victorii, inevitabil jucătorul va stagna. Juniorul trebuie să stăpânească aspectele de ordin tehnic şi tactic ale jocului. Are nevoie să-şi dezvolte atributele fizice care să îi permită să concureze cu cei mai buni atleţi din lume. În plus, el are nevoie să îşi îmbunătăţească tăria mentală.

Este esenţial ca cei din anturajul tânărului jucător să se concentreze asupra procesului, mai degrabă decât pe rezultatul final al unei partide. Un meci câştigat nu e un motiv de sărbătoare dacă tactica implementată nu a fost cea adecvată sau dacă se constată o involuţie la capitolul tehnică. În mod similar, jucătorul trebuie lăudat atunci când demonstrează că poate aplica în timpul meciului cele exersate la antrenament, fără să se ţină cont de rezultatul meciului.

Planificarea defectuoasă a turneelor

Pentru ca un tânăr jucător să se dezvolte şi să se bucure de această experienţă, este imperativ ca programarea turneelor să fie făcută în concordanţă cu nivelul la care se află. Prea multe victorii pot duce la o anumită plictiseală din cauza lipsei provocărilor, în timp ce un număr prea mare de înfrângeri poate afecta grav încrederea în propriul joc şi, în ultimă instanţă, juniorul poate renunţa la tenis. Să nu uităm că scopul unui turneu este acela de a facilita progresul şi nu de a hrăni orgoliul antrenorului sau al părintelui.

Antrenorul trebuie să construiască un program de turnee în cadrul cărora juniorul să câştige între două şi trei meciuri pentru fiecare meci pierdut. Acest raport trebuie să fie calculat pe parcursul a circa şase luni. Juniorul câştigă prea multe meciuri? E timpul să treacă la urmatorul nivel. Nu câştigă suficient de des? E timpul pentru câteva turnee mai slabe (vor fi destule şanse mai târziu pentru a se reveni la nivelul iniţial).

Nicio clipă nu trebuie scăpat din vedere faptul că binele şi nevoile juniorului reprezintă prioritatea numărul unu. Spor la antrenament!