E frumos tenisul pe zgură când îl joacă cineva care știe cum. Încă o finală pentru Simona Halep în Caja Magica!
Punctele pe zgură se câștigă într-un anumit fel, iar Simona știe cum: manevrând, căutând colțurile și împingând adversara nu cu viteza mingii, ci cu greutatea și înălțimea pe care i-o dă topspinul cu care a fost lovită. E frumos tenisul pe zgură când îl joacă cineva care știe cum, iar Simona a știut mereu ce trebuie să facă ca să mulțumească zeul zgrunțuros și roșu. (Foto: Jimmie48Photography)
Ei, Belinda, ai luptat vitejește, dar știi cum e: râul, ramul, zgura, ni-s prieteni numai nouă. Bun, deci încă o finală la Madrid (a patra în șase ani, două din precedentele trei, transformate în titluri), și, odată cu ea, încă o șansă de a urca pe locul 1. În lume. În toată lumea. Toaaaaată. Un fleac.
Dac-o întrebăm pe Belinda, fac pariu că numai fleac nu i s-a părut meciul ăsta. Bencic a fost luată pe sus în setul 1 – de la 2-2 Simona a pus piciorul pe pedală și dusă a fost – apoi a tras ca la jug să câștige setul doi la tiebreak, doar ca să primească în decisiv o notă de plată pe care scria ”zgura nu-i ca hardul și nici Simona ca orice adversară.” Ca Barty, și ea a trebuit să compenseze prin talent (considerabil, nu zic) pentru insuficiența celor două skilluri de bază pe această suprafață: abilitatea de lovi din alunecare și cu topspin. Bencic a folosit jocul ei clasic, în care ia mingea repede și o redirecționează abrupt, iar anticiparea ei excelentă, cuplată cu retururile incisive, au reușit să-i dea