Danielle Collins nu are timp, nici stare, să se facă plăcută. Dar în mod sigur începe să-și câștige respectul dorit

Proaspăt calificată într-o finală de Grand Slam, Danielle Collins nu este una dintre jucătoarele neapărat plăcute de fani, însă, foarte probabil, nu lasă pe nimeni indiferent.

Și, într-adevăr, poate fi polarizantă, pentru că e genul de jucătoare care nu face niciun efort să-și ascundă gândurile. În plus, nu toată lumea apreciază neapărat genul de intensitate adus de ea pe teren, reacțiile cu care-și sărbătorește winnerele (care i-au adus nickname-urile DanYell sau Danimal), privirile aruncate pe teren către adversară, tribune sau, uneori, direct în camerele de luat vederi, ochii dați peste cap care fac deliciul conturilor de meme-uri de pe Twitter, sau, per total, body language-ul lui Collins din timpul meciurilor.

Însă, dacă nu o placi pentru autenticitatea ei, sunt cel puțin două motive pentru care e de admirat și care explică mai bine de ce Collins se comportă ca și cum are în continuare o țintă pe umeri, cu o motivație specifică persoanelor care au avut de depășit momente complicate în viață.

Unu la mână, traseul pe care l-a avut în tenis. La juniori, au fost destule situații în care Collins, venită dintr-o familie fără mari posibilități, nu și-a permis multe dintre cheltuieli, neputând astfel călători pentru unele turnee.

Apoi, Collins n-a mers pe calea clasică de a intra în circuit, alegând să-și termine studiile. A urmat cursurile University of Virginia și a câștigat de două ori titlul NCAA la simplu. Din această calitate a debutat și într-un turneu de Grand Slam. Se întâmpla în 2014, iar adversara în turul întâi de la US Open îi era chiar Simona Halep, la doar câteva luni distanță după prima ei finală de Grand Slam, jucată și pierdută la mare luptă cu Maria Sharapova, la RG. Collins n-avea clasament și nu mai bifase în acel sezon decât un meci, pierdut în calificările de la New Haven, dar i-a dat bătăi de cap Simonei cu jocul ei agresiv, câștigând primul set în tiebreak, înainte ca românca să revină și să le câștige pe următoarele două, 6-2, 6-1; un rezultat care a provocat însă reacții masive în rândurile unui public românesc de tenis care abia începea să se formeze în acei ani.

Au mai trecut alți doi ani înainte ca Danielle să intre în circuit cum se cuvine, dar nu i-a luat mult timp ca să aibă un impact.

„Pentru cei care-mi cunosc povestea, nimeni nu a crezut că aș putea ajunge atât de departe și le-am demonstrat multora că s-au înșelat în ce mă privește. N-aș putea fi mai mândră de mine”.

O altă piatră de încercare depășită de Collins a fost în ce privește sănătatea. Culmea, chiar un meci cu Iga Swiatek, învinsa ei din semifinalele Australian Open, a declanșat ce avea să urmeze. Collins s-a retras la Adelaide în fața lui Swiatek la 6-2, 3-0 din cauza unor dureri insuportabile, iar apoi a avut nevoie de mai bine de o lună ca să înțeleagă ce se petrece și care-i cauza durerilor.

În aprilie anul trecut s-a operat de urgență de endometrioză, o afecțiune care cauzează dureri severe în perioadele menstruale, care afectează o femeie din zece și care poate duce până la infertilitate.

E o afecțiune complicată, care poate seca de puteri, fizice și emoționale, orice femeie, cu atât mai mult o sportivă profesionistă care se bazează pe calitățile ei atletice pentru a-și câștiga existența. De aceea, e cu atât mai impresionant cât de repede a revenit Collins la nivel înalt.

Scăpată de dureri și recâștigându-și încrederea în corpul ei, Collins a decolat, în special după Wimbledon, reușind o serie de 10 victorii consecutive în drum spre primele ei două titluri ale carierei. Învinsă de Gabriela Ruse la Hamburg, și-a luat revanșa cu Gabi în finala de la Palermo și a câștigat apoi pe hard la San Jose, turnee unul după altul. Mai apoi, la Montreal, a câștigat în trei seturi o reîntâlnire cu Simona (proaspăt revenită, la rându-i, după accidentare). Până la finalul anului a mai jucat o semifinală la Linz și un sfert la Chicago.

„Am fost stresată înainte de operație, dar am avut din fericire un chirurg cu experiență de peste 30 de ani, care știa exact ce face, și care mi-a explicat foarte încrezător că operația mă va face bine, nu mai rău. Eram într-un punct în care nu mai puteam fără. Durerile experimentate au fost printre cele mai rele pe care le-am trăit. La AO am căzut pe teren din cauza durerilor pe care le aveam în zona mușchilor abdominali și a pelvisului. Plus se adăuga la asta dureri provocate de nervul sciatic care mergeau până jos în talpă și aproape că nu mai simțeam. Nu știam ce se întâmplă”, a spus Collins, într-un interviu pentru WTA Insider în care a detaliat toate problemele prin care a trecut, ce impact au avut asupra ei și cum s-a recuperat mai apoi.

Felul deschis în care a vorbit despre niște probleme pe care nu le auzim des menționate la conferințele de presă într-un sport obișnuit să aștepte maxim de la performerii săi a eliberat-o pe Collins, i-a dat și mai multă încredere în ea. Un capitol la care nu ducea oricum lipsă. Clipul de mai jos, de la una din conferințele ei, a devenit viral în perioada Australian Open.

We pledge allegiance to the Democratic Republic of Collins. pic.twitter.com/n3CLPSD9WM

— David Kane (@DKTNNS) January 22, 2022

https://twitter.com/tennis_gifs/status/1486156028047761410?s=20

„E ca o leoaică. Și eu-s intensă pe teren, dar ea e la nivelul următor de intensitate”, a descris-o Alize Cornet, învinsa ei din sferturi.

O jucătoare care s-a obișnuit să se descurce în adversitate și chiar s-o îmbrățișeze se va simți, probabil, în elementul ei într-o finală de Grand Slam în care va avea împotriva ei un stadion, o țară, plus cea mai bună jucătoare a lumii.