Darren Cahill: „Simona nu a făcut nimic greșit. E adevărat, toți sportivii sunt responsabili pentru ce intră în corpul lor, dar vina pentru ce se întâmplă nu îi aparține”
Radu Marina | 9 februarie 2023„Singurul lucru pe care-l știu este că Simona nu este vinovată și sper să o vedem cât mai curând pe terenul de tenis”
Darren Cahill a oferit un interviu cuprinzător pentru podcastul The Big Deal, ocazie cu care a discutat și despre situația Simonei Halep, cea de care îl leagă una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei sale de antrenor.
Despre suspendarea provizorie a Simonei
Inevitabil, antrenorul australian a fost întrebat ce părere are despre situația Simonei și dacă a rămas în contact cu ea.
“Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată când mă gândesc la experiențele prin care a trecut și trece. Nu am prea multe noutăți sau update-uri, dar, din ce înțeleg, la un moment dat în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa să-și prezinte cazul. Am înțeles că au găsit sursa contaminării, nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente sau apă ori băuturi, dar au aflat de unde a apărut. În momentul în care a apărut această veste, am făcut o declarație despre Simona și o să susțin până la moarte acea declarație (n.a. în original „I’ll be buried standing by that statement”), datorită integrității și ADN-ului ei.
Nu există nicio șansă ca ea să trișeze. E o sportivă remarcabilă și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul acela. Îi țin pumnii să fie bine. E adevărat că toți sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, este adevărat asta, iar Simona va plăti pedeapsa pentru acest lucru, sperăm ca pedeapsa nu va fi cu mult mai mare, dar vina nu îi aparține. Nu a făcut nimic greșit.
Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat – fie că e vorba de o companie, sau un medic, ori o persoană din WTA, ori o persoană din echipa ei, oricine nu și-a făcut treaba bine, sper să își asume. Deoarece singurul lucru pe care-l știu este că Simona nu este vinovată și sper să o vedem cât mai curând pe terenul de tenis.”
Momentul carierei, titlul Simonei de la Paris
Întrebat care a fost cel mai important moment sportiv la care a fost martor, Darren a răspuns: „Simona, când a câștigat Roland-Garros. Pentru mine a însemnat fiori, lacrimi, satisfacție, ușurare. Toate emoțiile posibile au ieșit la iveală în acea zi. Felul în care a câștigat, felul în care a făcut față presiunii, dezamăgirea pe care a trebuit să o lase în urmă, felul în care a revenit în acea finală, de la set și break, ca o campioană.
Acesta e cel mai important moment din cariera mea.”
Restul interviului cuprinde alte câteva teme valoroase. Uite-le, pe scurt.
Despre decizia de a face în pas înapoi de la antrenorat
Nu e prima dată când Darren vorbește despre decizia de a face câțiva pași în spate de la antrenorat. A fost deschis anul trecut, în martie, despre dificultățile pe care le-a întâmpinat din cauza epuizării mentale, renunțând, în cele din urmă, la colaborarea cu Amanda Anisimova, considerând, la acea vreme, că nu se simte în stare să-i ofere ce avea ea nevoie.
În podcast-ul The Big Deal, Darren vorbește despre efectele negative pe care perioada 2020-2021 le-a avut asupra lui: faptul că a trebuit să stea departe de familie, perioadele în care nu și-a putut vedea familia din cauza contextului pandemic și întregul set de restricții impuse atât în cadrul turneelor, cât și în afara acestora l-au determinat să facă un pas în spate și dorindu-și să se dedice mai mult familiei. “Au fost o serie de factori care m-au aruncat într-o depresie complicată, iar asta a fost un semnal de alarmă că trebuie să fac niște pași în spate”.
