#DailyRG | Păcatele plătite de Jennifer Capriati, dramatismul finalei vs Clijsters și cel mai lung set decisiv din istoria finalelor feminine de la Paris

În aceste zile ar fi trebuit să urmărim cu sufletul la gură meciurile ediției 2020 a Roland Garros, iar subiectele ar fi fost numeroase. În loc de asta, trăim vremuri excepționale, dar păstrăm speranța că ne vom întoarce la normal cât mai repede. Iar RG, printre altele, va putea fi salvat anul acesta. Între timp, păstrăm ritmul cu câte o scurtă poveste pe zi de la Roland Garros, pe toată durata tradițională a turneului.

În 2001, Jennifer Capriati și Kim Clijsters au oferit una dintre finalele memorabile de peste ani la Roland Garros. Câștigată dramatic de americancă (1-6, 6-4, 12-10), aceasta avea să fie, remarcabil, ultima finală feminină de la Paris decisă în trei seturi până în 2014, la întâlnirea dintre Simona Halep și Maria Sharapova.

Mary Pierce era campioana en-titre, dar franțuzoaica nici n-a putut lua startul la turneul din 2001, din cauza unei accidentări la spate. Alt lucru notabil despre ediția din acel an? A fost ultima cu doar 16 capi de serie.

Capriati, 25 de ani, tocmai ce câștigase Australian Open într-o finală cu Martina Hingis și era într-o perioadă de grație a carierei, un comeback care-i restaurase reputația, după problemele persoanale prin care trecuse cu câțiva ani înainte, inclusiv o perioadă petrecută la dezintoxicare. În semifinale o învinsese din nou pe Hingis, favorita 1 a turneului. Dincolo, Clijsters era una dintre sportivele remarcabile ale noului val din WTA; la doar 18 ani, ea devenise prima jucătoare din Belgia care se califica într-o finală de Grand Slam. Pentru asta, Clijsters reușise un comeback remarcabil în semifinala cu marea ei rivală și compatrioată, Justine Henin. Aceasta condusese cu 6-2, 4-2, dar Clijsters a întors meciul, calificându-se în finală după 2-6, 7-5, 6-3.

Capriati, favorită 4, a luat primul game al finalei, dar debutanta din Belgia n-a lăsat emoțiile să-i strice finala. Kim a zburdat în minutele următoare și a luat șapte game-uri consecutive, desprinzându-se la 6-1, 1-0. Dar Capriati, trecută prin multe, nu avea să fie așa de ușor de bătut.

Dacă ați experimentat recent hype-ul Cori Gauff și v-a mirat, probabil că nu l-ați trăit pe cel din jurul lui Capriati. În 1990, o adolescentă de 14 ani debuta într-un turneu de Grand Slam și reușea direct o semifinală. Chiar la Paris. În circuitul profesionist debutase, de fapt, la 13 ani și 11 luni. La 14 ani și 235 de zile, în octombrie 1990, Capriati intra în Top 10, stabilind recordul pentru cea mai tânără jucătoare care a ajuns vreodată în primele zece din lume. Presa era „all over” acest subiect. Multiple alte recorduri din seria „cea mai tânără care” au urmat, inclusiv cea mai tânără care depășește pragul de un milion de dolari din premii, iar Capriati a ținut ritmul și în anii următori debutului. În 1992, Jennifer a câștigat medalia olimpică de aur în turneul de tenis de la Jocurile Olimpice din Barcelona. A stat în Top 10 trei ani la rând. Necazurile au început după ce a fost eliminată în primul tur la US Open 1993, prima ei înfrângere din carieră în prima fază a unei competiții! După acea înfrângere, Capriati a decis să ia o pauză din tenis. Presiunea și efectele negative ale faimei experimentate atât de tânără o ajunseseră din urmă. A stat două sezoane în afara terenului, timp în care a intrat într-o serie de necazuri care au ținut-o în atenția tabloidelor: a fost surprinsă furând dintr-un magazin, iar mai apoi a fost arestată pentru posesie de marijuana.

Când s-a întors în tenis, urcarea n-a mai fost așa de lină. A urcat, a coborât, ba chiar a ieșit din Top 100, încheind 1998 pe 101. Dar 1999 și 2000 au însemnat baza pentru saltul enorm din 2001, când a câștigat, la Melbourne, primul titlu de Grand Slam al carierei (din postura de cap de serie 12) și a ajuns, în meciul nostru cu Kim Clijsters, în postura de a-l câștiga pe al doilea.

Luptătoare, Capriati a reintrat în meci și și-a găsit ritmul, ajutată de forehand, câștigând setul al doilea, 6-4. Nivelul finalei, nu neapărat grozav până atunci, avea să crească. Suspansul, de două ori mai mult. După un schimb de break-uri în startul decisivului, Jen și Kim au stat pe servă până în game-ul al 13-lea, când belgianca și-a pierdut serviciul. Servind pentru meci și titlu la 7-6, Capriati a ajuns la două puncte de victorie în patru rânduri, dar nu mai mult de atât. La al patrulea break point, Clijsters își prelungea viața în finală, egalând.

