Despre empatii, clasamente, greutăți, cărți și detalii din circuit, povestite de Andrea Petkovic

Andrea Petkovic este cunoscută deja drept una dintre jucătoarele cu cel mai variat discurs din ambele circuite, așa că sunt rare interviurile ample pe care le oferă din care să nu rezulte câteva declarații sau informații utile. Săptămânile trecute ea a răspuns cititorilor de pe Sports Illustrated, așa că am selectat câteva dintre răspunsurile cele mai interesante, în special câteva care răspund unor curiozități des întâlnite în rândul fanilor. E grozav că Andrea respinge unele convingeri ale fanilor – cum că sistemul de punctaj ar fi teribil de important pentru o jucătoare sau că țipetele unor sportive sunt enervante pentru toată lumea. Un alt subiect foarte interesant este cel al accidentărilor de durată și mi-a plăcut comparația perfectă pe care a făcut-o cu fotbalul, identificând astfel una dintre marile surse de stres pentru jucători: faptul că ei sunt provideri pentru întregul ecosistem din jurul lor, iar o accidentare mai gravă riscă să le dea lumea peste cap. De asemenea, Petko descrie foarte plastic cum este, de fapt, să joci contra Serenei și ce anume din jocul acesteia provoacă daunele cele mai mari, ne mai spune cum e viața în circuit și care-i partea cea mai dificilă, care-s favoriții ei din circuitul masculin și ce cărți preferă.

 

Care-i cea mai grea parte din cariera de jucător?

Probabil rutina săptămânală, sezonul care-i atât de lung și trebuie să ai grijă să fii gata și bine capacitată din punct de vedere mental fiecare săptămână în parte. Cred că, atunci când încearcă să performeze fizic la cel mai înalt nivel săptămână de săptămână, fiecare are suișurile și coborâșurile sale, în special cu toate drumurile pe care trebuie să le facă. Este foarte obositor și uneori, te consumă mult, dar iubesc ceea ce fac, așa că nu-i decât o mică tânguială într-o mare de lucruri bune.

De ce crezi că sunt atâtea jucătoare care abuzează de grunts & shrieks și de ce nu se plâng mai mult jucătoarele mai “tăcute”?

Pentru mine nu este deloc o problemă, trebuie să spun asta. Când joc un meci, nu mă uit dincolo de fileu, nu aud țipete sau orice altceva. Cred că fiecare trebuie să facă orice e mai bine pentru el, iar dacă simți că te ajută să țipi, dă-i înainte. Și mai cred că fiecare jucătoare trebuie să se concentreze pe ce face ea și pe ce are de făcut și să nu găsească scuze.

Poți să descrii cum este să joci împotriva Serenei? E chiar atât de diferit să fii față în față cu ea, comparativ cu alte jucătoare?

Cred că partea cea mai dificilă a meciurilor cu Serena este că atunci când servește atât de bine precum o poate face, simți foarte intens presiunea punctelor din schimburi. Adică știi că trebuie să le joci foarte, dar foarte bine și uneori forțezi și ceri prea mult de la loviturile din rally. Când vine vorba de schimburi – bine, nu pot să zic că e ușor, lovește extraordinar și mingile ei sunt foarte grele – dar poți să stai cu ea în schimb. Ceea ce face incredibil de bine este că-și deschide fantastic terenul și folosește fiecare colțișor și unghi, iar când îi dai o minge cât de scurtă, se repede și o atacă. Și, firește, prezența ei pe teren. Dar cum am zis: încerc să mă concentrez pe ce am eu de făcut. Însă cu siguranță că joci un pic și contra legendei ei, cu toate acele titluri pe care le are.

Uneori, viața în circuit arată de parcă liceul nu s-ar fi terminat niciodată. Ești de acord cu asta sau ai altă părere?

Poate dacă vorbim de o școală de fete! Pentru mine, liceul a fost destul de frumos; bine, nu eram niciodată prezentă, cu toate antrenamentele și turneele. Dar cei mai buni prieteni ai mei de acum? Ne știm din perioada liceului și am trecut împreună printr-o mulțime de experiențe frumoase. Așa că nu pot să spun că-s neapărat de acord cu afirmația, pentru că mă uit la cum eram ca adolescentă și cum sunt acum și văd două persoane complet diferite. Și cred că la fel pot spune și celelalte jucătoare.

