Djokovic câștigă al doilea an consecutiv Turneul Campionilor, închide sezonul cu o victorie cu Rafa

Nu putea fi un final și o finală mai potrivită raportat la realitățile ultimului an, alta decât o nouă reprezentație a rivalității Nadal – Djokovic. Fostul și actualul lider ATP au dominat anul, și-au împărțit trofeele mari și au luptat până mai zilele trecute pentru primul loc în clasament. Împreună au câștigat trei dintre cele patru turnee de Grand Slam și opt dintre cele nouă turnee Masters, așa că era absolut firesc să-i vedem disputându-și și ultimul titlu relevant care mai rămăsese. Și a fost Novak cel care s-a impus acum, el apărându-și astfel titlul cucerit anul trecut, în finala cu Federer. Djokovic încheie sezonul ATP cu o serie de 22 de victorii consecutive, toate obținute după finala pierdută cu Nadal la New York, la US Open. De atunci, Nole a fost imposibil de neînvins, și a câștigat acum al patrulea turneu la rând: Beijing, Shanghai, Paris și Londra. Nu i-a fost suficient însă ca să-și recapete primul loc, care va ierna în palmaresul lui Nadal.  

Cumva potrivit, Rafa și Nole au încheiat anul la egalitate în ce privește meciurile directe, 3-3. În plus, numărul de puncte la care au ajuns cei doi în clasament spune multe despre dominația pe care o exercită asupra plutonului. Nadal trage linie în 2013 cu 13.030 de puncte, în vreme ce Djokovic îl urmează cu 12.110 puncte, total la care mai poate adăuga în finala Cupei Davis, din weekendul următor. E o situație rarisimă ca doi jucători care închid un sezon pe primele două locuri să ajungă, cumulat, la mai bine de 25.000 de puncte.

***

Când Novak Djokovic a ratat o minge de break la 3-0 în primul set, sârbul a lăsat să-i scape un strigăt de frustrare. În orice alt meci, era un moment care nu necesita o astfel de reacție: la urma urmelor, sârbul începuse meciul foarte puternic (câștigase 11 din primele 14 puncte) avea deja un break avans și părea complet în control. Însă Novak știe cât de greu te debarasezi de un Rafa specialist în a-și croi reveniri dramatice din situații din care nu i-ai mai da nicio șansă; a simțit asta pe pielea lui în trecut. N-a durat mult până când poveste s-a confirmat. Mai întâi, Nadal și-a câștigat serviciul în acel game, apoi a recuperat break-ul în game-ul imediat următor. Apoi s-a făcut 3-3, iar publicul își freca mâinile de bucurie, convins că va urma un alt thriller în nota în care cei doi ne-au obișnuit.

Până la urmă, se pare că meciurile epice dintre Djokovic și Nadal se întâmplă numai în Slam-uri. Acea revenire de la mijlocul setului întâi n-a făcut decât să amâne un pic deznodământul unui meci destul de unidirecțional. Ea spune, la scară mai mică, și toată povestea meciului. Oricum în control, Djokovic a fost în câteva rânduri foarte aproape să-și mărească avansul, ratând șanse de dublu break în ambele seturi. De fiecare dată, Nadal a venit mereu și mereu din urmă, dându-și de fiecare dată o extra-șansă. Numărul 1 a refuzat să cedeze în stilu-i caracteristic, precum roboții din filmele SF care, deși avariați, continuă să funcționeze până când primesc lovitura de grație. Nadal a făcut tot ce a depins de el ca să rămână aproape de Novak și, în același timp, să mute presiunea pe sârb, să-l oblige nu doar la o minge în plus, ci și la un serviciu în plus. Cu alte cuvinte, o altă șansă la un posibil rebreak și la relansarea finalei. 

