Deloc rău până acum, US Open, deloc rău. Toate meciurile din optimi, pe scurt
Adrian Țoca | 5 septembrie 2021După o primă săptămână foarte bună, avem primele concluzii. Nu multe lucruri sunt diferite pe tabloul masculin, unde rămân neatinși cei trei mari favoriți la titlu de dinaintea turneului (Djokovic, apoi Medvedev și Zverev). Tabloul feminin a rămas fără marile favorite Barty și Osaka, dar arată tare ca o stâncă. Va fi greu pentru oricine să câștige șapte meciuri la rând.
A fost o primă săptămână neașteptat de bună la US Open, cu toate ingredientele pe care le presupune un turneu de Grand Slam reușit: drama de pe teren mai bună decât cea din afara lui, tineri care apar și impresionează pe scena cea mare, nume dragi publicului care (re)apar, favoriți care-s eliminați, dar și favoriți care rezolvă probleme presante. Și, peste toate, un tenis foarte bun în multe meciuri.
Să vedem ce ne oferă săptămâna a doua – adică al doilea turneu din turneu, așa cum sunt cunoscute fazele de la optimile de finală în sus.
Turneul feminin
[Q] Raducanu vs. Rogers
Pe de o parte, una dintre marile revelații ale anului, o apariție revigorantă în circuit; pe de altă parte, jucătoarea care tocmai ce a eliminat liderul mondial. Ce nu e de plăcut la acest meci? Emma Raducanu a învins-o pe Sara Sorribes cu 6-0, 6-1, ceea ce spune multe despre nivelul ei actual, și va juca optimi de finală consecutive în turneele de Slam, asigurându-și astfel și intrarea în Top 100.
[7] Swiatek vs. [11] Bencic
Unul dintre clash-urile tari de tot de pe tabloul feminin, cel despre care Simona spunea că „fiecare meci e o semifinală”. Iga e singura jucătoare din circuit care a făcut săptămâna a doua în toate Slamurile acestui an. Belinda e campioană olimpică vara asta și fostă semifinalistă la US Open, Slamul la care se simte cel mai bine. Swiatek a câștigat unica lor întâlnire anterioară.
[4] Pliskova vs. [14] Pavlyuchenkova
Ce vară bună au avut aceste două veterane, care și-au consolidat reputația cu câte o finală de Grand Slam, rezultate venite în ciuda criticilor și a așteptărilor. Mai important, ele continuă să confirme și iată-le și în săptămâna a doua la US Open, cu șansa unui sfert de finală în față. You love to see it, vorba Twitter-ului.
Pliskova, care conduce cu 6-2 în H2H, e parcă și mai impresionantă în ultimele luni. Mai are în ea încă o finală de Slam? Ar fi a doua la USO, dar tabloul în jurul ei arată formidabil.
[6] Andreescu vs. [17] Sakkari
Emma, Bianca, Simona pe tablou în optimi. Cum ar fi fost dacă… Oh, well.
Alt meci tare de tot. Bianca a trecut oarecum pe sub radar până acum, atât cât poți spune asta despre o campioană (aproape en-titre) la US Open. Dar acest lucru nu va mai fi posibil de aici înainte, după ce Barty a ieșit din această jumătate, ceea ce redeschide discuția despre șansele Biancăi la un repeat. Dar seria ei de 10-0 la US Open va fi serios testată de Maria Sakkari, cu care nu e de glumit. Precedenta lor întâlnire (la Miami anul ăsta) s-a lăsat cu scântei: 7-6, 3-6, 7-6 pentru canadiancă.
[5] Svitolina vs. [12] Halep
Cine poate uita meciul de la RG 2017, când Simona a întors din ghearele unei înfrângeri practic imposibil de evitat? Dar grozava ei evoluție din semifinalele Wimbledon 2019? Una dintre rivalitățile intense din WTA se mută acum la New York. Preview-ul e aici.
[16] Kerber vs. Fernandez
Continuă revirimentul lui Angelique Kerber, bine echipată să-l ducă chiar mai departe la New York, pe terenurile unde reușea prima ei semifinală de Slam acum un deceniu. Adică atunci când Leylah avea… 8 ani. De văzut cum va reacționa canadianca după marele upset reușit turul precedent. Dar orice puncte slabe are Fernandez, lipsa încrederii nu e pe listă.
[8] Krejcikova vs. [9] Muguruza
Încă un meci tare. Krejcikova are o vară de vis, și foarte important, n-a scăzut aproape deloc ritmul după titlul de la RG. Nici urmă de mahmureala post-primul Slam; a fost nevoie de ceva foarte bun ca să fie învinsă, și, de regulă, cine a învins-o a câștigat și titlul mai apoi. Garbine vine cu multă încredere după victoria cu Azarenka. A treia lor întâlnire de anul acesta, după ce Muguruza a câștigat finala din Dubai, iar Krejcikova s-a revanșat recent, la Cincinnati.
