De râsu-plânsu: Rafa şi Nole, la braţ, în dansul durerii

E o splendoare de film. Ştiu, sună cinic. Ştiu, l-aţi mai văzut. Dar uitaţi-vă la fiecare secundă. O să-i iubiţi şi mai mult pe Nadal şi pe Djokovic. Spune totul despre istoria meciului, mai mult decât ar face-o orice alt text. Spune totul despre chinurile prin care trece un jucător de tenis de un asemenea nivel. Suntem obişnuiţi să fim răsfăţaţi de aceşti mari campioni, să strâmbăm din nas atunci când au o zi proastă şi când nivelul de dramatism nu este cel pe care l-am fi aşteptat. Râdem cinic atunci când îl vedem pe Nadal tăvălindu-se pe sub masă la o conferinţă de presă, din cauza crampelor. Dar nu ştim şi nici nu avem idee la ce îşi supun trupurile. Sigur, pe bani mulţi. Dar cu ce preţ.

Este, în egală măsură, şi un filmuleţ foarte comic. Mai ales dacă îl urmăreşti la ceva vreme după finala Australian Open, departe de intensitatea acelui moment. Fixându-ţi ochii pe cei doi, n-ai cum să eviţi o scurtă repriză de râs. În amuzamentul copiilor de meci, Djokovic şi Nadal ba fac mişcări de streching, ba se apleacă, ba sar ca o minge sau se chircesc de durere, ba se clatină de-a dreptul, de-ai zice că, în secunda următoare, se vor face grămadă jos.  Cei doi supravieţuiesc cu mare greutate unui discurs parcă interminabil din partea reprezentantului sponsorului KIA şi nu te poţi abţine să nu te gândeşti cam ce le trece prin cap în secundele alea.

Roşii la faţă ca racul, Nole şi Rafa sunt solidari în cârcei şi-n durere. Mândri nevoie mare, cei doi sunt parcă într-un concurs de “cine cedează primul”. Cum niciunul nu aruncă prosopul, ca şi în timpul meciului, în cele din urmă decid, ca la un semn nevăzut, să se aplece în acelaşi timp. Apoi se aşează, în disperare de cauză, pe banda fileului până când, în cele din urmă, un organizator le aduce, în uralele publicului, câte un scaun şi câte o sticlă de apă. Ocazie pentru faimoasa fotografie care a făcut ocolul lumii.

Priviţi (din nou) tot filmuleţul, merită!