Djokovic, în sferturi. Hewitt, în inimile fanilor
Te-ai fi gândit că va fi un text scurt, sec, fără prea multe de povestit. Două-trei vorbe despre meci, Nole a făcut, Nole a dres, scorul final este ăsta, sârbul s-a calificat mai departe și cam gata. Eu, recunosc, așa m-am gândit. Și așa și începuse. După 15 minute era 4-o pentru sârb, după alte câteva era 6-1. Novak e scary pe teren.
Ce să-i faci? Lleyton are 30 de ani, dar corpul său e mai încercat ca al altora de 50. Atâtea accidentări, atâtea operații. “Nici n-am îndrăznit să mă gândesc mai departe de primul tur. Am vrut doar să văd cum rezistă corpul”, spunea Hewitt după victoria cu Raonic. Și pe bună dreptate. Anul trecut, Hewitt abia dacă a apucat să strângă 20 de meciuri în circuit, dintre care a câștigat 9. În rest, un chin permanent. Deci, ce să-i faci sârbului? 43 de victorii la rând, 3 Grand Slam-uri, știți povestea, știți performanțele.
Djokovic joacă din talent, cu frâna de mână trasă. E setul 2. Pardon, a fost. 6-3. Începe setul 3. Break Djoker. E gata? Hai acasă, fanii Aussie se pregătesc să strângă, s-a terminat cu ai lor, de mâine țin cu alții. Lleyton simte fiorul rece nu al înfrângerii, ci al finalului. Australian Open 2012 a fost o experiență memorabilă pentru el, neașteptată, neînchipuită, ne… Neterminată? Cum, nu e gata? Hewitt n-a mințit niciodată tenisul, pentru el nu există retragere, final, abandon. Mai trage un ultim foc. Revine, face break. Suntem în setul 3, e 2-0 la seturi pentru sârb, dar ne-am întors cu serviciul. Dar ce să-i faci sârbului? Stai, că se poate! Veteranul de la Antipozi (ce bizar e sportul, îi zicem veteran unui tânăr de 30 de ani, mă simt prost când fac asta) dă totul, mingile zboară, publicul se încinge. E break! E 5-4 pentru Lleyton și servește pentru set. Va putea? Minge de set, ratează. Minge de set iar. Ratează. “One more!”, strigă disperați cei din boxa lui. Minge de set iar. Ratează! Of. Minge de break sârbul. Ce să-i faci? Ei, îi ții piept, aia-i faci. A patra minge de set. Și da! Vulcanul erupe pe Rod Laver, e set, e 2-1, e iar în joc, e totul posibil. Lleyton a mai dat o nouă lovitură. După Stebe, Roddick, Raonic, i-a luat set și mașinăriei ăsteia de război. Lleyton strânge pumnul. A mai dat o lovitură.
Poate ultima.
Setul 4 mai contează? Nu, nu mai contează. Hewitt are minge de break, în tribune se visează, 2004, finala cu Safin, amintiri. O ratează, apoi își pierde serviciul. Și meciul. În patru seturi. Ce mai contează! Oricum, ce era să-i faci?
E finalul aventurii lui Hewitt, e foarte posibil să fi fost și ultimul meci al lui la Australian Open. Dacă a fost așa, a ieșit în stil. Un războinic căruia deja îi ducem dorul.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română