E deja omul de bătut din ATP? Carlos Alcaraz câștigă un clasic cu Novak Djokovic, merge în finala de la Madrid după o dublă Rafa-Nole
Treizecizero | 8 mai 2022În prima lui întâlnire din carieră cu Novak Djokovic, Carlos Alcaraz a reușit să îl învingă pe liderul mondial într-un instant clasic de trei ore și jumătate care intră în istoria turneului de la Madrid și-l proclamă pe Alcaraz, fără vreo urmă de îndoială, drept jucătorul momentului în tenisul masculin.
Plouă cu epitete, și pe bună dreptate, pentru că spaniolul Carlos Alcaraz le merită pe toate, după cea mai nouă reușită a sa, și poate cea mai impresionantă dintre toate. În prima lui întâlnire din carieră cu Novak Djokovic, Carlos Alcaraz a reușit să îl învingă pe liderul mondial într-un instant clasic de trei ore și jumătate care intră în istoria turneului de la Madrid și-l proclamă pe Alcaraz, fără vreo urmă de îndoială, drept jucătorul momentului în tenisul masculin.
Alcaraz l-a învins pe Djokovic cu genul de scor și de atitudine cu care Djokovic ne-a obișnuit să-și impună cuvântul, iar asta face și mai dulce performanța spaniolului. Învingându-l pe Novak cu acest extraordinar 6-7 (5), 7-5, 7-6 (5) – adică o revenire de la set și victorie în tiebreak-ul decisivului la cea mai mică dintre diferențe în fața unui jucător care e însăși definiția de clutch în tenis – Carlos Alcaraz ne-a demonstrat că e deja un rival incontestabil pentru cele două superstaruri și că se va amesteca imediat între ei în lupta pentru fiecare trofeu mare.
Carlos devine astfel primul jucător din istorie care îi învinge pe Nadal și pe Djokovic în același turneu de zgură și se alătură unei liste ilustre, și deloc foarte lungă, de predecesori care i-au învins pe cei doi în aceeași competiție. Sunt doar 12, în total – Federer, Wawrinka, Del Potro, Thiem, Soderling, Nalbandian, Ferrer, Ljubicic, Medvedev, Davydenko, Roddick – și aceasta, o metodă de a cuantifica cât de lungă și cât impozantă a fost domnia celor doi (alături de Federer, și, pentru câțiva ani, de Murray).
Djokovic vs Alcaraz avea toate datele unui meci clasic încă înainte să se lovească o minge la Caja Magica, pentru că oricine vrea să vadă un meci între liderul mondial în exercițiu și un jucător pe care foarte mulți îl văd luându-i locul, la un moment dat, sârbului – chestiune care pare oarecum inevitabilă. Dar probabil că nimeni nu se aștepta ca meciul să fie atât de bun, să se ridice la asemenea înălțime și, într-un final, să ofere o astfel de poveste.
La 13 ani de la semifinala lui epică cu Rafael Nadal de la același turneu, pe care a pierdut-o atunci în patru ore – a fost 7-6 (9) în decisiv pentru Nadal -, Djokovic se vede iarăși învins într-o confruntare similar de intensă cu un alt spaniol. „A fost un meci fantastic. Grozavă luptă”, a spus Novak, creditându-l pe Alcaraz pentru cum și-a păstrat cumpătul când a contat mai mult. „Și-a ținut bine emoțiile în frâu. E impresionant să vezi pe cineva de vârsta lui jucând atât de curajos și de matur”, a completat Djokovic, adăugând că a întâmpinat dificultăți în a gestiona mingile venite de la Alcaraz.
„A fost pur și simplu dificil să mă descurc cu mingea lui, și n-am reușit să-mi găsesc returul atunci când el a servit pe reverul meu. A servit cu mult kick și s-a pus de fiecare dată într-o poziție foarte bună. Eu nu am putut gestiona asta prea bine”, a analizat liderul mondial.
Însă Djokovic știe, și a și spus-o, că ar fi putut face, poate, mai multe cu oportunitățile din setul al doilea. Însă putem privi altfel lucrurile: de fiecare dată când a contat, Alcaraz a produs the goods: când sârbul a ajuns la minge de break la 4-4 și la 5-5, Alcaraz a răspuns cu un serviciu câștigător și cu una din numeroasele scurte executate cu multă convingere.
Odată ce setul al doilea i-a scăpat din vedere, a devenit din ce în ce mai clar că Alcaraz chiar are o șansă decentă să câștige și de această dată. Cu serviciul kick, ajutat și de altitudine, cel menționat de Djokovic, cu scurtele excelente și cu un forehand cum i-l știm, Alcaraz a putut să își protejeze serviciul, să stea mereu în față pe tabelă și să fie el cel care bate puternic la ușă pentru un break. A avut șanse la 2-1 și la 3-2, Djokovic și-a mai creat și el una la 3-3, apoi Alcaraz a ajuns chiar la minge de meci, la 5-4, salvată repede cu un as de către sârb.
Trebuia să se ajungă la un tiebreak, meciul merita asta. Ceea ce, poate, nu credea mai nimeni că o să vedem era o situație în care Alcaraz este jucătorul cu mai multă claritate și cu mai multă intenție într-o situație de tenis pe marginea prăpastiei, adică genul de situație în care nu e nimeni mai expert decât Djokovic. Carlos a stat mereu în față, desprinzându-se cu lovituri direct câștigătoare pentru 3-1 și 4-2 și încheind meciul simbolic, cu un alt winner. Nu întâmplător bilanțul său în tiebreak-uri decisive este acum de 10-2.
Cu a șaptea sa victorie la un jucător de Top 10, dintre care șase consecutive, cu 27 de victorii în acest sezon – cele mai multe din tur – Carlos Alcaraz își asigură un salt până pe locul 6 în clasamentul de luni.
„Sunt capabil să joc împotriva celor mai buni din lume. Și acum sunt capabil să îi și bat”, a conchis Carlos, după meci. Ferește-te de asemenea talente în momentul în care încep să-și realizeze cu adevărat abilitățile.
După două astfel de victorii glorioase, treaba însă nu e gata pentru Alcaraz, care va trebui să găsească resurse și pentru finala adevărată, cea cu Alexander Zverev.
Trecuți oarecum într-un con de umbră de performanțele tânărului iberic, Zverev și Tsitsipas și-au disputat încă un episod din lunga lor rivalitate, în care grecul conducea cu 7-3 înainte de azi, lucru care-l punea în postura celui cu un ascendent moral. Dar Zverev a găsit, nu o dată, o viteză în plus la Madrid, în mod limpede un turneu la care se simte foarte bine, dovadă că l-a câștigat în două rânduri. Germanul a învins, 6-4, 3-6, 6-2, și va încerca acum să-și apere titlul contra jucătorului momentului.
Cum se întâmplă în astfel de cazuri, jucătorul momentului are și el nașii lui; Zverev îl conduce cu 2-0 în h2h, câștigând ambele meciuri anul trecut, la Acapulco și la Viena, de fiecare dată în minimum de seturi, cedând un total de doar 10 game-uri în patru seturi. Alcaraz e într-un cu totul alt gen de moment acum, însă Zverev nu trebuie subestimat pe acest stadion și în aceste condiții, iar misiunea de a rămâne conectat emoțional la intensitatea necesară pentru o finală după victorii cu Nadal și cu Djokovic va fi un test masiv pentru tânărul spaniol.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română