Del Potro câștigă primul meci la Delray Beach, dar drumul către vârf se anunță anevoios. Despre cea mai nouă revenire a lui Juan Martin

Există în tenis o categorie de jucători cu fizic impresionant, care lovesc tare și repede și care pot câștiga cu oricine când le intră loviturile. Sunt numiți ”big hitters” și lanțul trofic, atât cel din ATP, cât și cel din WTA, are nevoie de ei. Poate că nu sunt renumiți pentru constanță, anduranță și agilitate: acestea sunt trăsături specifice jucătorilor cu gabarit și mentalitate diferite. Dar sunt renumiți pentru potențialul lor de a face surprize și de a fi periculoși, aruncând umbre de îndoială în sufletul oricărui adversar, oricât de dominant: forța pură și dură are acest dar. 

Jim Courier spune de câțiva ani că Big 4 poate fi bătut doar de un joc care să le smulgă racheta din mână. Argumentul său este susținut de realitate: singurul care a reușit victorii importante la cei patru mari este Wawrinka, cu exact acest tip de joc. Monopolul pe care îl vedem în ATP de ani buni, în care trei-patru jucători își împart majoritatea punctelor puse în joc este și consecința dispariției subite din peisaj a celor mai importanți reprezentanți ai acestei categorii temute universal. Pe cât sunt de înfricoșătoare loviturile lor, pe atât le sunt de vulnerabile corpurile (și uneori mintea). Robin Soderling a dispărut peste noapte din tenis datorită sistemului imunitar care a cedat în fața mononucleozei. Juan Martin Del Potro a suferit trei operații la încheietura mâinii stângi și una la cea dreaptă. În ultimii doi ani, a jucat cinci meciuri, iar victoria de ieri din primul tur la Delray Beach este primul său meci după 11 luni de pauză. Ernests Gulbis, alt jucător cu potențial de upset la oricine, nu are probleme fizice, dar se chinuie cu un mental instabil. Cilic a ratat primele trei luni ale lui 2015 din cauza unei accidentări la umăr care i-a afectat apoi tot sezonul. Chiar și Wawrinka, deși se menține sănătos în general, rar reușește la nivel psihic să atingă acel nivel supraomenesc necesar pentru a câștiga meciuri mari. Nu știu de ce, dar poate este felul universului de a echilibra lucrurile: cu cât jocul este mai mare, cu atât sunt problemele mai mari. Într-un fel, poate că forța pe care acești jucători o pot dezlănțui pe teren este prea mare în primul rând pentru ei. 

Del Potro este un caz clasic de jucător cu potențial uriaș, dar care a fost sabotat constant de accidentări serioase. Alte două exemple similare care-mi vin în minte sunt Marat Safin și Tommy Haas. Povestea este crudă, aproape perversă în timingul ei: de câte ori jucătorul este pe val, câștigând titluri importante, făcând salturi în clasament și învingând adversari notabili, se accidentează serios și trebuie să se oprească o perioadă îndelungată. Pentru Del Potro, ultimii patru-cinci ani s-au învârtit în jurul operațiilor, a reabilitării și a revenirii, doar pentru a o lua apoi din nou de la început. Dincolo de problema fizică, care rămâne o problemă (un vas spart și lipit nu mai este niciodată la fel de solid ca unul intact), acești jucători se confruntă și cu alte probleme, mentale de data asta: anxietatea, lipsa ritmului competițional, dificultatea de a se concentra doar la joc și de a avea suficientă încredere în corpul lor. O accidentare are un efect de domino care ajunge în toate cotloanele vieții sportive.

„Sunt suficient de apt pentru a mă antrena două ore pe zi și pentru a juca împotriva unor jucători de top. Sunt recunoscător că Delray Beach mi-a dat posibilitatea să-mi testez încheietura și să văd unde mai trebuie să lucrez. Sunt primul care vrea să depășească momentul: să trec peste această problemă și să nu mai vorbesc niciodată despre încheietură. Dar în meci nu mă confrunt doar cu adversarul, ci cu întreaga situație și mai ales cu mine însumi.”

Povestea lui Delpo este cu atât mai tristă, cu cât este unul dintre jucătorii universal apreciați și plăcuți, atât de fani, cât și de colegii săi. Serios și muncitor, cu atitudine foarte bună pe teren, Del Potro putea fi un mare campion, un exemplu atât pe teren cât și în afara lui. Acești ani pierduți sunt cu atât mai prețioși cu cât se aflau în perioada de maximă forță fizică a carierei sale: Delpo are acum 27 de ani și teoretic mai are în față doar câțiva ani în care poate să-și mai pună amprenta asupra circuitului. Însă marea întrebare este: va mai putea să ajungă la tenisul inuman pe care îl juca în 2009? Și mai important: vor rezista cele două încheieturi acestui tenis inuman? 

