Daniil Medvedev îl învinge pe Alexander Zverev, e noul campion al Mastersului de la Paris

Radu Marina | 8 noiembrie 2020

Victoria obținută în fața lui Zverev – abia a doua din șapte meciuri jucate de cei doi – îi aduce rusului al optulea trofeu ATP al carierei, primul în acest an și al treilea titlu Masters. Aflat la a patra finală în această toamnă, Zverev nu reușește însă să ascundă în spatele succesului de pe teren problemele din viața personală.

Daniil Medvedev, numărul 5 mondial ATP,  este noul campion al Mastersului de la Paris, după ce l-a învins pe Alexander Zverev, 5-7, 6-4, 6-1, în finala ultimului turneu Masters al sezonului. Victoria obținută în fața lui Zverev – abia a doua din șapte meciuri jucate de cei doi – îi aduce rusului al optulea trofeu ATP al carierei, și primul în acest an. 

Medvedev, care nu mai jucase o finală ATP de mai bine de un an, ajunge acum să bifeze al treilea titlu Masters al carierei, după Cincinnati și Shanghai, devenind totodată al patrulea jucător din Rusia care triumfă la Paris; Marat Safin (2000, 2002, 2004), Nikolay Davydenko (2006) și Karen Khachanov (2018) au mai câștigat aici. 

În vârstă de 24 de ani, Medvedev va urca începând de luni pe locul 4 mondial, făcând astfel rocadă cu Roger Federer. Rusul, care a ajuns la Paris cu cinci înfrângeri în ultimele opt meciuri jucate, și-a regăsit forma extraordinară arătată anul trecut exact când avea cea mai mare nevoie. Daniil a suferit recent câteva înfrângeri dure, care i-au afectat încrederea (eliminare în primul tur la Hamburg, eliminare în primul tur la Roland Garros, eliminare în turul doi la Sankt Petersburg, unde era campionul en-titre), iar el a recunoscut, chiar la finalul meciului cu Zverev, că a început să aibă dubii și a fost puțin panicat de faptul că nu mai reușește să atingă acel nivel bun al său, pe care l-a arătat în atâtea turnee anul trecut. 

Dar la Paris, turneu unde nu trecuse niciodată de turul doi până anul acesta, Medvedev a început să lege câteva victorii bune cu jucători importanți. Odată reintrat în ritm, el a fost de neoprit până la final. În drumul către acest al treilea titlu Masters, Medvedev a trecut de Kevin Anderson, Alex de Minaur, Diego Schwartzman, Milos Raonic și, în finală, de Alexander Zverev, poate cel mai în formă jucător în acest minicircuit indoor. 

Finala cu Zverev, a doua la rând pe care a jucat-o Medvedev contra neamțului, după cea de la Shanghai, de anul trecut, a fost echilibrată și chiar spectaculoasă până la un punct. De la mijlocul setului doi și până la finalul meciului, totul a fost doar despre Medvedev, care a fost pur și simplu impecabil. Și cu serviciul, și cu returul (mai ales cu returul, reușind să profite de serviciul doi mai slab al lui Zverev) și cu jocul de pe linia de fund, acolo unde a câștigat de de două ori mai multe puncte decât Zverev (62 vs. 32). 

Cât timp serviciul lui Zverev a funcționat, Medvedev a fost lipsit de opțiuni și nu a reușit să-și atragă adversarul în dueluri prelungite de pe linia de fund, drept dovadă și maniera în care a curs primul set: Zverev, de neatins la serviciu, mereu cu inițiativa și având avantajul scorului, a pus toată presiunea posibilă la 5-6, l-a forțat pe rus să greșească și a fost suficient să fugă cu primul set. Un set în care Zverev n-a avut de înfruntat nicio minge de break și a pierdut doar cinci puncte cu primul serviciu.

Dinamica asta s-a păstrat pentru o vreme și în setul doi, Zverev aflându-se în avantaj până în game-ul șapte. Doar că de la scorul de 4-3 pentru Sascha, procentajul lui Zverev la primul serviciu a început să scadă, nu s-a mai putut baza pe serviciu și acesta a fost momentul în care Medvedev a pus piciorul în ușă și a intrat în acțiune și în meci. Cu doar șase puncte câștigate cu serviciul doi și cu un procentaj de 62% la primul serviciu (față de 84% în primul set) în setul doi, Zverev n-a rezistat jocului clar și atât de solid pe care Medvedev l-a propus; de la 7-5, 4-3, Zverev a pierdut următoarele șapte game-uri la rând, fiindu-i imposibil să mai poată recupera avantajul luat de rus. 

