Decizia completă în cazul Simonei Halep: e dezvăluit contextul în care Simona a primit suplimentul și motivațiile pedepsei. ITIA ceruse inițial 6 ani!

Treizecizero | 14 septembrie 2023

ITIA a publicat, astăzi, decizia completă a tribunalului independent Sport Resolutions, în urma căreia Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.

Ideile de bază:

• Decizia completă publicată de ITIA are 126 de pagini și dezvăluie toți pașii de procedură, detaliile audierilor și concluziile la care s-a ajuns.
• Documentul arată cum staff-ul jucătoarei i-a recomandat schimbarea suplimentelor consumate și baza acestei decizii
• ITIA a cerut o pedeapsă de până la 6 ani, precum și anularea tuturor rezultatelor jucătoarei începând cu 8 martie 2022.
• Mai jos, extracte din document, traduse și ușor adaptate pentru mai multă claritate; nu există completări editoriale, afară de cele notate cu nota redacției, de intertitluri și de evidențierile cu bold.

ITIA a publicat, astăzi, decizia completă a tribunalului independent Sport Resolutions, în urma căreia Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani. În 126 de pagini sunt explicate procesul și detaliile audierilor din 28 și 29 iunie. Decizia, care are unele pasaje cenzurate pentru a proteja informații personale de sănătate, include:

»» concluzia potrivit căreia încălcarea regulilor antidoping de către jucătoare cu privire la roxadustat a fost intenționată

»» concluzia potrivit căreia panelul a ajuns la concluzia că jucătoarea a comis o încălcare a regulilor antidoping, ținând cont de datele din pașaportul ei biologic.

»» constatarea conform căreia informațiile standard au fost împărtășite experților care fac parte din Unitatea de pașapoarte biologice pentru sportivi a WADA, o structură independetă. de asemena, constatarea că viziunea experților asupra datelor din pașaportul biologic a sportivei nu a fost afectată de cunoașterea identității jucătoarei.

»» o declarație din partea completului conform căreia „doamna Halep cu siguranță nu este responsabilă pentru nicio întârziere în audierea și soluționarea acestui caz. Cu toate acestea, în ciuda protestelor repetate ale jucătoarei în sens contrar, nici ITIA și nici altcineva implicat în acest caz nu poartă vreo responsabilitate pentru orice întârziere’.

»» completul a determinat că nu se aplică în acest caz „circumstanțe agravante”, iar decizia a fost de a sancționa jucătoare pentru patru ani, sancțiune retrodatată de la începutul suspendării provizorii (7 octombrie 2022).

Contestațiile împotriva deciziei din cadrul Programului anti-doping de tenis sunt făcute la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) și toate detaliile și calendarele vor fi decise de către TAS”.

Decizia completă este aici.

DIN DECIZIE

Acuzele împotriva jucătoarei

B.12 „Doamna Halep admite că, sub incidența regulamentului Tennis Anti-Doping Programme (TADP) a încălcat o regulă (ADRV), însă declară că este nu este vinovată de a fi consumat în mod conștient substanța interzisă roxadustat. Doamna Halep susține că prezența roxadustatului în organismul ei a fost cauzată de o contaminare a suplimentului de colagen pe care l-a folosit în finalul lunii august 2022, despre care spune că nu ar fi putut fi suspectat în mod rezonabil de ea sau oricine din echipa ei”.

B.14 În timp ce cazul bazat pe acuzațiile consumului de Roxadustat avansa – deși nu se ajunsese încă la o audiere – au apărut alte probleme în raport cu profilul Doamnei Halep în Programul Pașaportul Biologic al Atletului (ABP). Asta a dus la o a doua acuzație de încălcări ale TADP (Acuzația ABP).

B.16. Potențiala acuzație împotriva Doamnei Halep în ce privește ABP a fost declanșată de un test de sânge efectuat pe 22 septembrie 2022. De aici a urmat o procedură care a dus într-un final la acuzația adusă Doamnei Halep de către ITIA pe 19 mai 2023.

