Fast
Darren, pe Twitter

Darren, despre cine-i favorit pe tabloul masculin și ce ar trebui să se întâmple ca să vină la un Fed Cup în România

Camelia Butuligă | 5 iulie 2018
Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Aseară, prima întrerupere din cauza ploii l-a surprins pe Darren Cahill în cabina de comentator; ca să treacă timpul mai repede, australianul a pus de o sesiune ad-hoc de întrebări și răspunsuri pe Twitter. Multe au vizat-o pe Simona – era imposibil de evitat, deși Cahill încearcă să separe jobul de comentator (nu comentează decât meciurile băieților) de cel de antrenor. S-au acoperit însă destule subiecte pe lângă Simona: predicții pentru tabloul masculin, ponturi de antrenor sau motivul pentru care Wimbledonului nu-i trebuie de o marcă oficială de insecticid atâta timp cât are pe tablou un anumit jucător.

Tabloul masculin

Cahill se bucură că tenisul masculin a fost imprevizibil în primele zile la Wimbledon și îl alege pe Novak să ajungă în finală din jumătatea de jos: ”A arătat foarte bine la Queen’s, joacă foarte bine la antrenamente.” Îi plac și șansele lui Rafa de a ajunge mai departe decât în anii recenți: ”Se mișcă și joacă foarte bine. Terenurile sunt mai uscate anul acesta, ceea ce-l va ajuta la felul cum sare mingea și la deplasare.”

Despre ritmul lent al lui Nadal dintre puncte: ”Rafa nu e cel mai lent și și-a îmbunătățit viteza între puncte. De fapt, se poziționează destul de repede la linia de fund pentru serviciu, doar că durează până trece prin toate ticurile”. Cum rămâne cu tineretul? ”Zverev va avea un parcurs bun la Wimbledon curând. Va câștiga Slamuri. Ca suprafață, iarba este poate cea mai dificilă pentru el, dar nu se știe ce s-ar întâmpla dacă ar face câteva meciuri bune la rând. Are nevoie să servească impecabil pentru a-i bate pe cei mari aici.” Un jucător de aceeași naționalitate cu cele opt echipe rămase în cursă la Cupa Mondială care are șanse să câștige Wimbledonul? ”Marin Cilic”

Cine ar fi mai bun ca antrenor dintre Big 4?

”Cred că Federer, dar pe el îl cunosc mai bine decât pe Rafa, deci s-ar putea să mă înșel. Andy ar fi și el bun. Aș vrea să-l văd în postura de antrenor cu un elev ca el, care să strige spre lojă non-stop!”

Ce i-ar spune în pauza de ploaie unui jucător?

”Depinde de scor, cum e meciul, starea de spirit a jucătorului… dar mereu trebuie să vezi părțile pozitive din ce s-a întâmplat până atunci și să trimiți jucătorul înapoi pe teren crezând că poate juca mai bine, chiar dacă deja conduce.” Și dacă jucătorul pierde? ”Când ești condus, trebuie să reduci din dezavantaj încet-încet. Cel mai bun lucru în tenis e că nu ești pe ceas. Prioritar este să-ți faci serviciul și să te infiltrezi ușor-ușor în game-urile la retur, să fii o pacoste pentru adversar.”

Cupa Davis

”Nu cred că va ajunge să se joace în formatul propus acum, dar va supraviețui. Poate vor face niște modificări, dar formula acasă/deplasare trebuie să rămână.”

Simona

„Tenisul feminin este la cel mai înalt nivel atins vreodată. Toată lumea este atât de bună încât nu mai există meciuri ușoare în primele tururi.” Cel mai bun meci jucat vreodată de Simona, indiferent de rezultat? ”Finala de la Paris. A fost de asemenea și cel mai fericit și satisfăcător moment din cariera mea de antrenor.” Întrebat dacă ar antrena unul dintre tinerii jucători australieni cu potențial de câștiga Slamuri: ”Niciodată să nu spui niciodată, dar o antrenez pe Simona de trei ani și jumătate și sper că vor mai fi mulți ani. Știi ceva ce nu știu eu? Hahaha”.

Ce ar trebui să se întâmple pentru a o însoți pe Simona la una din întâlnirile Fed Cup din România? ”Poate că Simona ar trebui doar să mă roage frumos?!”

Ce face în timpul liber?

”Golf, fotbal, cu copiii și familia, grătare, bere…chestii normale, nu?”

Pe cine își dorește să fi antrenat?

”Nu sunt sigur, pentru că sunt foarte mulți jucători mari. Soția mea își dorește să-l fi antrenat pe Safin, dar nu știu dacă ar fi fost bine sau rău.”

De unde vine porecla ”Killer”?

”Când eram mic eram tare firav și trebuia să lupt ca nebunul să câștig. E o poreclă sarcastică, pentru că nu arătam deloc ca un ”asasin”.

Are Wimbledonul o marcă oficială de insecticid?

”Da: Ernie.”

https://twitter.com/darren_cahill/status/1014581913854586880

https://twitter.com/darren_cahill/status/1014582703964876801

 

 

*** Citește un interviu extins, în exclusivitate pentru Treizecizero, în revista Simona. Povestea Primului Slam. În curând, la cititori. Precomenzi, AICI.***

***

Filmul 30-0 al victoriei Simonei de la Roland Garros

 

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.