Din nou în finală! Simona trece de un alt test greu cu Belinda Bencic, va juca pentru al treilea ei trofeu la Madrid și pentru locul 1!
Simona Halep a învins-o pe Belinda Bencic în semifinalele de la Madrid, 6-2, 6-7 (2), 6-0, calificându-se astfel pentru a patra oară în finala de la Madrid, după prezențele din 2014, 2016 și 2017.
Analiza pe larg a meciului e aici.
Declarațiile Simonei după meci, aici.
Simo a dominat autoritar primul set, în care a jucat splendid, în special în ultimele patru game-uri. Belinda a echilibrat meciul în setul secund, în care a apucat să intre mai des în teren, să fie mult mai agresivă (raport pozitiv winners / unforced 22-17), să ajungă cu succes la fileu și să varieze cu scurte. Un set intens, bun, dar și cumva inegal, niciuna nereușind să-și impună o consistență.
Elvețianca a recuperat un break timpuriu și a condus cu 3-1. Simona a revenit și apoi s-a mers cap la cap, deși ambele au avut oportunități de break pe final de set. Cea mai mare a aparținut Belindei, care și-a procurat o minge de set la 6-5, în urma unui passing pe o minge scurtă a Simonei.
Tot Bencic a început mai bine și tiebreak-ul, cu două minibreak-uri luate rapid, un avantaj care a fost menținut până la capăt. Belinda, care avea înaintea acestui meci un record de 5-0 în meciurile jucate anul acesta cu jucătoare de Top 5 (cea mai recentă, victoria cu liderul mondial Naomi Osaka în sferturi), împingea meciul în decisiv.
Dar, deși părea că se resimte fizic, Simona a avut replica perfectă în startul decisivului; a muncit zdravăn pentru primul hold, a făcut apoi câteva puncte spectaculoase pentru primul break și a consolidat cu un serviciu la zero.
Avansul rapid luat de Simona a rupt brutal echilibrul; dintr-o dată, Belinda resimțea mai drastic efortul depus ca să ia setul doi, iar reacția ei emoțională de la 0-3 a trădat-o. Simona a mai făcut un break apoi și s-a dezlănțuit, fugind cu victoria. A 14-a consecutivă pe zgură.
“Cred că m-am grăbit în tiebreak, iar la 4-0 în tiebreak mi-am pierdut un pic încrederea, dar mi-am zis atunci că meciul începe acum și trebuie să mă concentrez pe ultimul set, să nu mă mai gândesc la setul pierdut. Dar, de asemenea, am analizat un pic ce am făcut greșit în setul secund și mi-am dat seama că am jucat prea mult din spatele terenului, ceea ce i-a dat ei mai multe șanse să deschidă terenul mai mult și să domine. Mi-am zis că trebuie să o împing mai mult în spate și să stau mai aproape de baseline, ceea ce m-a ajutat foarte mult”, a radiografiat Simona meciul.
Foto: Jimmie48Photography
Finalele Simonei:
Carieră: 35 (18-16 în precedentele)
Zgură: 16 (7-8)
Premier Mandatory: 6 (3-2)
Madrid: 4 (2-1)
Sezonul 2019: 2 (0-1)
Sloane sau Kiki în finală
Simona o va întâlni în finală pe învingătoarea dintre Kiki Bertens și Sloane Stephens, meci care se joacă ceva mai târziu azi. Cu ambele, Simona are o istorie recentă notabilă. Pe Bertens, Simona o conduce cu 3-2, iar ultimul lor meci, de asemenea o finală de turneu important, a fost câștigat de Bertens la Cincinnati vara trecută, după ce Simona a avut minge de meci. Cu Sloane, Simona a câștigat două finale epice vara trecută, la Roland Garros și la Montreal; românca o conduce pe Stephens cu 7-2 per total.
O victorie în finală i-ar aduce Simonei, pe lângă un al treilea titlu la Madrid, și revenirea pe primul loc în lume, pentru prima dată de la finalul lui ianuarie încoace.
Simona a acumulat deja, în două segmente diferite, 64 de săptămâni pe primul loc, a zecea în ierarhia all-time.
https://twitter.com/WTA/status/1126862067904831489?s=20
https://twitter.com/darren_cahill/status/1126859705354149888?s=20
https://twitter.com/WTA/status/1126859904549961728?s=20
https://twitter.com/treizecizero/status/1126856381594787840?s=20
Formidabil efort al Simonei în startul decisivului. Acest punct e o mostră perfectă. Apoi, secunde mai târziu, vine și break-ul cu un BH în cross. Iar Simona îl consolidează cu un serviciu perfect, luat la 0. Simo are 3-0 în startul decisivului, medicamentul perfect după setul 2 https://t.co/A0rukeFzV0
— Treizecizero.ro (@treizecizero) May 10, 2019
https://twitter.com/WTA/status/1126847407939932160?s=20
https://twitter.com/WTA/status/1126845375187378178?s=20
https://twitter.com/WTA/status/1126844128971485184?s=20
Simona Halep moves into the Madrid final with a 6-2 6-7 6-0 win over Belinda Bencic.
— Tumaini Carayol (@tumcarayol) May 10, 2019
Bencic showed a lot of grit to wrestle control and turn the second set around, but against Halep on clay you have to do it point after point or you lose.
***
NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!
Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România. Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos ca preț, format din trei modele complementare. Alege-ți modelele preferate de AICI!
***
***
Tenisul românesc este „Fire”! Adică performant, apreciat, iubit!
Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍
Și nu avem doar rezultate. Avem o mulțime de personalități puternice. Avem sportivi care să ne inspire.
Tricoul „Romanian Tennis is Fire” e gândit să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.
Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Paris, New York sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