În celelalte puncte din această parte a explicației, documentul explică detaliile programului ABP și când anume ceva poate declanșa o procedură de verificare de către o comisie de experți. De asemenea, explică pauza dintre septembrie și mai; astfel, audierea pentru acuzația de roxadustat a fost amânată pentru a aștepta evaluarea experților a testelor de sânge, întrucât devenise plauzibil un al doilea cap de acuzație împotriva sportivei.

ITIA a țintit către o pedeapsă de până la 6 ani

În acest segment, între punctele 20-28, se detaliază acuzația în ce privește consumul de Roxadustat, acuzație admisă de jucătoare. De asemenea, la punctul 28, se arată că ITIA a cerut ca, dacă ambele capete de acuzație împotriva jucătoarei sunt dovedite, atunci se întrunesc condițiile de circumstanțe agravante, care ar trebui să-i mărească pedeapsa dincolo de durata standard de 4 ani, până la 6 ani.

Decizia descrie apoi, într-un număr de pagini, procedurile legale din jurul amânărilor repetate ale audierilor până la sfârșitul lunii iunie, precum și încercările jucătoarei de a grăbi întreaga procedură sau, după caz, de a-i fi ridicată suspendarea provizorie.

Din audierea Simonei

Doamna Halep a subliniat că a fost întotdeauna un suporter al unui sport curat, fără droguri, că nu a luat niciodată o substanță interzisă și că nici nu auzise de Roxadustat până când a fost găsit în proba ei de pe 29 august; de asemenea, că nu a donat sau a primit sânge anterior.

În sezonul nord-american de hard de anul trecut, Simona a avut dificultăți din cauza căldurii și a umidității la Washington și nu a putut să-și încheie meciul, din cauza problemelor de respirație. A primit apoi un TUE pentru medicamentație care să o ajute la problemele la nas care îi afectau respirația. Ulterior, a câștigat turneul de la Toronto (8-14 august), iar pe 17 august s-a retras de la Cincinnati, cu o accidentare la coapsa dreaptă, dar avea în continuare speranțe mari pentru US Open. La acel moment, fizioterapeuta ei, Candice Gohier, i-a recomandat să adauge un supliment de colagen în nutriția ei, având în vedere că nu lua unul.

Simona Halep a descris apoi cum a ajuns să consume suplimentul, al cărui fabricant este cenzurat în decizia publicată.

Pe baza unei recomandări a lui Frederic Lefebvre (directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou), doamna Gohier i-a recomandat Simonei trei produse de la un furnizor, pentru a-i înlocui băutura cu electroliți, băutura de recuperare și „Keto MCT”. Halep nu auzise înainte de acele suplimente. A întrebat dacă Gohier le-a verificat și i s-a răspuns că da. De asemenea, Halep și Gohier au verificat împreună recipientul și au observat că nu există nicio substanță interzistă pe lista de ingrediente. Halep a verificat și cu antrenorul Mouratoglou, care i-a spus că toate cele 3 produse sunt sigure de folosit, din moment ce pe etichetă nu erau listată nicio substanță interzisă și nu păreau să fie riscante.

Dna Halep a fost conștientă că există o posibilitate ca suplimentele să fie contaminate și s-a asigurat întotdeauna că produsele au fost verificate și recomandate de specialiști în domeniu.

Toate cele 3 suplimente au fost comandate de Gohier pe 16 august 2022 și trimise direct de către distribuitor către Gohier în New York. Jucătoarea a început apoi să folosească cele 3 suplimente la mijlocul lunii august 2022.

Dna Halep a luat Keto MCT timp de cinci zile, între marți (23 august) și duminică (28 august), lipsind doar miercuri (24 august) deoarece era o zi liberă de la antrenament și, firesc, nu a luat suplimente într-o zi în care nu se antrenează. Duminică (28 august) a fost ultima zi în care a luat Keto MCT. Aceasta a fost ziua dinaintea primei sale zile la US Open, în care a pierdut în mod neașteptat”.