Despre relația cu jucătorii pe care i-a antrenat și cum experiențele avute l-au modelat ca antrenor
Darren a făcut o trecere în revistă a jucătorilor cu care a lucrat de-a lungul anilor, începând cu Lleyton Hewitt, continuând cu Andre Agassi și încheind cu Simona Halep, alături de care a stat șase ani. Nu întâmplător, Darren începe această discuție tocmai cu Simona, despre care spune că a perceput-o mereu ca o jucătoare talentată, cu o dorință și o etică a muncii remarcabile – doar că, în momentele importante, chiar ea era cea care își punea piedici. “Când am lucrat cu Simona Halep, a fost o poveste puțin diferită, fiindcă a avut mereu talentul, etica muncii, dorința, dar ea însăși se oprea din a câștiga, în momentele importante.“
Acest “se oprea din a câștiga în momentele importante” este, de fapt, un obiectiv pe care, cel mai probabil, Darren l-a avut și poate fi considerat marele câștig al acestei colaborări cu Simona. Cu ajutorul lui Darren, Simona a reușit să învingă acea presiune îngrozitoare care a copleșit-o în multe ocazii importante și să fie mai blândă cu ea. Colaborarea cu Darren a însemnat, înainte de multe alte lucruri importante, și reușita Simonei de a se scutura de tot și toate și a-și oferi șansa să câștige meciuri cu mizele cele mai mari.
Dincolo de asta, Darren a vorbit și despre relația cu jucătorii și cât de important e să asculți și să-ți înțelegi jucătorul. “Trebuie să fii onest cu jucătorul tău. Trebuie să asculți și să îi oferi timp, să îl cunoști. Nu poți antrena doi jucători în moduri similare pentru simplul motiv că ei văd tenisul diferit. Durează ceva timp până ajungi să-ți înțelegi jucătorul, până îl cunoști. Trebuie să pui multe întrebări, dar la fel de important e să înveți să asculți. În tenis, în mod normal există un interval de trei sau patru ani pe care-l ai la dispoziție pentru a a evolua alături de jucătorul tău și a ajunge să îl cunoști mai bine. După această perioadă, de obicei ar fi nevoie de o altă voce. Totuși, dacă după această perioadă rămâi cu același jucător, atunci trebuie să te transformi din antrenor într-un fel de mentor, în cineva în cineva care este acolo doar pentru a calma apele din jurul corabiei. Dar depinde și de ce își dorește jucătorul”.
Despre cât de important e să asculți jucătorul și să înțelegi ce-și dorește, Darren povestește experiența lui Andre Aggasi și începuturile lor. “Colaborarea cu Andre a fost fără așteptări și fără niciun stres. I-am spus că stau o perioadă de probă de șase săptămâni și să nu-și facă griji din punct de vedere financiar pentru următoarele șase săptămâni. Hai să vedem ce se întâmplă după astea șase săptămâni și, după perioada asta, dacă noi considerăm că suntem potriviți, atunci continuăm. A fost un jucător extraordinar și modul în care analiza meciurile și adversarii era cu adevărat unic; era tot timpul curios să afle lucruri despre adversarii lui, cum joacă, cât de mult spin să folosească în lovituri, cum ar trebui să joace contra unui anumit tip de tenis și cum să nu. Pentru mine a fost o experiență extraordinară, pentru că trebuia să-mi fac temele și să îi ofer toate răspunsurile în mod complet.
Despre ce înseamnă să fii antrenor de tenis și dacă asta merită
Un alt subiect sensibil pe care Cahill l-a atins a fost dificultatea pe care o întâmpină, zilele astea, un antrenor de tenis. “Activitatea asta e dură. E o industrie dură și sunt mulți antrenori care nu fac neapărat profit. Călătorești foarte mult, stai departe de familie pentru o perioadă îndelungată de timp și cred că 80-85% din antrenori abia fac față costurilor. Să spunem că faci 100-120 de mii de dolari pe an, iar din suma asta trebuie să acoperi o grămadă de costuri. Eu sunt norocos că am antrenat câțiva jucători buni, deci a fost diferit, în cazul meu, dar majoritatea antrenorilor fie sunt plătiți săptămânal, fie se adaugă o parte din premiul câștigat de jucător, deci plata depinde de rezultatele acestuia.”
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română