Dublul, dincolo de binele şi răul lui Rafa

Şi-a luat un prieten, a jucat împreună cu el un meci la dublu şi a câştigat. Aşa a revenit Rafa în circuitul ATP.

În conferinţa de presă de aseară, de după meciul de dublu care a consemnat revenirea lui oficială pe teren, Rafa era, se pare, într-o dispoziţie jucăuşă. În timp ce bunul său prieten, Pico Monaco, încerca să explice presei cât de serios a abordat acest meci, pentru că da, intră întotdeauna pe teren ca să câştige, pentru că da, e vorba de mult-aşteptata reîntoarcere a celui de lângă el, Rafa scotea limba, făcându-i pe jurnalişti să izbucnească în râs, şi provoca discuţia de mai jos:

Pico: “Da, a fost un meci pe care ne-am propus să-l câştigăm pentru o persoană care este în Spania …”

Rafa: “Se numeşte Marc Lopez”

Pico: “Colegul de la dublu … fostul coleg de la dublu …”

Rafa: “Care nu mă mai vrea…”

Jurnaliştii au râs şi mai tare. Se ştie că Marc a declarat că, dacă ar fi să-şi pună în cameră un poster cu un idol de-al lui, atunci ar fi un poster cu Rafael Nadal.

Dar mai ales, se ştiu isprăvile la dublu ale cuplului Nadal – Lopez. Ele nu au legătură numai cu rezultatele foarte bune obţinute de cei doi, ci mai ales cu dinamica dintre ei pe teren. Şi cu felul în care caracterul haios, calm al lui Marc face ca cele două personalităţi ale lui Rafa, care de obicei se exclud una pe cealaltă – cea războinică, tipică modului „play”, şi cea carismatică, tipică modului „stop play” – să ajungă să coexiste pe terenul de tenis.

Cei care au văzut fie şi un singur meci de dublu al lui Rafa şi Marc ştiu despre ce este vorba. Pentru cei care nu au avut ocazia, lucrurile sunt cam aşa. La dublu, de exemplu, Rafa, the control-freak, poate să apară cu părul vâlvoi, scăpat de sub bandană, arătând de parcă tocmai s-a dat jos din pat. Situaţia s-a repetat de mai multe ori, aşa că a căpătat, în jargonul fanilor, denumirea de „doubles hair”. Tot la dublu, Rafa face un lucru rar văzut în meciurile lui de simplu. Zâmbeşte şi râde. Nu uneori. Ci foarte des, încercând toată gama de zâmbete şi râsete de care este în stare, de la surâsul abia schiţat, jumătate ironic, până la râsul cu gura până la urechi.

Mai departe. În timpul pauzelor, holbatul în gol al lui Rafa, cu o concentrare maniacă, de rocă, pe care îl ştim atât de bine de la simplu, este înlocuit cu o vorbărie care pare inepuizabilă. Rafa vorbeşte şi vorbeşte şi iar vorbeşte cu partenerul său, aşa cum fac spaniolii, gesticulând mult şi schimbându-şi expresiile de pe faţă cu viteza fulgerului. Apoi. Efectul pe care prezenţa lui pe teren îl are asupra adversarilor, pe care îi scoate rapid din zona lor de confort, aşa cum nu îi scot adversarii lor obişnuiţi. Cum? În nici un fel în special, dar în toate felurile în care poate un superstar al probei de simplu să-i enerveze pe specialiştii probei de dublu. Începând cu schimburile prelungite de mingi din spatele terenului pe care le provoacă şi terminând cu freamătul clocotitor al mulţimii.

În fine, last but not least, jocul dintre adoraţia publicului şi plăcerea pe care Rafa o are de a se lăsa adorat îşi schimbă puţin, dar semnificativ, coordonatele. Jucând pe terenuri mai mici pe care, în mod normal, nu ar apărea, devine mai abordabil. Şi atunci se întâmplă lucruri care, în mod normal, nu ar avea cum să se întâmple. Fanii ajung să obţină de la el o îmbrăţişare. Faza a avut loc anul trecut la Indian Wells. Cineva, dorind să prindă una dintre mingile trimise de Nadal în tribună la sfârşitul meciului, s-a împiedicat de panoul despărţitor şi a căzut în teren destul de nasol. Rafa, speriat, ca şi restul celor prezenţi, de soarta omului, l-a alinat îmbrăţişându-l şi dându-i o altă minge. Iar unul dintre cei mai elocvenţi şi respectaţi jurnalişti din branşă, al cărui nume l-am pomenit deja de prea multe ori în trecut, ca să-l mai citez şi de data asta, şi-a încheiat articolul despre ziua respectivă cu un link către clipul acestei întâmplări de pe You Tube. Comentariul lui a fost doar atât: „De-asta ne place atât de mult Rafa. Nu că ar fi fost nevoie să ne amintească.”