Meciul contra americanului Denis Kudla, câștigat categoric cu 6-1 6-4 în doar o oră ne poate da niște indicii despre starea jocului argentinianului. Spre deosebire de prima lui revenire, după operația de la încheietura mâinii drepte, acesta este diferită și se anunță mai rapidă. Atunci, neputând să-și folosească mâna dreaptă, Delpo venea după o perioadă lungă în care nu putuse lovi mingi și nu se antrenase pe teren: mișcarea sa era afectată, simțul mingii, timingul, totul era defazat și încet. Îmi amintesc că a durat foarte mult până să și le recapete. 

Acum, ca și la a doua revenire, situația pare diferită. Mâna stângă afectată  de operație nu l-a împiedicat să lovească cu dreapta în timpul acestei pauze: s-a putut antrena pe teren deci. Faptul că pregătirea sa nu s-a limitat doar la rehab și sală s-a văzut în felul în care s-a mișcat – sprinten (mă rog, pentru gabaritul său), alert, cu ritm și continuitate în raliuri. Acesta este deja un motiv de optimism pentru fanii săi. Rezistența fizică va veni cu cât va aduna mai multe partide, e o chestiune de timp, însă ritmul loviturilor este acolo. Vorbind de lovituri, ”the fearhand” este în continuare înfricoșător. A reușit câteva în acest meci, mai ales în lung de linie, la care Kudla nu a avut reacție. De fapt, nimeni nu ar fi avut reacție; statistica a măsurat prompt unul dintre ele la 160 km/h. Partea și mai bună? Au fost aproape de tușe, unele lovite din alergare. Del Potro încă știe cum să lovească mingea astfel încă să nu se mai întoarcă.

Cum a fost reverul? Au fost multe slice-uri, ceea ce era de așteptat. Au fost destule drive-uri totuși și nu a făcut multe greșeli. A fost la un moment dat în primul set și un lob defensiv tăiat executat cu o mână, aterizat perfect în interiorul terenului. Au fost de asemenea multe drepte inverse, iarăși o manevră pe care o va face de multe ori pentru a-și proteja reverul. În mod clar în viitorul lui Delpo, drive-urile pe rever vor fi limitate și va trebui să găsească modalități să compenseze această schimbare în joc. Cele mai evidente sunt slice-ul (surprinzător de solid) și mișcarea lateral stânga pentru a lovi cu forehandul inside-out. Bineînțeles, cât succes va avea cu aceste combinații va depinde și de calibrul adversarului: Kudla nu este un jucător care să pună presiune sau să nu dea nimic gratis. Nici adversarul său viitor, australianul venit din calificări John-Patrick Smith, care l-a învins pe un Karlovic suferind, nu pare de speriat. După cum bine observau comentatorii meciului, Delpo ar fi fost testat mai serios de un jucător precum Karlovic, care vine des la fileu și își obligă adversarii să lovească multe drive-uri pentru a-l pasa.

Dincolo de considerațiile tehnico tactice, rămâne însă întrebarea cu adevărat importantă: va ține încheietura lui Del Potro la uzura și efortul pe termen lung necesar în circuit? Va ține la 4, 5, 6, 7 meciuri consecutive, meciuri lungi, meciuri contra unor adversari dificili? Istoria recentă nu ne dă prea multe motive de speranță: o dată e întâmplare, de două ori coincidență, dar de la trei încolo nu te mai asigură nimeni. Iar Del Potro, în ciuda tuturor calităților sale de jucător, are în corp două zone peticite și răspeticite. Va avea nevoie de multă răbdare, un plac tactic și o programare a turneelor supersmart și, nu în ultimul rând, de noroc cu carul pentru a reveni la nivelul de odinioară, când numele său pe un tablou era asociat cu tăcerea uimită care se lasă pe stadion după ce își lovește forehandul. Deocamdată, cu această primă victorie, a intrat în prima mie de jucători. E adevărat că toate călătoriile, inclusiv cele de o mie de locuri în clasament, încep cu primul pas, dar în cazul său, fiecare pas va purta în el amenințarea unui potențial eșec. Să sperăm că această a treia revenire va fi mai norocoasă decât celelalte două.

La vincha de Delpo fue para su amigo Franco. Gestos de un campeón pic.twitter.com/4xzc4gwsAu

— Juan Ceballos (@JuaniCeballos) February 17, 2016

Asked Delpo about next opponent, JP Smith. He laughed. „I don't know him…I've been home on the couch watching The Simpsons for 2 years.”

— Blair Henley (@BlairHenley) February 17, 2016

In press, Del Potro says he is 'in the process' of solving his backhand, quite happy with way he played.

— Kamakshi Tandon (@Kamakshi_Tandon) February 17, 2016