Preferi sistemul de punctaj din WTA sau pe cel din ATP? ATP folosește valori ceva mai clare și mai simple pentru campionii turneelor: 1000 – 500 – 250. În schimb, WTA are 1000 – 900 – 470 – 280. De ce? Un finalist de Grand Slam ia la masculin 1.200, iar o finalistă la fete ia 1.300. De ce? Afectează asta cumva clasamentele?

N-am absolut nicio idee. Nu mă uit la puncte sau la cum se calculează clasamentele. E simplu: când joc bine, adun puncte multe. Cred că e cât se poate de corect așa. Cu siguranță știu că atunci când joc bine și câștig un turneu sau ajung în săptămâna a doua la Slamuri, urc în clasament. Iar când nu joc bine, cobor. Așa că pentru mine e fair.

M-a întristat să văd că Franco Davin și Juan Martin Del Potro s-au despărțit. Lucrau împreună de foarte mult timp și păreau foarte apropiați. Mă face să mă gândesc: dacă un sportiv e accidentat și nu joacă, antrenorul lui ce face în perioada asta? Sunt plătiți? Sunt sigur că jucătorul în cauză și antrenorul își aranjează lucrurile între ei și se ajunge la un compromis, dar sunt chiar surprins că jucătorii și antrenorii nu se despart mai des decât o fac pe perioada accidentărilor foarte lungi.

Asta-i o întrebare chiar bună. Depinde de contractul pe care îl ai cu antrenorul în cauză. Când am fost eu accidentată, am vorbit cu antrenorul meu de atunci, Petar Popovic, și i-am spus că ar trebui să-și vadă de treabă și să antreneze alte jucătoare, pentru că eu am lipsit o lungă perioadă de timp. Și a procedat în consecință. A lucrat cu câteva fete, apoi s-a întors atunci când eu am fost gata să revin pe teren. Dar e o situație mereu complicată. Asta-i partea proastă a tenisului. Nu suntem protejați de un club, precum se întâmplă la fotbal, unde clubul acoperă cheltuielile medicale și de recuperare, de asemenea îți plătește în continuare și salariul, iar antrenorul e, la rându-i, protejat. Deci asta-i complicat, probabil e cea mai riscantă parte a jobului nostru.

Care-i Slamul tău preferat și de ce?

Aici e simplu. Roland Garros. Iubesc Parisul, Franța și cultura franceză. Mă simt și foarte conectată cu ei, cu scriitorii lor, cu istoria lor. Am fost mereu un fel de francofilă. Și am ajuns în semifinale la Roland Garros, ceea ce e un bonus imens, și de asemenea a fost primul meu Slam jucat. Am jucat calificări acolo și e ca prima dragoste. Nu-ți uiți prima dragoste.

Ai luat în calcul să readuci Petko-dansul?

Probabil că nu se va întâmpla, pentru că a fost prost înțeles. Pentru mine, era doar un semn de fericire. Voiam să fiu spontană, dar după asta, am început să mă simt obligată să-l fac tot timpul. Pe urmă, oamenii l-au înțeles greșit, au crezut că-mi bat joc de adversară, ceea ce e absolut ridicol. Și nu vreau să fiu pusă mereu în situația să trebuiască să mă explic atunci când fac ceva. Așa că probabil că nu-l voi mai readuce la viață.

Care-i locul preferat, altul decât alături de familie, atunci când te întorci în Germania?

Berlin e locul meu preferat, am o mulțime de prieteni acolo și oricând am un weekend liber încerc să dau o fugă. Pentru mine e unul dintre orașele cele mai vibrante ale Germaniei și probabil din lume. Iubesc arta, iar în Berlin sunt o mulțime de artiști și au tot felul de galerii și chestii nebunești ascunse peste tot. Din când în când dau o tură și găsesc mereu forme noi de artă. Și viața de noapte e grozavă în Berlin. Iar băieții sunt frumoși foc!