Medvedev, calificat la ATP Finals, va încerca acum să ducă această formă și la Londra, turneu care se desfășoară în aproximativ aceleași condiții de joc precum cele de la Paris și care e programat să înceapă peste o săptămână. Sunt calificați la Turneul Campionilor: Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev, Andrey Rublev și Diego Schwartzman. 

https://twitter.com/RolexPMasters/status/1325498323554365440?s=20

Între succes și controverse

Cu toate că Zverev a pierdut această finală, trebuie remarcată forma foarte bună pe care neamțul o arătă pe terenul de tenis. De la reluarea circuitului, Zverev a jucat prima finală de Grand Slam a carierei la US Open, plus alte trei finale consecutive (două la Koln, plus aceasta, de la Paris), câștigând două titluri. Bonus: victoria din semifinale cu Rafa Nadal, a doua oară la rând contra campionului iberic. 

Dar pe cât de bine evoluează Zverev pe terenul de tenis, pe atât de rău arată pentru el lucrurile în afara lui – asta chiar dacă el a ținut neapărat la ceremonia de final de la Paris să amintească tuturor că e fericit, zâmbește și totul e minunat în viața lui. ,,Știu că sunt mulți oameni în acest moment care încearcă să-mi șteargă zâmbetul de pe față, dar sub această mască zâmbesc puternic. Mă simt incredibil pe teren, am oamenii pe care îi iubesc în jurul meu, voi fi foarte curând tată și absolut totul este minunat în viața mea”, a spus el la scurt timp după finală. 

Povestea în care el e implicat nu poate fi însă ignorată, sau ascunsă în spatele rezultatelor foarte bune. Pentru că acuzațiile sunt grave – și devin și mai grave pe măsură ce acest subiect câștigă în substanță -, pentru că el e un jucător important al circuitului, pentru că nu sunt puțini aceia care îl privesc ca pe un model de urmat, pentru că cealaltă persoană implicată în această poveste, Olga Sharipova, e hotărâtă să vorbească public despre ceea ce a trăit, în speranța că va da curaj și altora. Și pentru că Zverev nu e singurul jucător acuzat de violență domestică din circuitul ATP (într-o poveste mult mai complicată, Nikoloz Basilashvili a fost arestat în mai 2020 sub acuzația de violență domestică; la rândul său, Basilashvili a negat toate acuzațiile). 

Dacă Zverev a evitat orice discuție și întrebare despre acest subiect, rezumându-se la un comunicat în care a catalogat acuzațiile că “neadevărate”, Olga Sharypova, fosta prietenă a lui Zverev, a acordat un interviu pentru Racquet Magazine, în care a povestit pe larg tot ce a trăit în perioada petrecută alături de neamț. 

Sharypova, la rândul ei jucătoare de tenis pentru o scurtă vreme, a subliniat cum s-a desfășurat acest cerc vicios al celui abuzat și celui care abuză (“Eu mă gândeam că nu e în regulă, dar încercăm să repar, el își cerea scuze, își dădea seama că face ceva greșit. Era un ciclu”). Dar a și punctat cum au evoluat aceste abuzuri: inițial a privit comportamentul lui Zverev ca pe ceva izolat, apoi ca pe ceva “normal”, apoi a început să-și pună întrebări, apoi au urmat reproșurile, fiind redusă la a fi “un nimeni”. Iar apoi, pe măsură ce aceste lucruri au fost acceptate, a intervenit și violența fizică, care, spune ea, a dus-o în situația de a încerca să își ia viața. 

,,A fost foarte greu. Pentru că ajunsese să fie foarte toxic și să îmi spună lucruri cumplite: ‘Ești un nimeni. Nu ai câștigat nimic în viața asta. Eu sunt o persoană de succes, eu câștig bani – tu ești un nimeni.’ A început să mă învinovățească pentru orice, iar apoi și eu am ajuns să dau vina pe mine, crezând că poate fac eu ceva greșit și poate e mai bine să tac și să îl ascult”, mărturisește Sharipova, care continuă, descriind că ceea ce a trăit în timpul Laver Cup, la Geneva, a fost un “adevărat iad”. 

„Când a înțeles că este mult mai puternic decât mine, a început să facă (să fie violent, n.a) asta ori de câte ori nu mai avea nimic de spus. Aveau loc tot felul de lupte între noi; mă împingea, îmi răsucea brațele, mă sufoca. Dar la un moment dat, când eram la Geneva, m-a lovit cu pumnii în față. Atunci a fost prima dată când m-a lovit cu pumnul.”

Sharipova a subliniat că nu dorește să fie deschisă nicio investigație penală și nici nu dorește nimic de la Zverev. Dar vrea să-și facă cunoscută povestea, vrea să arate celor care trăiesc astfel de experiențe și sunt victime ale abuzurilor că lucrurile se pot schimba. „A fost greu să încep să vorbesc despre acest lucru, dar știu că mulți oameni trec poate nu prin aceeași situație, dar știu că sunt mulți oameni care se confruntă cu aceleași lucruri: hărțuire, abuz, agresiune, relații toxice și nu înțeleg ce trebuie să facă. Vreau să le arăt tuturor că o asemenea poveste poate avea un final bun.”

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi