Die Hard Robredo: Omul care nu mai vrea să piardă

În februarie 2011, Tommy Robredo nu era foarte sigur dacă va mai putea juca tenis, după ce a suferit o operație la tendoane. A luat o pauză lungă, a căzut în afara primilor 400 de jucători ai lumii, iar după 14 luni de absență a început de jos, încet, inclusiv cu apariții la turnee challenger, la o vârstă la care, în alte timpuri, jucătorii s-ar fi retras deja. Acum, să ai peste 30 de ani și să continui să obții rezultate remarcabile nu e doar un trend, ci un lucru aproape normal în ATP.

La mai bine de doi ani de la acea perioadă neplăcută a carierei sale, Tommy face istorie la Roland Garros, unde a ajuns din nou în sferturile de finală ale turneului, după ce a ratat ultimele două ediții ale turneului. Și nu oricum, ci câștigând trei meciuri la rând cu revenire de la 0-2 la seturi. E ceva ce nu s-a mai făcut la nivel de Slam din 1927 încoace, când tenisul se desfășura într-un cu totul alt ritm față de vitezele amețitoare dezvoltate acum. În turul 2, l-a întors pe olandezul Igor Sijsling. În turul 3 l-a doborât pe Gael Monfils, în ciuda faptului că a avut de salvat patru mingi de meci și a fost dominat mare parte din primele trei manșe. Iar acum l-a bătut pe Nicolas Almagro, deși a fost condus nu doar cu 2-0 la seturi, ci și cu 4-1 în setul 3, cu 4-2 în setul 4, Nico având un break și în decisiv. Și totuși, a fost Robredo cel care a sărbătorit la final, și nu oricum, ci potolindu-și cu greu lacrimile în aplauzele unui Lenglen în picioare; asta, în vreme ce Almagro a recunoscut că e una dintre cele mai greu de digerat înfrângeri ale carierei: 6-7(5), 3-6, 6-4, 6-4, 6-4, patru ore de luptă.

„Înainte de meci, simțeam că mă doare tot corpul. Mă gândeam să câștig primul set, altfel va deveni totul infernal pentru mine. Apoi l-am pierdut pe primul, l-am pierdut și pe al doilea, și mă durea brațul așa de tare, încât abia am reușit să țin racheta vreme de câteva game-uri. Dar am găsit, cumva, resurse să ies din setul trei, și am început să visez că poate voi fi capabil să repet isprava și în seturile următoare”.

„Vreau doar să mă bucur de ce am făcut aici, pentru că simt că trebuie să apreciem atunci când reușim lucruri grozave în tenis. Înveți multe când încasezi lovituri de la viață. Viața e cu urcușuri și coborâșuri, și în mod sigur înveți mai multe când cobori. După revenire, am învățat să apreciez toate lucrurile astea, fiecare meci. Iubesc să joc tenis. Iubesc ceea ce fac, așa că voi continua să fac asta cât voi putea. Poate că acum câțiva ani n-aș fi luptat așa pentru fiecare punct, n-aș fi apreciat. Acum lupt pentru fiecare punct ca și cum ar fi ultimul”, a spus Tommy, o declarație care seamănă mult cu ceea ce a spus și Federer în mai multe ocazii, cel mai recent, după meciul cu Simon. De altfel, elvețianul s-a alăturat și el celor care l-au lăudat la scenă deschisă pe Robredo, declarându-se impresionat de reușitele acestuia. „Îl știu pe Tommy de o viață, mereu a fost printre cei mai bătăioși juniori ai generației noastre. N-aș putea fi mai fericit pentru el, mai ales că știu cât de greu e să produci astfel de reveniri, plus că el le face după o pauză îndelungată”.

La 31 de ani, Robredo va juca acum cu alt spaniol, favoritul 4 David Ferrer, care a ajuns în sferturi fără să piardă set la Paris. Și poate, cine știe, Tommy cel spaniol va reuși să obțină tocmai acum prima lui calificare în semifinale la Roland Garros. Așa cum Tommy cel german, alt veteran cu rever cu o mână, ar putea obține, la 35 de ani, prima lui calificare în sferturi. Ca o carte cu citate celebre, Roland Garros are întotdeauna loc pentru o poveste care să inspire.