Dacă ar fi să joci dublu mixt, cu cine ai vrea și de ce?

Dacă ar fi să aleg eu, probabil cu Andy Murray. Pentru că e feminist și apreciez tare mult asta.

Dacă ar fi să inviți la cină trei oameni – în viață sau nu – care ar fi ei?

Hemingway, David Foster Wallace și Simone de Beauvoir.

Dacă n-ai fi jucătoare de tenis, ci simplu fan, cu cine ai ține din cele două circuite?

Dacă aș fi fost un fan de tenis… păi chestia e că sunt un fan! Întotdeauna le fac galerie fetelor cu care sunt prietenă, așa că țin cu Angie Kerber, cu Jelena Jankovic, cu Ana Ivanovic. Țin cu fetele din Germania, de asemenea. Dintre băieți, întotdeauna îi fac galerie lui Rafa, în special acum, când încearcă un comeback. Pentru că simt că e un luptător extraordinar. Dar întotdeauna îi fac galerie și lui Murray. De fapt, se schimbă mereu situația. Când Roger câștiga totul, îi țineam pumnii challengerului său, oricare era, ca să aibă o șansă la titluri de Slam. Dar acum, că joacă așa de frumos, țin și cu el ori de câte ori îl văd pe teren. Și Novak, firește, pentru că suntem prieteni. Deci, după cum vezi, țin cu toată lumea. E dificil să te pui într-o astfel de postură, pentru că îi cunoști, știi ce oameni faini sunt cu toții și, într-un fel, îți dorești să nu piardă niciunul.

Dacă n-aș cunoaște pe nimeni personal, probabil le-aș face galeriei Victoriei Azarenka și lui Ernests Gulbis. Azarenka, pentru jocul ei, iar lui Gulbis, pentru că e cam nebun. Cred că mi-ar plăcea asta, ca fan.

O recomandare de Top 10 de lecturi pentru un fan?

Întotdeauna o pun pe primul loc, pentru că e prima carte care m-a captivat cu totul: e vorba de Suferințele tânărului Werther, de Goethe. La numărul 2, Infinite Jest, a lui David Foster Wallace. O carte extraordinară. La locul 3 aș pune Război și pace,  a lui Tolstoi. E o carte clasică și un bun mod de a învăța despre cultura rusească. Pe locul 4 aș zice Moby Dick. O carte foarte bună, plus că înveți atâtea despre pescuitul balenelor, o nebunie. La locul 5 aș zice Al doilea sex, al lui Simone de Beauvoir. E una dintre primele cărți feministe, iar ea este foarte inteligentă. Mai departe. Pe locul 6 aș merge cu 1Q84, scrisă de Haruki Murakami. Pe locul 7, Toba de Tinichea, a lui Gunter Grass, un alt autor german. E o carte grozavă. E o carte enervantă: te enervezi la culme pe absolut toate personajele. La locul 8 aș merge cu Zidul lui Sartre, doar ca să intru un pic în chestii existențialiste. Pe locul 9 pun Hemingway, Bătrânul și Marea, deși toate cărțile lui sunt foarte bune. Iar pe locul 10 – trebuie să pun și un autor sârb: Podul de pe Drina, a lui Ivo Andric.

Este adevărat că ai încercat să o convingi pe Steffi Graf să te antreneze? Ce o face o antrenoare bună? Chiar dacă nu lucrează full-time cu tine, poți să-i ceri totuși sugestii?  

Ei bine, am întrebat-o dacă ar vrea să mă ajute sau dacă se imaginează făcând jobul ăsta. Nu am întrebat-o direct așa, dacă vrea să fie antrenoarea mea. Dar mi-a spus imediat că nu își dorește să mai călătorească așa cum impune circuitul. Am fost însă de câteva ori în Las Vegas, am lovit împreună și mi-a dat o mulțime de sfaturi grozave. Firește că asculți pe cineva care are atâtea titluri de Grand Slam precum are ea. Astfel de oameni îi asculți într-un cu totul alt fel. Și simți că ei înțeleg mai bine, se pot pune în locul tău, îți pricep problemele, presiunile și fricile.