Delpo strică iar petrecerea de la Basel, Federer virează în direcția bună

Dacă ești fan Del Potro, atunci sunt numai vești bune. Preferatul tău a mai câștigat un titlu și și-a consolidat statusul de potențial challenger pentru primele locuri în sezonul viitor. Delpo a făcut un turneu exact așa cum impune eticheta de cap de serie numărul 1, și-a mai adăugat un scalp important în palmares și cred că poate fi upgradat printre primii doi favoriți ai Turneului Campionilor de la Londra. În fapt, dacă se păstrează sănătos, Delpo se va upgrada singur, în anii următori, printre favoriții oricărui turneu la care va lua parte. 

Dacă ești fan Federer, vestea proastă e că favoritul tău a rămas tot cu un trofeu în 2013 și cu o singură victorie contra unui jucător de Top 10, cifre de dimensiuni liliputane, greu de închipuit și de comentat. Și nici calificarea la Turneul Campionilor nu e încă bătută în cuie, chit că în clipa asta este nevoie de un scenariu absolut SF pentru ca elvețianul să fie ținut departe de Londra (Raonic să câștige Parisul, iar Federer să fie eliminat din primul meci). Vestea bună, însă, e mult mai relevantă decât aia proastă. Federer dă, în sfârșit, semne credibile că începe să își revină. Sigur că un trofeu ar fi fost mai util, dar mesajul și atitudinea lui din finală au fost mult mai îmbucurătoare decât drumul în sine până acolo.

Într-o finală foarte echilibrată (dovadă că punctele câștigate au fost egale), diferența s-a făcut în micile detalii, asta după ce finaliștii au atins, pe rând, un nivel de joc foarte bun. Federer a făcut un set secund maiestuos, poate printre cele mai bune seturi jucate de el în 2013, iar Del Potro a răspuns replicând același nivel în decisiv, perioadă a jocului în care a fost brutal de eficient. Făcut sandwich între cele două perioade de vârf a fost tiebreak-ul primului set, decis iarăși de câteva detalii: Delpo a fost mai prezent, a lovit adânc, prinzând două mingi care au mușcat linia, plus un fileu norocos echivalent cu un minibreak. 

Finala de anul trecut n-a avut decât un singur break, dar setul întâi deja dublase acest număr. Del Potro a mutat primul, desprinzându-se la 5-3, dar Federer a replicat viguros, la fel cum o făcuse în semifinala cu Pospisil, cu un break superb la zero. Apoi a salvat două mingi de set, a doua la capătul unui rally impresionant, dus de pe o parte pe alta, după care s-a ajuns în tiebreak-ul menționat mai înainte. Chiar dacă l-a pierdut, creșterea din jocul elvețianului era evidentă și s-a materializat în startul setului secund. Federer a presat pe primul serviciu advers, un moment în care îi place de fiecare dată să pună presiune. Există chiar și o statistică pentru asta, și, potrivit acesteia, Federer a făcut sezonul acesta 25 de break-uri în primul game din setul doi jucat pe serviciul oponenților săi. Purtat pe val, Roger a servit excelent în restul setului, pierzând un singur punct pe primul serviciu, și abia patru în total pe serviciu în tot setul.

Elvețianul a mizat, ca de obicei în meciurile cu Del Potro, pe scoaterea acestuia în exterior, în poziții cât mai inconfortabile, folosind din plin slice-ul de rever cu care și-a deschis terenul. În plus, Federer a insistat mult pe aducerea lui Delpo la fileu cu mingi scurte și foarte joase, inconfortabile, pregătitoare pentru un eventual passing. A fost rețeta mai multor puncte spectaculoase, precum cel pe care îl puteți urmări la finalul articolului. Tactica lui Roger a mers în multe momente din primele două seturi: adesea l-am văzut pe Del Potro ținut prizonier în colțul din stânga al terenului de slice-uri precise, încercând să se poziționeze pentru forehand, lăsând însă expusă partea din dreapta, acolo unde reverul lui Federer a avut spații largi la dispoziție. Dar știm deja, și am văzut recent, în meciul cu Nadal, că Juan Martin lovește fabulos running forehandul. Afară de asta, calitățile defensive ale Delpo sunt mult subestimate, la fel ca și deplasarea lui pe teren.   

Dar separarea s-a făcut în primul game al setului decisiv. Venit după break-ul cu care încheiase manșa secundă, Federer arăta în control, gata să ducă drumul până la capăt. S-a desprins la 40-15, dar a scăpat game-ul printre degete fără un motiv evident, după câteva puncte în care câteva inexactități s-au amestecat cu două duble greșeli consecutive. Elvețianul a avut șansa unui rebreak imediat, la fel cum o făcuse în primul set, spre exemplu, dar a ratat două break points iar ușa s-a închis definitiv acolo, trântită de combinația impunătoare formată de serviciul și forehandul lui Delpo. Restul setului a fost o plimbare punctată de hold-uri bombănite ale lui Federer, versus game-uri autoritare din partea argentinianului, fără vreo altă șansă de break.

Federer rămâne cu o mulțime de lucruri bune din această săptămână, una în care și-a regăsit picioarele și suflul. Nivelul lui a crescut de la un meci la altul, ajungând la cote aproape normale în finală, unde a jucat de la egal la egal cu Del Potro. A avut un singur moment de cădere, acel prim game din setul trei care l-a costat și trofeul, însă semnele sunt clar bune. Iar pe parcursul setului doi și în perioada de la 3-5 și până în tiebreak-ul primului set am revăzut, în sfârșit după luni bune, sclipirile adevăratului Federer. 

Fără milă în decisiv, Juan Martin Del Potro și-a reintrat rapid în pielea amicului respectuos și drăgălaș la festivitatea de premiere. Și-a cerut scuze că l-a bătut din nou la el acasă și a spus că e mândru că joacă în aceeași perioadă cu Federer. A mai spus, ulterior, că omul Federer e chiar mai bun decât jucătorul și că prietenul său este o sursă de inspirație pentru el. A primit trofeul într-o ceremonie la care a participat însuși Președintele Elveției. La aceeași ceremonie am văzut un moment foarte inspirat, memorabil pentru copiii de mingi: Federer și Del Potro i-au premiat pe fiecare în parte cu câte o medalie. Iar Roger le-a făcut cinste cu tradiționala pizza de după meci.

E cumva potrivit că Delpo începe o mică serie de trofee la Basel, exact în orașul celui de care se declară atât de atașat, într-un soi de predare de ștafetă încuviințată de publicul elvețian. Care public l-a aplaudat minute în șir pe eroul lor în momentul în care acesta și-a primit trofeul pentru finalist, într-una dintre cele mai călduroase standing ovations (video, mai jos) văzute în ultima vreme într-o arenă de tenis. Federer coboară la un procentaj surprinzător de scăzut în finalele jucate în orașul său natal (5 din 10), dar asta contează, la acest moment, prea puțin. Aplauzele acelea spun restul poveștii. Iar Federer nu mai are nevoie să demonstreze nimic, nimănui.

Del Potro – Federer, faza meciului

Declarații Del Potro

Highlights finală

Federer Standing Ovations