Ceea ce ne-a amintit Rafa ieri seară, aducând, în glumă, vorba despre istoria lui alături de Marc Lopez, a fost ceea ce înseamnă jocul la dublu pentru el. O oportunitate de a juca tenis aşa cum nu o face în competiţia de simplu, concentrat, dar totuşi detaşat, competitiv, dar enjoying, atent, dar relaxat, înnebunit să câştige, as usual, dar savurând momentele care trebuie savurate. O oportunitate de a fi Rafa, dincolo de toate bunele şi relele pe care i le-au adus efortul masiv, debilitant uneori, de a face constant performanţă în tenis.       

În mare, cam asta am şi văzut în meciul de ieri pe care Rafa şi Pico l-au jucat împotriva cehilor Cermak şi Dlouhy. Mai puţin la început, când Rafa, intrat pe teren cu genunchiul bandajat, a apărut cu o expresie foarte concentrată, ce i-a rămas pe chip până spre sfârşitul primului set. Nimic nu era lăsat la întâmplare în înfăţişarea sa: părul stătea foarte bine prins sub bandană, iar tricoul polo alb cu bleu era strălucitor. Pico, la fel de concentrat, dădea impresia că a venit să joace un meci de care depindea propria lui viaţă.

Rafa a început să se însenineze la faţă după ce forehand-ul lui în cross a început să dea semne că este în viaţă, la 3-3 pe serviciul adversarilor. Cehii au pierdut game-ul dupa un foot fault pe al doilea serviciu, la 15-40. Setul l-au cedat după o dublă greşeală. Deja la pauza dintre seturi, trăncănind în urechea lui Monaco, Rafa deja dădea semne că îşi intră în tiparul lui obişnuit de dublu. Adevărata înseninare a venit câteva momente mai încolo. După un voleu, Rafa a alunecat în faţa fileului, aterizând pe faimosul lui posterior, dar nepăţind din fericire  nimic. L-a apucat râsul, iar după aia nici că au mai încetat schimburile de zâmbete cu Pico. Ambii păreau ce se distrează destul de bine.

Poate cel mai frumos punct al meciului a fost în setul 2, la 2-0, 0-15, pe serviciul lui Nadal. După  un schimb prelung  de mingi întreţinut de Rafa, Monaco a reuşit trei interceptări frumoase la fileu, punctul terminându-se tot cu un forehand fabulos din partea lui Rafa. De altfel, forehand-ul lui, în special cel crosscourt, a fost vedeta meciului şi lovitura care, probabil, i-a reuşit cel mai bine. În orice caz, de sunat a sunat bine (live stream-ul din Chile a fost destul de prost şi a „îngheţat” de mai multe ori, aşa că prefer să îmi cred urechile).                  

După meci, în conferinţa de presă (organizată în aceeaşi notă de euforie totală care s-a instalat la Viña del Mar imediat de Nadal a ajuns acolo), Rafa a declarat că a jucat cu dureri, deşi senzaţia pe care a degajat-o, în majoritatea timpului, a fost că s-a simţit bine pe teren. Jurnaliştii prezenţi la faţa locului au avut aceeaşi impresie. Unul dintre ei chiar a ţinut să menţioneze pe Twitter: „Caut semne de disconfort la Rafa. Nu detectez niciun semn de durere.” Să fie la mijloc capacitatea extraordinară a lui Nadal de a-şi controla reacţiile la durere sau s-a simţit atât de bine să joace din nou că pur şi simplu nu i-a mai păsat? Văzând o fotografie cu Rafa şi Pico, făcută imediat după meci, tind să cred că ambele. Rafa arată aşa de fericit în poza aia, că mi-e imposibil să cred că a jucat doar cu durere, nu şi cu plăcere.   

Iar când zic plăcere, nu mă refer doar la plăcerea de a fi pe teren pur şi simplu. Nu cred că e deloc întâmplător că, în interviul făcut pe teren, Nadal a găsit de cuviinţă să vorbească despre plăcerea de a juca în faţa unui public care îl apreciază, despre el cariño pe care lumea i-l arată şi care i-a lipsit. El cariño este unul dintre acele cuvinte pe care orice traducere, oricât de bună, le omoară. Înseamnă dragoste, duioșie, tandrețe, afecțiune, bunătate şi îngrijorare în acelaşi timp.

Meciul de ieri nu a fost nicio indicaţie pentru nimic. Nici pentru starea fizică, nici pentru cea tenisistică, nici pentru cea mentală a lui Rafa. Adevăratul test este, aşa cum zicea chiar el, meciul de simplu din seara asta. Dacă îl trece pe-acesta, adevăratul test sunt meciurile care vor urma în turneu. Şi turneele viitoare. Şi tot aşa. Însă, atâta timp cât pe Rafa Nadal îl va motiva încă acel cariño pe care publicul i-l arată constant, de atâţia ani de zile, există o şansă. La urma urmei, astea sunt lucrurile care cu adevărat contează.              

 

 

(P)                 Produse Adidas, Nike, Puma, Lacoste, Converse, reduse și cu 40%. Încearcă aici, pe Bodosport.ro