După prima victorie a carierei la Wimbledon, Irina Bara savurează momentul: „A început să îmi placă mult iarba!”

(Londra)

Irina Bara și-a făcut un cadou frumos ieri, întregind seria victoriilor românești cu ceea ce a fost primul ei succes pe tabloul principal la Wimbledon. Un motiv în plus să se bucure și mai mult de atmosfera și de momentul unui turneu pe care-l apreciază. Mai cu seamă că și-a îmbunătățit și relația cu iarba.

„Încă mă bucur după meci. M-am simțit foarte bine pe teren. Pentru mine, fiecare meci câștigat aici, sau chiar și jucat, este un bonus. Mă simt foarte bine pe terenurile de la Wimbledon; în anii trecuți nu am reușit să mă calific pe tabloul principal, am jucat doar la Roehampton, în calificări, și este cu totul altceva să joci aici”.

Irina a povestit că a început să joace foarte târziu pe iarbă, primul ei meci fiind abia în 2017, când a și jucat primul Wimbledon.

„Nu am jucat nici la juniori, am uitat să mă înscriu, e o poveste lungă de care nu vreau să-mi amintesc. Dar primul Slam jucat la pro a fost la Wimbledon, deci oarecum s-a echilibrat balanța. Și în primii ani nu prea înțelegeam cum să mă mișc pe iarbă. Nici nu știam cu ce se mănâncă. Adică nu mă simțeam deloc confortabil să mă mișc, încercam să joc ca pe hard, ceea nu prea îmi ieșea. Trebuie să înveți ce să joci. Dar acum, jucând câteva săptămâni în fiecare an, chiar a început să-mi placă foarte mult iarba și să învăț jocul pe iarbă. Și să joci aici, dintre toate cele patru Grand Slamuri e altă atmosferă la Wimbledon. E o atmosferă regală.”

Faptul că s-a adaptat la suprafață o ajută să fie mai relaxată, până într-acolo încât acum pur și simplu poate schimba de la jocul pe zgură la cel de iarbă, ca și cum ai apăsa un buton.

„Și de când am venit aici am putut să fac switch-ul ăsta: ok, acum schimbăm la jocul de iarbă. Multe slice-uri, multe mingi blocate, nu mai e ca pe zgură, când poți să te duci în spate și să dai și mai sus, total schimbat”, povestește Irina Bara.

E o suprafață pe care jocul Irinei are elemente care să se potrivească. Lucru care s-a văzut în meciul cu Paquet.

„Am mai jucat împotriva ei pe zgură, a fost un meci greu, câștigat cu 6-4 în decisiv, acum un an. Știam cum joacă, știam că servește foarte bine, dar în același timp știu ce pot să fac eu pe iarbă. Pot să dau multe slice-uri, pot să merg în față, pot să pun scurte. Am încercat să fac toate astea încă de la început. Să nu îi dau ritm, să nu îi dau mingi ușoare, să o chinui cât mai mult. 

Cred că pe iarbă mă descurc foarte bine și la fileu, și îmi place să fac lucrul acesta. Mă ajută un pic și la serviciu, pentru că pot să folosesc mai mult slice-ul. Nu am un serviciu foarte puternic și atunci pot să folosesc mai mult efect”, spune Irina.

Proiect oferit de

Suprafața rămâne însă una provocatoare. „Nu mi se pare rapidă, cât e foarte joasă săritura, iar mingea e grea. Câteodată chiar nu mai sare deloc, trebuie să îți ții mâna foarte tare și să o ridici, sau să dai slice.” 

Slice-ul e o lovitură cu care Irina nu are vreo problemă. „Mie îmi place să dau slice, și pe zgură îmi place. Câteodată dau cu două mâine, alteori cu una, când simt că mingea e mai grea, pun două mâini. Dar îmi place mult să dau slice pe ambele părți.”

„E același turneu, aceeași atmosferă” 

Normal că schimbă, acum că am câștigat, ar fi prins bine punctele. Dar în același timp mă bucur că sunt aici, este tot Wimbledon. Câteva puncte nu cred că schimbă foarte mult lucrurile. E același turneu, aceeași atmosferă, nu mi se pare că se simte nici printre jucători vreo atmosferă mai relaxantă sau ceva. Mi se pare același vibe ca și în anii trecuți. Nu simt că ar fi lumea mai relaxată.” 

Irina confirmă ceva ce auzim la toate jucătoarele noastre: clasamentul își pierde din importanță în ochii lor pe măsură ce anii trec.

„Da, pentru că te tot saturi să fii cu ochii pe clasament. E foarte greu să joci cu presiunea clasamentului și a punctelor, nu te ajută deloc. Toate rezultatele pe care le-am făcut au fost exact pe fondul ăsta, cum sunt acum: fiecare victorie e un bonus, mă simt bine, mă bucur că sunt aici, sunt sănătoasă, mă antrenez. De ce să-mi fac viața grea, să mă gândesc la puncte. 

Dar nu cred că reușești tot timpul, câteodată te mai gândești. Anul ăsta, de exemplu, în Bogota. Eram în sferturi și știam că dacă o să câștig, o să intru direct pe tablou la Roland-Garros. Și am pierdut. Am știut lucrul ăsta dinaintea meciului, pentru că, inevitabil te mai uiți, mai vezi clasamentul, îți mai spune cineva. Nu mi-a afectat performanța, dar am avut o oarecare presiune. 

În același timp am zis, îmi place zgura, mă simt bine la Paris, ok, încă trei meciuri în plus, o să trec de calificări. Asta este, le fac. Nu e chiar așa neagră situația, e ok”, explică jucătoarea, care adaugă că obiectivul ei, în afară de a se bucura de fiecare moment, e să intre pe tablou la fiecare Slam. 

„Îmi doresc să fiu mereu pe tablouri la Slamuri, fie că prin calificări sau direct. Dar îmi doresc să joc aici, la acest nivel, fiecare Slam. La simplu, că la dublu am făcut-o deja.”