Din cei rămași, doar Delpo și Zverev au mai câștigat un Masters. Sloane urcă în Top 10, o așteaptă Azarenka

Camelia Butuligă | 28 martie 2018

Sferturile la masculin: Carreno Busta – Anderson, Zverev – Coric, Del Potro – Raonic, Chung – Isner. La feminin știm deja o semifinală: Azarenka vs Sloane Stephens. Sferturile rămase se joacă azi: Venus Williams – Danielle Collins, Ostapenko – Svitolina.

Ediția de anul acesta a Miami Open stă sub semnul revenirilor (fie după probleme fizice, fie după perioade cu formă mai slabă) și al luptelor care se dau în interiorul NextGen. Deși obosit, Del Potro mai face un pas spre Dubla Soarelui, Azarenka începe să-și regăsească inițiativa și o elimină pe Pliskova, Sloane Stephens intră în sfârșit în top 10 cu victoria contra lui Kerber, iar Isner obține la Miami mai multe victorii decât în tot restul anului. Cât despre NextGen, șase din jucătorii ajunși în optimi au avut sub 22 de ani. Ne uităm în cele ce urmează la ce s-a întâmplat ieri, într-o zi în care vântul a pus la încercare răbdarea și condiția fizică a jucătorilor.

Mai are energie Del Potro pentru tripla Acapulco-Indian Wells-Miami?

Delpo este primul care recunoaște că este obosit după turul de forță al ultimelor săptămâni. Confruntat cu un jucător în premieră (sârbul Krajnovic), argentinianul a avut nevoie de ceva timp să-și regăsească jocul, fiind condus în primul set cu 4-1. ”Condițiile de joc au fost oribile, dar după ce am reușit să fac break, am prins încredere”, a mărturisit Juan Martin, care a câștigat apoi nouă gameuri consecutive, încheind până la urmă meciul în două seturi. Este a 14-a victorie consecutivă a lui Del Potro, care se bucură de această serie, dar o și resimte. ”Corpul meu a depus mult efort in ultima lună. Voi încerca să mă mobilizez și apoi voi lua o pauză mai lungă. Să vedem cât de departe pot ajunge”. Probabil e un semn că și Delpo va juca selectiv pe zgură, suprafață pe care a lipsit mult în ultimii ani.

Del Potro poate fi recunoscător că adversarul său din sferturi, Milos Raonic, nu e nici el fanul schimburilor prelungite. Dacă prinde o zi bună la serviciu și retur, oricare poate trece mai departe economisindu-și resursele fizice. Chiar dacă nu a avut adversari notabili, Raonic a ajuns eficient până aici, câștigându-și meciurile în minim de seturi, fără să-și piardă deloc serviciul.

Pe aceeași jumătate de tablou se vor mai întâlni Chung și Isner, în meciul contrastelor – generații diferite, stiluri diferite, parcursuri diferite în 2018. Pe când Chung are deja un 2018 foarte bun, cu campanii de succes la turnee mari cum ar fi Australian Open sau Indian Wells, Isner reușise doar două victorii înainte să ajungă la Miami. Big John încearcă să-și schimbe norocul și un pas mare în această direcție este victoria de ieri contra favoritului 2, Marin Cilic, într-un meci relativ necomplicat pentru stilul său (doar două seturi din care doar unul cu tiebreak). Chung va fi o nucă tare pentru că returnează și apară foarte bine, iar în același timp serviciul este destul de solid pentru a sta liniștit – atât de solid încât nu a suferit niciun break în acest turneu. Coreeanul nu a fost testat cine știe ce până acum, deci vine proaspăt fizic și pregătit să joace.

https://twitter.com/MiamiOpen/status/978830624420171777

Rivalitățile NextGen

Noua generație este un microcosmos în interiorul ATP, cu staruri, controverse, personalități diferite și rivalități care au început să se stabilească deja. În jumătatea superioară, două dintre cele patru optimi au fost confruntări între lupii tineri. Capul de afiș l-a ținut meciul Zverev – Kyrgios, care e deja un clasic după luptele duse de cei doi în 2017. Din păcate, meciul acesta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor – Kyrgios a fost împiedicat să evolueze prea bine de o problemă la spate și de jocul foarte eficient și hotărât al lui Zverev. Australianul nu a putut pune suficiente probleme din spatele terenului, făcând numeroase neforțate pe ambele părți și pierzând duelurile rever-rever. Zverev obține o victorie importantă pentru stabilirea dominației în NextGen, dar câștigul principal este că a arătat un tenis curat și eficient după o perioadă destul de lungă în care a cam plutit în derivă. Este primul său sfert la un Masters după ce a câștigat anul trecut în august turneul de la Montreal. În sferturi va da peste un alt coleg de generație aflat și el în reviriment după o perioadă lungă de probleme medicale: Borna Coric.

Coric îi va pune lui Zverev un set de probleme foarte diferite de cele propuse de Kyrgios. Muncitor, posesor al unui tenis de anduranță, această versiune mai tânără a lui David Ferrer este obișnuită să-și câștige meciurile în trei seturi: dovadă că în toate cele trei victorii obținute până acum a avut nevoie de decisiv, iar dintre cele nouă seturi jucate trei au avut tiebreak. Ultima dintre ele a fost obținută aseară în dauna altui jucător tânăr, canadianul Denis Shapovalov. Părerea generală este că Shapo este o combinație rară între talent de a lovi mingea, calități atletice și mentalitate potrivită pentru tenis. În primele trei tururi a scos jucători experimentați ca Troicki, Dzumhur și Querrey, însă Coric l-a măcinat cu schimburi lungi, transformând meciul într-o bătălie fizică. Borna a câștigat această luptă, făcând al doilea sfert consecutiv de Masters după Indian Wells, dar părerea generală e că pe termen lung Shapovalov este jucătorul mai ofertant.

