Despre împlinirea Simonei, sau cum persistența va fi întotdeauna răsplătită

Atunci când cineva își împlinește un vis, oricare ar fi el, mă bucură. De fapt, cred că asta-i una din părțile frumoase ale vieții: să visezi, să-ți fixezi obiective spre realizarea cărora să tinzi în fiecare zi. Să faci ca acel vis să facă parte din tine, iar tu să faci parte din acel vis.

E foarte posibil ca în drumul tău să cazi, să fii dezamăgit, să te ridici, iar să cazi, să o iei de la capăt, să ajungi la un singur pas de realizare și iar să cazi. Fiecare are propriul drum și propriul ritm, iar unii trebuie să muncească mai mult decât alții.

Simona Halep este unul dintre ei. Pentru ea, nimic nu a venit ușor. Însă a acceptat asta și n-a încetat să-și dea șanse. A continuat să creadă în visul ei și a găsit întotdeauna calea și forța să se ridice. Nu s-a ferit să-și ascundă slăbiciunile. A vorbit despre ele, le-a îmbrățișat, le-a înfruntat și a încercat să le îndrepte. A extras din fiecare eșec doar ceea ce era nevoie pentru a merge mai departe. A văzut în fiecare dezamăgire o nouă oportunitate de a se îmbunătăți, de a învăța și de a deveni mai puternică.

Fix în urmă cu un an, fix în același loc, Simona suferea cea mai mare dezamăgire a carierei ei. La un an distanță, în același loc, Simona Halep își îndeplinește visul și e campioană de Slam la Roland Garros. Asta e lecția pe care ne-a oferit-o Simona astăzi: continuă să-ți dai șanse, oricât de dificilă e ascensiunea și oricâte greutăți ai întâmpina. Persistă, continuă și luptă, în final vei fi răsplătit.

Așa cum era de așteptat, nici acest titlu nu a venit ușor pentru ea. A trebuit să sape adânc, să muncească enorm și – evident – să pună în aplicare lecțiile învățate în acest interval de un an de la ultima finală disputată la Paris. După înfrângerea cu Ostapenko, Simona a repetat aproape obsesiv că trebuie să fie mai agresivă în momentele importante. Sau, cum ar spune Martina Navratilova, trebuie să joace pentru a câștiga.

Simona a intrat în meci făcând asta, arătând că e aici să câștige și vrea ca totul să depindă doar de ea. Doar că adversara, cunoscută pentru capacitatea de a-și ridica nivelul dacă situația o cere, și-a adus și de astă dată cel mai bun tenis al ei în finală (până azi, nu pierduse niciuna).

Timp de un set și jumătate, Sloane Stephens a fost pur și simplu impresionantă. O atitudine relaxată, o defensivă înspăimântătoare, un forehand versatil și înșelător (o treime din loviturile ei de dreapta depășesc 3.000 RPM); capabilă să genereze lovituri câștigătoare de nicăieri, cu o selecție a loviturilor genială.

Cu acest tenis, Stephens a câștigat primul set și s-a dus la 2-0 în setul doi. În tot acest timp, nivelul Simonei nu a fost slab. În fiecare game a fost foarte aproape de a recupera break-ul, dar nu a reușit să apuce de undeva meciul. A încercat toate combinațiile posibile: a rămas pe linia de fund și a forțat-o pe Stephens să greșească, a rămas pe linia de fund, încercând să fie mai agresivă, a venit chiar și la fileu de câteva ori, ceea ce, de regulă, nu e un semn tocmai bun la un meci al Simonei. Era clar că ea caută variante, soluții, dar nimic nu părea să dea rezultate.

Condusă cu set și break, Simona a făcut ceea ce nu a reușit în finala de anul trecut: a rămas curajoasă și a căutat o șansă. În final, a revenit în meci și a făcut rebreak-ul tocmai mergând înainte: a construit punctul și apoi a venit spre fileu pentru a finaliza cu voleuri-drive. Asta avea să fie o mișcare foarte inteligentă – o nouă modalitate prin care să finalizeze punctul atunci când ea conducea schimbul.

Pe măsură ce s-a înaintat în meci, Stephens nu a mai reușit să păstreze același nivel, a început să-și ia mai mult timp între schimburi, semn că resimte efortul, iar cel mai clar indiciu că nivelul ei era în scădere a fost diferența substanțială la viteza medie a loviturii de dreapta: dacă în primul set avea 125 km/h, în setul doi ajunsese la 113 km/h. În timp ce nivelul Simonei rămăsese intact, resursele lui Sloane păreau pe terminate.

Și totuși. Deși de la 0-2 s-a făcut 4-2 pentru Simona, la fel de repede s-a făcut 4-4. Iar aici s-a jucat meciul. Și tot aici, Simona ne-a arătat ce însemnă să joci agresiv în momentele importante. La 4-4, 30-30, Simona a jucat pentru a câștiga. Nu a așteptat eroarea, nu a ținut mingea în teren pentru a greși adversara. Și-a construit cu răbdare punctele, a jucat lung pe reverul lui Stephens (așa reușise să lege și cele patru game-uri de la 0-2), și a urcat în teren pentru a finaliza cu forehand-ul. Au fost două lovituri câștigătoare de forehand care au dus-o la 5-4. Ea a fost cea care și-a câștigat acel game, făcând ca totul să depindă doar de ea.

Și așa avea să continue până la finalul meciului. Simona a presat la 5-4, a dus meciul în decisiv și a continuat să fie agresivă (dar cu moderație), căutând să fructifice orice șansă ivită. Iar ceea s-a întâmplat în decisiv este, poate, cea mai elocventă imagine a ceea ce reprezintă Simona și modul în care a învățat din acea înfrângere de anul trecut: a refuzat efectiv să piardă, s-a ținut cu dinții de fiecare game (de subliniat modul în care a întors-o pe Stephens de la 40-15 în game-ul trei al decisivului) și a făcut ca orice punct să depindă de ea. A stat acolo, a așteptat, a atacat, a pus presiune, a sufocat-o pe americancă cu lovituri mai tari, mai apăsate, mai lungi și nu i-a permis sub nicio formă să revină în meci.

La final, meciul ăsta sintetizează o parte a carierei Simonei: cu încercări, cu greutăți, fiind nevoită să schimbe, să ajusteze din mers și fiind obligată să caute tot timpul soluții pentru a rămâne sus. Concluzia care se desprinde este aceeași: Simona s-a ridicat, încă o dată, deasupra tuturor și ne-a mai oferit încă o lecție, lecție care nu este doar despre succes. E și despre răbdare, e și despre perseverență, e și despre curaj, e și despre cum să cazi de trei ori și să te ridici de patru.

 

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune fotografii din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Ce ai în plus în tirajul al doilea:

– conținut nou: 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.