Dar Djokovic a făcut inutilă orice speranță a taberei lui Nadal că meciul ar putea fi întors, respingând, unul câte unul, fiecare potențial turning point. Cu excepția acelui serviciu slab din primul set, Nole a controlat cu autoritate meciul și a răspuns rezistenței lui Nadal cu propriul plan, executat aproape perfect. A servit excelent aproape tot meciul, diametral opus la acest capitol de spaniol. A returnat lung și plasat, ceea ce înseamnă nu doar avantaj în timpul unui punct, ci și presiune pe serviciul adversarului, presiune care s-a materializat prin numeroasele duble greșeli ale lui Rafa. Backhand-ul lui Novak o fi avut un an mai greu, dar și-a regăsit magia la timp, și asta s-a simțit imediat. Reverul i-a lipsit în multe bătălii de-a lungul anului, îndeosebi în finala de la US Open, pentru că este o armă cu care Novak punctează suplimentar în match-up-ul cu Nadal. Azi a mers din plin, iar combinația „rever în formă + adâncime și plasament la lovituri” echivalează, de regulă, cu probleme pentru Rafa. 

Pe lângă astea, se mai adaugă un element. Nole n-a excelat niciodată cu jocul la fileu. Era previzibil, rigid, cumva nesigur, ușor de pasat chiar și în zilele lui bune, însă de ceva vreme mi se pare că la acest capitol se simte o schimbare vizibilă în (foarte) bine. Azi a venit de multe ori inspirat în față, câștigând 14 din 19 la fileu, iar printre aceste urcări câștigătoare se numără câteva volee greu de executat, venite în momente cheie, momente în care Nadal punea presiune. Printre ele, fabulosul punct cu care a făcut break în primul set, la 4-3, și care a atârnat cât o minge de set. Nole și-a păstrat foarte bine cumpătul, inclusiv în situații în care lucrurile puteau foarte bine să-i scape de sub control. Dacă trebuie să-i dăm credit lui Rafa pentru că, în ciuda direcției în care mergea meciul, s-a agățat de orice ca să-l prelungească, atunci cu atât mai mult trebuie să-i dăm credit lui Nole pentru felul în care și-a menținut intactă concentrarea.  

Rafa n-a apucat niciodată să intre într-un ritm fluent sau să-și recalibreze serviciul, cel care l-a ajutat mult în semifinala cu Federer, de exemplu, dar care în finală a fost un non-factor. Pe rever a fost de multe ori pus în dificultate, fiind obligat să apeleze la acele slice-uri defensive pe care Djokovic le mănâncă pe pâine, iar pe forehand a făcut câteva greșeli neforțate în clipe importante, cum ar fi serviciul cedat la 1-1 în setul doi. A tras din greu să rămână în joc și a reușit, animând publicul cu eforturile sale din finalul setului doi, dar nu putea ajunge prea departe, în condițiile în care fiecare serviciu al său era o luptă, în vreme ce serviciile lui Novak se consumau foarte rapid și fără emoții pentru sârb (21 din 28 puncte pe serviciu în setul doi).  

Novak păstrează, așadar, trofeul Turneului Campionilor și devine al șaptelea jucător din istorie cu cel puțin trei titluri. Acum merge să joace finala Cupei Davis weekendul viitor la adăpostul unei serii de 22 de victorii la rând, a doua cea mai bună a carierei. Dar mai important pentru el e că l-a învins pentru a doua oară la rând pe Nadal (o mai făcuse la Beijing), iar maniera destul de clară în care a făcut-o în ambele ocazii mai reactualizează un pic teoria potrivit căreia are un atu în plus pe hard față de Rafa, teorie ciobită de înfrângerile de la Montreal și New York.

Cum am mai spus și în alte ocazii, rezultatul e departe de a pune vreun asterisc pe sezonul lui Rafa, dar are farmecul de a face deja interesantă discuția despre 2014, când bătălia dintre cei doi va fi pasionantă de-a dreptul. În aceste condiții, Australian Open n-ar putea să vină mai repede.

Articolul se mai actualizează în cursul zilei de marți.

Highlights Djokovic – Nadal

Interviu Djokovic

Declarații Rafa

Novak, turul victoriei

Montaj Turneul Campionilor

Review-ul turneului

Colecția celor mai bune hotshot-uri ale turneului