Douăzeci! Serena Williams o învinge pe Safarova în finala Roland Garros, câștigă Parisul pentru a treia oară

În timp ce-o aşteptam pe Serena Williams la conferinţa de presă, mă uitam la cupa Suzanne Lenglen care stătea în prim plan pe masă şi îmi puneam tot felul de întrebări random (O fi de argint? O fi grea? Unde o să mai scrie numele campioanelor când o să se termine spaţiul de la baza ei? De ce se dau cupe învingătorilor? De ce nu veioze sau alte obiecte? etc etc). Când mintea mi-o ia razna aşa, e semn de oboseală. Au fost două săptămâni lungi pentru noi, cei care am povestit turneul. Dar ştiţi pentru cine au fost şi mai lungi? Pentru cei ce l-au jucat. Totuşi, curiozitatea este în natura umană – Serena Williams la ceremonie a ridicat şi ea capacul şi s-a uitat înăuntru.

Apoi a venit la conferinţă şi a spus răguşită şi cu nasul înfundat: „Tot ce vreau acum este să mă bag în pat.” Ce mai mod de a sărbători al 20-lea Grand Slam. Câştigătorii de Grand Slamuri, şi ei obosesc şi se îmbolnăvesc. Şi se panichează. „M-am crispat  în setul 2 la 4-1. Şi ea (Safarova) a simţit şi a început să joace mai bine. Începusem să mă gândesc că o să pierd meciul şi îmi spuneam că nu e rău totuşi, căutam partea pozitivă a acestor două săptămâni. Ea şi-a ridicat nivelul şi eu am ajutat-o cu acele duble greşeli.”

Cum au fost ultimele 48 de ore? „Un coşmar. Îmi amintesc că am jucat semifinala. Apoi nici n-am mai ajuns la conferinţă, m-am dus acasă, am făcut un duş fierbinte şi m-am băgat în pat, unde am rămas până ieri la 4 după-amiaza. Apoi am zis că trebuie să ies, să mă plimb, nu mai suportam să stau în casă. Am ieşit, dar m-am simţit mai rău când m-am întors. Am vorbit cu medicii turneului, cu fizioterapeuţii şi le-am spus că s-ar putea să nu joc, atât de rău mi-a fost azi-noapte. Ei m-au ajutat cât au putut. Azi dimineaţă am lovit câteva mingi şi n-a mers chiar aşa rău. M-am gândit: OK, de uitat n-am uitat cum să joc, aşa că o să încerc. Dacă ar fi o răceală obişnuită, ar mai fi cum ar mai fi. Dar e gripă şi când ai gripă te doare tot corpul şi vrei să te întinzi.”

Cum i se pare faptul că are 20 de Grand Slamuri la activ? „Ireal. Câteodată sau şi mă întreb, chiar se întâmplă? E viaţa mea asta?”

Are ca obiectiv Marele Slam? „Wimbledon e mai potrivit pentru stilul meu de joc. Dar în ultimii doi ani n-am jucat prea bine acolo. Scopul meu anul acesta e să joc mai bine decât anul trecut. Marele Slam ar fi awesome…” dar să nu ne avântăm prea tare, părea să spună expresia ei.

De partea celaltă, Safarova a fost împăcată că a dat tot pe teren. Dar a avut şi ea aceeaşi problemă ca restul adversarelor care i-au luat un set Serenei la acest turneu: i-au făcut probleme atâta timp cât ea le-a permis asta. „Sunt mândră că am ripostat în setul doi, pentru că părea un meci fără istoric. M-am forţat să-mi ridic nivelul. Dar când şi-a ţinut serviciul la 2-1 (în decisiv), a reuşit să accelereze din nou. A lovit incredibil când mi-a făcut apoi break.”

Cum a fost prima ei finală de Slam? A avut emoţii mari? „A fost palpitant şi mi-a plăcut cu adevărat. Am avut un pic emoţii, dar nu prea multe. A fost o plăcere să joc contra Serenei azi. Am luptat, am făcut tot ce se putea. Nu a funcţionat, dar a fost un meci bun.”

Când Serena îşi face jocul, este imposibil de oprit? „Da, cel puţin pentru mine azi. Nu am găsit nicio armă care s-o oprească. Am încercat să variez serviciul, ritmul, să risc mai mult pe lovituri. Dar când a fost conectată, a servit şi a returnat uimitor şi m-a presat imediat. E greu să faci ceva.”

Cum a gândit la 6-5 în setul 2 când a făcut break? „M-am gândit că o să risc şi o să lovesc fără reţinere. Poate îşi face serviciul şi câştigă, dar eu voi fi acolo şi voi lovi 100%. Am făcut break, apoi am jucat un tiebreak  excelent.”

Au fost oportunităţi pe care simte că le-a scăpat? „Nu regret nimic azi. Am lovit liber, am încercat să variez, să fiu agresivă. A fost pur şi simplu mai bună în setul trei.”

Atmosfera? „A fost frumos. Toate mesajele de încurajare înseamnă mult pentru mine. Mă ajută pe teren. Mi se făcea pielea găină când auzeam cum striga publicul. În tenis, atmosfera e totul. Mi-a plăcut foarte mult.”

Ce au însemnat aceste două săptămâni? „Sunt foarte satisfăcută de felul în care am luptat şi am jucat. Este ceva ce voi purta cu mine la turneele viitoare – încrederea şi faptul că pot să joc finale de Grand Slam. Poate în viitor voi şi câştiga una.”

Nu-i e teamă că acum va fi o ţintă pentru celelalte jucătoare, că va avea un alt statut ca finalistă de Grand Slam? „Este o problemă plăcută aceasta. Sper că e doar începutul.”

Ce concluzii să tragem după acesta finală? A fost un meci bun, spectaculos, ambele finaliste au avut grijă de asta. Publicul s-a activat odată cu egalizarea scorului la seturi şi a făcut o atmosferă electrică. Au fost emoţii, a fost o vreme şi suspans, au fost hotshoturi. Serena este încă într-o altă ligă separată – chiar gripată, „her best is better than anyone else’s” şi va fi probabil pentru restul carierei ei.

Toate aceste două săptămâni am văzut, cu coada ochiului, cum flutură deasupra tribunei steagul românesc, lângă cel rusesc. Îi stă bine acolo. La anul vor fi cel american şi cel ceh în locul lor. Uneori, uitându-mă la el, mai aveam momente, cum zicea Serena, în care mă întrebam: „Is it real? Ce caută steagul românesc pe Chatrier?” Cine ştie, poate la anul la sfârşitul turneului o să vedem nu numai steagul, dar o să ascultăm şi imnul şi o să bocim ca nişte caraghioşi şi o să-mi curgă rimelul şi o să fim complet unprofessional. Dar, vorba lui Lucie, „That is a good problem to have.” Să sperăm că o s-o avem cândva.