În tribune, familia ei era în pragul leșinului. „Nu m-am mai putut uita, am crezut că fac un atac de cord. La 5-5 i-am zis tatălui meu că nu mai pot, trebuie să plec”, a spus Steven, fratele lui Jennifer.

La 9-9, Clijsters și-a pierdut iar serviciul, de data asta la zero. Dar nici de data asta americanca n-a putut încheia conturile; Kim a făcut rebreak într-un game în care unul dintre puncte a lovit banda fileului și s-a prelins agonizant în terenul advers. Jennifer a reușit să pună capăt meciului și dramei, în cele din urmă, la 11-10, când a schimbat un pic strategia, alegând să vină în față și să forțeze greșeala din partea oponentei. La a doua minge de meci, americanca a găsit un forehand inside-out decisiv. Titlu și al doilea Grand Slam consecutiv. Și abia a cincea femeie din istorie care reușea să câștige primele două turnee de Slam ale anului; prima, de la Monica Seles, în 1992.

În tribune, Stefano, tatăl și antrenorul lui Capriati, plângea. La fel o făcea și prietenul lui Kim, un anume Lleyton Hewitt. Au fost momente emoționante pentru Capriati, care-și vedea comeback-ul desăvârșit, după ce depășise momente grele. I-a dedicat titlul Corinei Morariu, o jucătoare americancă cu origini românești, care fusese diagnosticată cu leucemie și era într-un tratament de chimioterapie.

„E un sentiment ireal. Nu-l pot explica. Am simțit fericire autentică din partea oamenilor. Mă uitam la familia mea, e pur și simplu un sentiment fantastic. Trecutul, toate astea nu mi-au trecut prin gânduri. Totul e despre acum și aici. Iar acum, tot ce vreau să fac e să strig din toate puterile. Vreau doar să sar de bucurie. Nu e nimic altceva de zis”, spunea Jen.

Setul al treilea a fost cel mai lung din istoria finalelor feminine de la Paris.

În ciuda vârstei și a șocului de a pierde o finală așa de strânsă, Kim arăta deja calmul și eleganța care i-au câștigat foarte mulți fani. „Sigur că e foarte dureros. Am dat tot ce am avut, dar nu mă pot acuza pentru că am pierdut. Sunt doi jucători pe teren, iar celălalt încearcă să câștige cu tot ce are, la fel de mult ca și tine. Cineva trebuie să piardă, iar în cele din urmă a trebuit să fiu eu”, spunea Clijsters.

Capriati și-a dus seria de victorii consecutive în Slamuri la 19, după ce a reușit un comeback dramatic în sferturi contra Serenei Williams, o altă faimoasă debutantă de la o vârstă fragedă. Jennifer a întors fiind condusă cu 7-6, 5-3, 30-0. Dar până la urmă traseul ei a fost oprit de Justine Henin în semifinale. Dar era sezonul ei; Capriati devenea lider mondial pe 15 octombrie. Anul următor, în Australia, ea a câștigat al treilea și ultimul ei Slam, din nou într-o finală cu Martina Hingis, jucată la peste 35 de grade. În 2004, după mai multe accidentări de-a lungul acelui sezon, Capriati s-a retras din tenis.

Kim, în schimb, avea să mai joace o finală la Roland Garros în 2003, pierdută cu Justine Henin. În acel an a jucat 15 finale și a câștigat 9 turnee, încheind sezonul cu un formidabil record de 90-12, prima de la Navratilova (în 1982) care atingea 90 de victorii într-un sezon. A urcat pe locul 1 în august și la simplu, și la dublu, probă în care de asemenea a bifat un program impresionant, câștigând șapte titluri din 13 finale. Per total, Clijsters a jucat 170 de meciuri în acel an. De atunci nu s-a mai putut apropia de titlul francez. Efortul depus a ajuns-o în 2004, când corpul ei a cedat, suferind o serie de accidentări. Dar a câștigat primul ei titlu de Slam în 2005, la US Open, s-a întors pe locul 1 în 2006, pentru ca în 2007 să-și anunțe retragerea șocantă, la doar 23 de ani.

După doi ani și după ce a născut prima dată, Kim a revenit și a început o a doua carieră, câștigând două titluri consecutive la US Open. primul, în 2009, fără să fie cap de serie (o premieră) și fără clasament, de altfel.

A câștigat în sfârșit și Australian Open în 2011, turneul pe care și-l dorea foarte mult, s-a întors din nou și pe locul 1, apoi s-a retras a doua oară în 2012. Până anul acesta, când a luat pe toată lumea prin surprindere cu un nou comeback spectaculos, după mai bine de șapte ani de pauză.