Dintr-o dată, Victoria Azarenka s-a transformat într-un Djokovic al fetelor

Ei bine, nu chiar dintr-o dată. Se bate multă monedă, de la începutul anului, pe presupusa intenţie de retragere a Victoriei anul trecut, după un început de sezon complet nefast, însă cred că s-a scos deja un pic prea mult din context declaraţia iniţială a bielorusei, care spunea că, sezonul trecut, după eliminarea suferită la Doha în primul tur, a luat în calcul o pauză nedeterminată, şi numai intervenţia hotărâtă a bunicii ei ar fi oprit-o.

Declaraţia dată de Azarenka, mai degrabă ca o formă de răsfăţ, a fost: “Pentru o fracţiune de secundă, mi-a trecut şi asta prin cap, însă mama mi-a tras o bătaie la fund numai pentru că m-am gândit la asta”. 

Că a fost sau nu aşa, nici nu mai contează. Într-un an, în viaţă se schimbă multe, la fel şi în tenis, iar acum bielorusa a trecut deja la un alt nivel. În timp ce lumea tenisului feminin era preocupată să discute despre cum va prelua Petra Kvitova controlul total asupra WTA, Aza a trecut la comandă, întâi pe neobservate, apoi tot mai zgomotos, şi la propriu şi la figurat. 

N-ar fi trebuit să mire pe nimeni saltul ei, anunţat în câteva ocazii, în anii anteriori. Probabil că tot ce i-a lipsit i-a fost un pic de încredere, dublată de mai puţin zbucium pe teren şi mai multă concentrare. E doar una dintre asemănările dintre ea şi spectaculoasa ascensiune a lui Novak Djokovic de anul trecut, confirmată şi în startul lui 2012. Inevitabil, încep să apară şi comparaţiile, pentru că, între timp, Victoria Azarenka a ajuns la 17 victorii consecutive în acest an, ceea ce implică trei turnee câştigate. Vika s-a impus la Sidney, la Australian Open, iar acum, la Doha, turneu în care n-a cedat decât 18 game-uri, cifră absolut impresionantă, în condiţiile în care a suferit şi o accidentare în semifinale. 

Cinci finale consecutive. Vine şi a şasea?

Dacă ne uităm şi mai departe de cele trei turnee amintite, observăm că Aza a ajuns în finala ultimelor 5 turnee pe care le-a jucat. În finalul lui 2011, ea a câştigat la Luxembourg (într-o finală cu Monica Niculescu) şi a cedat, la mare luptă, în ultimul act al Turneului Campioanelor. Altă asemănare cu Djokovic, care a dus cu el finalul bun de sezon din 2010 în anul următor, neoprindu-se decât în semifinalele Roland Garros.

Tot la fel ca şi sârbul, Victoria avea o reputaţie de jucătoare care evoluează bine în faţa forţelor circuitului, dar ratează mereu marele pas, deseori şi din cauze fizice – vă amintiţi leşinul ei de la un Australian Open de acum câţiva ani, când o conducea pe Serena. Ca şi Djokovic, Aza a transformat ceea ce era defect într-o calitate. Iat-o acum câştigând uşor un turneu greu, precum cel de la Doha, cu probleme fizice. N-ar fi judecat-o nimeni dacă s-ar fi retras, însă Azarenka a intrat pe teren şi a avut nevoie doar de o oră şi şase minute ca să o spulbere, 6-1, 6-2 în finală, pe Stosur.

Agresivă până la ultima minge, Azarenka mai are de muncit înainte de a repeta performanţa sârbului, iar turneul de la Dubai, din această săptămână, ne-ar putea lămuri. Contestatarii ei ar putea argumenta că bielorusei îi lipsesc nişte victorii elocvente la jucătoare precum Serena Williams, marele obstacol de care s-a lovit de atâtea ori în momente cheie, Petra Kvitova, potenţiala ei rivală pe termen lung, sau Caroline Wozniacki, cea pe care a înlocuit-o la vârf şi care a proclamat că lupta abia începe. Într-adevăr. Dar nici pe Djokovic nu l-a băgat nimeni în seamă anul trecut, chiar şi după ce trecuse deja de februarie, iar Novak era încă în picioare. Dacă e vreo jucătoare care să aplice modelul Nole în WTA-ul actual, atunci aceea e numai Azarenka.