Djokovic e ‘Greu de Ucis’. Încă o dată sârbul s-a salvat de la mingi de meci
Camelia Butuligă | 5 iunie 2012Djokovic e ‘Greu de Ucis’. Încă o dată sârbul s-a salvat de la mingi de meci
Novak Djokovic a câştigat din nou un meci de 5 seturi (6-1, 5-7, 5-7, 7-6, 6-1). De data asta, victima care nu va putea sa doarmă o săptămână de acum înainte se numeşte Jo-Wilfried Tsonga. Probabil el şi Seppi ar trebui să vorbească, o să le facă bine.
Sincer, nici când Novak era condus cu 2-1 la seturi şi situaţia în setul 4 era mai încordată decât bicepsul lui Sam Stosur, n-am crezut că Jo poate să treacă linia de sosire. Vedeţi dumneavoastră, la nivelul ăsta (sfert de RG pe un Chatrier plin) şi la scorul ăsta, nu mai vorbim despre tenis. Nu mai vorbim de drepte şi revere, de procentajul primului serviciu, de winner-uri şi greşeli neforţate, de vremea ploioasă sau calitatea terenului. Nu. Vorbim despre supravieţuire şi instinct de predator. Pentru că supravieţuirea ta depinde de anihilarea celui de dincolo de fileu. Ori la capitolul killer instinct, Novak Djokovic a dovedit că ştie despre ce e vorba. Probabil a aflat foarte devreme in viaţă (posibil prin ’99, cu ocazia bombardamentelor) că lucrurile sunt destul de simple: ori tu, ori ei. Adevărurile mari aşa sunt: simple.
Jo-Wilfried are tot ce-i trebuie ca să fie un sportiv de cea mai înaltă clasă: altletic, talentat, carismatic. Însă Jo, adorabilul Jo, nu are ingredientul care te ajută să treci peste ultimul şi cel mai mare obstacol: mingea de meci. Nu are instinctul de asasin, sângele rece de reptilă cu care să înfigi decisivul forehand în lung de linie sau dispreţuitorul drop-vole, după patru ore jumătate de joc. Jo a avut azi 4 mingi de meci în setul 4. La fiecare a jucat defensiv şi Novak a ridicat mănuşa şi l-a plesnit cu ea peste faţă. Cineva ar trebui să-i spună lui Jo acel proverb vechi chinezesc: „Dacă ai apucat un tigru de coadă, orice ai face, nu-i da drumul.”
Pe site-ul RG, există un gadget numit IBM Slamtracker. Face tot felul de statistici în afară de cele clasice. Cel mai interesant e că oferă câte trei statistici pentru fiecare jucător, pe care le numeşte „chei ale meciului”. Una dintre aceste chei ale meciului a fost că Novak Djokovic a câştigat 63% din puncte atunci când a servit la 30-30 sau la egalitate. Altfel spus, Djokovic şi-a ridicat mereu nivelul atunci când a fost pus sub presiune, atunci când a contat cel mai mult.
Novak a intrat astfel în a 8-a semifinală consecutivă la un Grand Slam. Şi cel mai important, a făcut-o nejucând cel mai bun tenis al lui. În cuvintele Martinei Navratilova: „Întrebarea nu e cum câştigi când joci bine, ci cum câştigi când joci prost”. În interviul de pe teren, Novak a spus că Tsonga a fost mai bun, şi apoi, politicos, a adăugat : ”Am avut noroc să revin de la 4 mingi de meci. Nu ştiu cum am făcut-o”. Totuşi, în conferinţa de presă, a răspuns mai în amănunt la întrebarea ce să faci când te confrunţi cu minge de meci: „Încerci să rămâi puternic mental. Ai încredere în loviturile tale. De asemenea, experienţa anterioară ajută”.
| Djokovic – Tsonga, mingile de meci ratate
Două din experienţele anterioare când Djokovic a revenit şi a câştigat o semifinală de GS de la minge de meci au fost la USO10 Şi USO11, împotriva adversarului său de vineri, Roger Federer. Întrebat despre planul de joc contra unui jucător cu care se cunoaşte foarte bine, Novak a răspuns: „Împotriva lui Roger, trebuie să fiu concentrat şi agresiv din primul moment, şi să cred că pot câştiga”. Ca la Roma, unde Novak l-a învins pe Federer aplicând aceeaşi strategie de tennis-blitz.
Federer, pe de altă parte, a fost şi el încleştat azi într-un epic de 5 seturi cu Del Potro, revenind de la 2-0. Nervos şi negăsindu-şi ritmul, Federer a trebuit să sape adânc pentru a-şi gasi precizia. A avut un oarecare avantaj pe măsură ce meciul înainta datorită problemelor cu genunchiul ale lui Del Potro. La conferinţă, Federer a declarat că n-a jucat excepţional dar că e bucuros că e în semifinală şi că meciul următor va depinde şi de forma lui Djokovic.
Anul trecut la RG, semifinala dintre ei a fost încărcată de semnificaţii: Federer l-a împiedicat pe Novak să facă prima finală de RG, i-a întrerupt faimoasa serie de victorii şi i-a luat şansa de a face Marele Slam anual. Degetul pe care Federer l-a arătat după victorie cred că i-a rămas până acum lui Novak în memorie. La fel cum îi stă lui Federer pe retină „acea” dreaptă retur a lui Novak de la USO11 când Federer avea minge de meci, dreaptă care a întors meciul şi i-a dat lui Novak victoria.
Pregătiţi-vă aşadar pentru un nouă bătălie între doi predatori autentici. Nu mă întrebaţi cine va câştiga. Ce pot să vă spun de acum e că va fi un meci Darwinian.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română