[2] Sabalenka vs. [15] Mertens
În liniște, Aryna Sabalenka adună victoriile în Slamuri – și peste tot, pentru că bilanțul ei de anul acesta e acum la 41-14. Mertens e poate cea mai constantă jucătoare a ultimilor doi ani, dar în această rivalitate în care cele două se cunosc extrem de bine, adesea jucătoarea din Belgia nu a avut soluții pentru forța devastatoare a bielorusei (5-2 în H2H pentru Aryna).
Turneul masculin
[1] Djokovic vs. [WC] Brooksby
Novak a făcut primul pas din drumul spre Grand Slam, achitându-se de prima săptămână. E adevărat, nu a arătat impecabil, cedând câte un set ba cu tânărul Rune, într-un prim tur stresant, ba cu Nishikori, într-un meci cu multe erori. Acum își continuă acest traseu parțial accesibil, parțial plin de neprevăzut, cu un alt tânăr: surprinzătorul Jenson Brooksby, care i-a eliminat pe Fritz sau Karatsev (întâmplător, doi jucători care l-au mai stresat un pic pe Novak anul acesta).
[6] Berrettini vs. [Q] Otte
În ciuda finalei de la Wimbledon (sau a semifinalei de la US Open), Matteo Berrettini e în continuare trecut cu vederea de destui, iar italianul pare să fie la curent cu asta, dovadă și declarația lui recentă: „Aparțin acelui grup cu Medvedev, Tsitsipas, Zverev sau Thiem”. Un alt sfert de Slam și o potențială revedere cu Djokovic sunt la orizont.
[4] Zverev vs. [13] Sinner
Zverev s-a văzut dominat în primul set al turului al treilea cu Jack Sock, dar era evident că americanul nu va putea susține fizic acel efort. Pentru câștigătorul JO și Cincy, urmează însă cel mai tare test din turneu de până acum. În fața lui va fi Jannick Sinner, un tenisman care vine cu un alt tip de provocare. E 1-1 între cei doi, dar Sinner a câștigat unicul duel dintr-un Slam (anul trecut, la RG).
[22] Opelka vs. Harris
Despre sud-africanul Harris, mai cunoscut publicului larg după victoria recentă cu Nadal de la Washington, Dominic Thiem a spus zilele trecute că-l vede sigur în Top 20 curând. Harris are o misiune tare grea contra lui Reilly Opelka, la care a pierdut recent la Toronto în trei seturi, ultimele două încheiate în tiebreak-uri. Alte tiebreak-uri sunt de așteptat și acum. Șansă mare pe masă pentru cei doi.
[12] Auger-Aliassime vs. Tiafoe
Ambii au reușit câte o victorie semnificativă pentru carierele lor în turul anterior: în cinci seturi, la adversari redutabili (Bautista Agut, respectiv Rublev, în cazul lui Tiafoe). Va fi prima întâlnire în circuit între acești doi tineri care au în față șansa unui traseu foarte lung la această ediție de US Open.
Alcaraz vs. [Q] Gojowczyk
După victoria care l-a făcut faimos în întreaga lume, Carlos Alcaraz revine acum într-un meci ceva mai pământean, ceea ce ne aduce aminte de acel adevăr universal valabil, cum că Slamurile se câștigă (sau se pierd) în meciurile de pe terenul 18, cu jucătorii de pluton. E drept, Alcaraz nu are profilul psihologic al unui jucător precum Kyrgios, care să fie insuficient de motivat pentru un astfel de meci, după ce tocmai ce a obținut victoria carierei. Iar meciul e, totuși, pe Grandstand. Așa că e de așteptat ca tânărul spaniol, înspre care s-a zvârlit cu atâtea predicții și comparații în ultimele zile (nu, nu e „noul Nadal”, stop that), să aibă suficient în tolbă pentru primul sfert de Slam al carierei. Însă nu subestima niciodată un jucător de mijlocul clasamentului pentru Gojowczyk care are, brusc, o astfel de ocazie în față.
[11] Schwartzman vs. [Q] Van de Zandschulp
Diego și-a curățat eficient partea lui de tablou și pare bine poziționat să se întoarcă pentru a treia oară în carieră în sferturile US Open. Van de Zandschulp, un olandez de 25 de ani venit din calificări (unul dintre cei trei jucători din calificări ajunși până în optimi) are însă un sezon excelent, cu un bilanț de 44-19.
[2] Medvedev vs. [24] Evans
Indiferent ce se întâmplă în jurul lui pe tablou, Medvedev arată ca și cum e într-o misiune. Rusul e o forță pe hard, știm asta de ceva ani, deja, dar parcă niciodată n-a arătat atât de bine, de limpede, de concentrat, precum în acest turneu. Vulpoiul Evans ar putea să prezinte câteva probleme, dar îi poate vinde oare castraveți grădinarului?
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română