Tot în jumătatea de sus a mai fost un reprezentant NextGen care a făcut valuri: Frances Tiafoe. Americanul de 20 de ani are un an bunicel: descoperă teritorii noi în clasament și are deja 10 victorii în acest sezon, mai mult decât orice alt jucător american. La Miami i-a scos pe Edmund și pe Berdych în meciuri disputate de trei seturi, înainte de a pierde contra lui Anderson. Tiafoe a căzut victimă oboselii cauzate de programarea neavantajoasă a ultimelor două meciuri. Cel cu Berdych a fost întrerupt la 2 noaptea de ploaie – Tiafoe a fost nevoit să termine cu Berdych a doua zi și apoi să revină relativ repede pe teren pentru meciul cu Anderson. Deseori, victoria sau înfrângerea este decisă de factori circumstanțiali, iar gestionarea rezervelor fizice se dovedește din nou o abilitate esențială pentru câștigarea turneelor. Anderson se va vedea, deci, pentru un loc în semi cu Carreno-Busta, care l-a expediat urgent pe compatriotul Verdasco, rămas fără energie după drama consumatoare de energie din meciul cu Kokkinakis.

Azarenka și Stephens sunt amândouă în urcare, dar cine va izbândi?

Ambele au adăugat la lista scalpurilor celebre luate la Miami încă două: Vika a trecut de Pliskova, prima ei victorie de top 10 în ultimii doi ani, iar Sloane a intrat în premieră în top 10 taxând fără discuții o Kerber stoarsă de puteri după meciul maraton contra chinezoaicei Wang.

După o ieșire în turul doi la Indian Wells, jocul Victoriei Azarenka începe să prindă contur la Miami. ”Spre deosebire de Indian Wells, unde mă mulțumeam să pun mingea în teren, acum am început să creez. De asemenea, faptul că am jucat mai multe meciuri mă ajută să-mi recapăt deplasarea și reflexele, ceea ce antrenamentul nu poate face în totalitate. Într-un fel este mai bine pentru mine că nu sunt cap de serie și trebuie să joc mai multe meciuri contra unor adversare diferite.”

Azarenka a luat conducerea rapid în primul set cu Pliskova, dar a pierdut avantajul celor două breakuri când aceasta și-a ridicat nivelul. Însă Pliskova a servit mai slab decât se aștepta, iar Azarenka i-a atacat fiecare serviciu doi – de altfel, meciul a fost presărat cu 11 breakuri de ambele părți. De asemenea, cehoaica a observat la conferință că reverul nu i-a rezistat când a fost pus sub presiune.

Cu această victorie, Azarenka va reintra în top 100, marcând a patra sa semifinală la Miami. În celelalte trei ocazii când a mai făcut-o, a câștigat titlul. Nu e exclus nici acum să o vedem ridicând trofeul, mai ales la ce jucătoare a lăsat în urmă. O așteaptă însă Sloane în semifinală, cu un tenis mai nuanțat decât al Pliskovei: o deplasare bună, capacitatea de a accelera oricând și o construcție bună a punctului. Nu cu mult diferit de stilul de joc al Vikăi, de altfel.

Cele două s-au întâlnit și la Indian Wells, unde Sloane a câștigat cu 6-1, 7-5, dar acel al doilea set mai disputat decât primul indică atât spre o adaptare la jocul adversarei, cât și spre o tresărire de orgoliu a Azarenkăi. Va fi interesant cu ce planuri de joc actualizate vor intra ambele pe teren. În meciul anterior Sloane nu a trebuit decât să pună mingea în teren și să aștepte ca vântul și oboseala s-o răpună pe Kerber. Cu Azarenka asta nu va fi destul. Sloane a pus jocul ei bun din ultimul timp pe seama meciurilor de anduranță contra unor jucătoare dificile, cum ar fi Monica Niculescu: ”Când joci pe terenul 75 contra cuiva ca Niculescu, care te face cu sliceurile până la Beijing și te chinui și trebuie să lupți, acelea sunt meciurile necesare pentru a ajunge să joci pe terenurile centrale contra lui Kerber.”

Sloane ne confirmă, iată, ce bănuiam de mult timp: ca să meriți gloria în tenis, trebuie să demonstrezi că poți să treci de Monica Niculescu.

***

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

1. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

Verifică toată oferta din Shop AICI

2. Pachetul Play: albumul Simona de Păstrat + tricou

Vrei să iei albumul Simona de Păstrat și să faci și o afacere bună? Pachetul ‘Play’, disponibil în Shop-ul 30-0 aici, îți aduce la un preț excelent albumul plus un tricou la alegere, dintre ‘Play Hard’ și ‘My Forehand’, ceea ce-ți asigură o reducere consistentă din prețul cumulat al celor două produse. Ofertă disponibilă un timp limitat!

Completează-ți comanda cu unul dintre stickerele și magneții 30-0 ca să treci de 130, limita de la care primești transportul gratuit!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi