De Ziua Tatălui, Daddy Federer regăsește drumul spre titlu

Între primul titlu din cariera lui Roger Federer, cel de la Milano 2001, și următorul, cel de la Sydney 2002, au trecut 49 de săptămâni. De atât timp a avut nevoie elvețianul ca să evolueze de la statutul de „one time wonder” la cel de câștigător multiplu de turnee. Ei bine, doar acea perioadă a fost mai lungă decât cea mai recentă secetă din bilanțul lui Federer, cea consemnată între august 2012 (Cincinnati) și iunie 2013. Până azi, când Roger a recâștigat titlul de la Halle.

O perioadă lungă, aspră, aridă, în care Federer n-a mai făcut decât trei finale, în care a pierdut majoritatea meciurilor contra rivalilor de top și în care a arătat adesea nemotivat, obosit, neinspirat și, pe alocuri, ușor resemnat, în totală discrepanță cu primele nouă luni din 2012. Nu că lucrurile s-ar fi schimbat dramatic în bine la Halle. Parcursul său din ultimele zile le-a readus aminte susținătorilor săi despre toate problemele etalate în precedentele 43 de săptămâni lipsite de trofee. N-a fost nici pe departe un trofeu ușor de câștigat pentru Federer. Atât în semifinală, cât și în finală, el a trebuit să recupereze de la 0-1 la seturi, ceva ce nu mai reușise anul acesta decât o singură dată, cu cvasianonimul Jaziri, la Dubai, într-un alt meci tern al său. Nici cu Haas, nici cu Youzhny (mai ales contra rusului) jocul elvețianului n-a curs așa cum ne-am fi așteptat să se întâmple în condiții de iarbă, cu adversari contra cărora are un bilanț covârșitor pozitiv. În pofida faptului că nu și-a pierdut serviciul tot meciul (a salvat o minge de set la 5-6), Federer a părut letargic, neinspirat la retur și a dat multe semne de nemulțumire, mai rare la el: a dat din cap, și-a pus mâinile în șolduri, iar la un punct pierdut la fileu prea ușor, a rămas țintuit, cu capul în jos, preț de câteva secunde.

Pe de altă parte, la toată această stare de lucruri are și Youzhny un merit mare. E un detaliu care adesea scapă atunci când analizăm meciurile lui Federer: e corect că nivelul lui maxim nu mai e același cu cel din vremurile bune, dar nu trebuie uitat faptul că aproape toți adversarii săi fac meciuri uriașe contra lui, se mobilizează suplimentar, simțind oportunitatea, mirosind șansa unei victorii de prestigiu contra unui jucător pe care nu l-ar fi putut învinge în alte ocazii. Tsonga, Berdych, Del Potro, Benneteau și alții: joacă fantastic contra lui Federer, dar au mereu dificultăți în a replica în mod constant același nivel de intensitate contra celorlalte nume mari din circuit.

La fel s-a întâmplat și cu Mikhail, cel care, altminteri, a făcut un turneu excelent. Învins de 14 ori din 14 meciuri de către Federer, Youzhny a jucat mai bine decât a făcut-o vreodată contra elvețianului: foarte agresiv, a acoperit excelent terenul, și-a ridicat nivelul când a fost pus sub presiune, iar tiebreak-ul și l-a câștigat, mai degrabă decât l-a pierdut Federer. 

S-a mers așa până la jumătatea setului doi. În game-ul 6, greșelile neforțate ale elvețianului au arătat, parcă, mai urât ca-n tot meciul, însă Federer a avut aproape imediat una dintre acele accelerări care îl fac, încă, greu de subestimat de oricine. A făcut un hold rapid, la zero, apoi și-a câștigat trei puncte la rând contra serviciului. Simțind presiunea, Youzhny a făcut dublă greșeală la prima șansă de break, iar Federer a servit apoi setul. În numai câteva secunde, cu o serie de 12 puncte din 14, soarta meciului fusese fundamental schimbată. Youzhny trebuie că simțise până atunci că meciul e câștigabil, dar, treptat, viteza lui a început să dispară, și a fost o chestiune de timp până când istoria să se repete în decisiv.

„Diferența a fost că el a fost mai bun azi. A fost mai bun toată viața lui”, s-a exprimat, plastic, rusul. 

Federer câștigă, așadar, pentru a șasea oară la Halle și îl egalează pe John McEnroe pe locul 3 în topul trofeelor all-time, cu câte 77 de titluri. Un timing apropiat: duminică a fost Ziua Tatălui în câteva țări, iar RF a fost aplaudat din tribune de gemene, ceea ce amintește de una dintre dorințele sale, aceea de a juca până când fetele vor realiza ce face, de fapt, tatăl lor.

Culmea, la cât de apropiat e elvețianul de Halle, e un pic ciudat să remarci că el nu mai câștigase aici tocmai din 2008. Șase titluri, plus două finale pierdute, plus alți câțiva ani în care n-a participat, și iată cum recordul său la Gerry Weber ar fi putut semăna un pic cu cel al lui Rafa de la Monte Carlo. În patru dintre anii în care a cucerit Halle, Federer a reușit apoi dubla, triumfând și la Wimbledon. Anul acesta este unul dintre rarii ani în care el nu mai este creditat cu șanse atât de mari să repete isprava. Ce-i drept, va avea nevoie de mai mult decât a arătat la Halle ca să confirme. Însă, uneori, un titlu face minuni la încredere. Și chiar și un jucător cu 17 titluri de Slam are nevoie de încredere uneori.