Jucătoarea nu a fost îngrijorată când a fost selectată pe 29 august pentru a oferi un sample pentru a fi testat antidoping, întrucât zeci de alte teste făcute anterior (inclusiv unul pe 26 august 2022) fuseseră negative.

Ulterior, Dna Halep a încetat să mai joace și să se mai antreneze, pentru a avea o operație la care se gândea de ceva timp. Știa că va avea nevoie de trei luni în afara terenului. A decis că după operație nu va mai concura în 2022.

A fost șocată să afle, pe 7 octombrie 2022, că sample-ul de pe 29 august a ieșit pozitiv pentru Roxadustat. Pe 21 octombrie a primit confirmarea probei B, de asemenea pozitivă. La acel moment, deja stabilise împreună cu doamna Gohier să trimită probe din toate suplimentele consumate, inclusiv Keto MCT, laboratorului profesorului Alvarez și, de asemenea, a oferit o probă de păr pentru a fi analizată (*nota redacției: despre care acesta vorbește în inteviul în L’Equipe)

Dna Halep a subliniat pe parcursul întregii ei depoziții că nu a luat și nu ar lua niciodată vreo substanță interzisă. A adăugat alte două motive pentru care nu ar fi folosit Roxadustat (aici sunt informații medicale cenzurate în document).

A doua depoziției a Simonei Halep s-a concentrat pe programul ei între martie și septembrie 2022 și pe programul ei tenisistic din 2014 și 2017, în legătură cu probele de sânge 2 și 19, relevante în Pașaportul Biologic.

Documentul notează că Dna Halep nu a dezvăluit în formularul ei de doping-control completat la testul de urină din 29 august 2022 suplimentul Keto MCT și nu l-a menționat în interviul cu ITIA din 26 octombrie 2022.

Depoziția Doamnei Gohier a confirmat spusele Simonei Halep și contribuția ei în șirul evenimentelor. Recomandarea ei de a înlocui suplimentele s-a bazat pe argumentul că unele suplimente consumate de Simona conțineau prea mult zahăr. I-a cerut dlui Lefebvre o recomandare de alternative consumate de jucătorii acestuia, jucători testați în mod constant anti-doping.

Concluziile Tribunalului în ce privește acuza de Roxadustat

Dna Halep nu a reușit să demonstreze elementul de non-intenție, și va fi sancționată pentru încălcarea cu intenție a regulilor anti-doping.


Acuza în ce privește neregulile din Pașaportul Biologic al sportivei

Procedura a fost declanșată de proba dată de jucătoare pe 22 septembrie 2022. Între august 2013 și 3 martie 2023, jucătoarea a dat 56 de probe de sânge în cadrul acestui program, dintre acestea 51 fiind valide. Documentul specifică faptul că o atenție specială e acordată probelor 44, 46, 48, 50, 51 și 52.

După o procedură întinsă pe mai multe luni și detaliată pe larg în document, concluzia la care a ajuns comisia de experți pe 12 aprilie 2023 pentru a explica neregulile reclamate în profilul jucătoarei este de „probabil doping”.

La punctele 370 și 371, documentul notează că tribunalul nu este convins de acuza ITIA potrivit căreia jucătoarea ar fi folosit cel puțin o substanță interzisă sau o metodă interzisă începând cu cel mai devreme martie 2022.

La punctul 385, se arată că ITIA a cerut anularea tuturor rezultatelor obținute de jucătoare începând cu 8 martie 2022, dar tribunalul decide că, bazat pe Pașaportul ei biologic, incluzând proba de sânge 48 colectată pe 22 septembrie, jucătoarea a încălcat o regulă în ce privește dopajul de sânge în pregătirile pentru US Open 2022, cu puțin sau imediat înainte de primul ei meci.

Ca atare, tribunalul anulează toate rezultatele obținute în competiții de jucătoare începând cu 29 septembrie și până pe 7 octombrie, ceea ce, în practică, înseamnă doar US Open.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi