DailyRG | Lungul drum al lui Novak Djokovic către titlul de la Roland Garros. Despre piedici, eșecuri, progres, dezamăgiri crunte și triumf
După ce a încasat lovitură după lovitură și înfrângeri care mai de care mai dureroase – pe care le-a acceptat răbdător și din care a ieșit, de fiecare dată, mai întărit, Djokovic a reușit, până la urmă, să-și vadă visul împlinit.
Câte o amintire pe zi din atmosfera și istoria turneului parisian.
Istoria lui Novak Djokovic la Roland Garros este, poate, cea mai bună definiție a rezistenței de orice fel. Rezistență mentală, rezistență în fața eșecului, a adversității sau dezamăgirilor. E și despre cum să te ridici – pentru că dacă vrei un exemplu elocvent despre cum arată și cum se manifestă acea ambiție de a nu renunța despre care vorbim atât de des în tenis, cazul lui Djokovic la Roland Garros e edificator: timp de zece ani a fost mereu aproape și foarte aproape de trofeu. Simultan, și foarte departe. După ce a încasat lovitură după lovitură și înfrângeri care mai de care mai dureroase – pe care le-a acceptat răbdător și din care a ieșit, de fiecare dată, mai întărit, Djokovic a reușit, până la urmă, să-și vadă visul împlinit.
Se spune că măreția unui campion e măsurată de rezistența acestuia în fața greutățiilor și a eșecurilor. Iar Djokovic exact asta a arătat vreme de zece ani la Paris (nu doar acolo, dar în special acolo). Când n-a fost Rafael Nadal (2006, 2007, 2008, 2012, 2013, 2014), a fost Roger Federer (2011). Când n-au fost cei doi, a avut parte de înfrângeri premature și relativ