#DailyRG | Grozavul sfert de finală la Paris al lui Adrian Voinea la 21 de ani, cu victorie la Boris Becker pe un traseu început din calificări

Cu mult timp înainte ca Simona Halep să joace trei finale de Roland Garros în doar cinci ani, și să lase multora impresia că lucrul ăsta e ceva normal și, eventual, simplu, România a avut un grup de jucători talentați, care au reușit să ne aprindă imaginația cu câteva rezultate remarcabile la Paris. Dintre ei, Adrian Voinea e cel care a avut cea mai neașteptată apariție la Roland Garros. În 1995, jucătorul născut în Focșani, dar mutat în Italia în adolescență pentru a se pregăti, reușea un traseu care i-a lăsat cu gura căscată pe iubitorii tenisului.

La doar doi ani de la debutul la profesioniști și la 21 de ani, Adrian Voinea venea din calificări și ajungea până în sferturile de finale ale turneului de Grand Slam de la Paris. Printre învinșii săi, în mod faimos, se număra Boris Becker, pe care românul îl învingea în patru seturi, un meci jucat pe Suzanne Lenglen în turul al treilea. Becker, 27 de ani atunci, era cap de serie 3 în ediția din acel an și, cu toate că zgura n-a fost suprafața lui ideală, germanul fusese, totuși, de trei ori semifinalist la French Open. Închipuiți-vă cum ar fi primit azi de fanii tenisului și de media un astfel de traseu al unui român – chiar și în contextul în care suntem mult mai obișnuiți cu performanțele de top.

Până la Becker, Voinea îi învinsese pe Karol Kucera și Johan Van Herck fără să piardă set, iar în optimi l-a învins pe rusul Andrei Cesnokov, iarăși în trei seturi. Neobișnuit cu aerul rarefiat în care ajunsese, dar mai ales obosit după cele șapte meciuri adunate, Voinea a opus rezistență doar un set cu Michael Chang, în sferturile de finală, pierzând 7-5, 6-0, 6-1. Chang a mers apoi până în finală, pe care a pierdut-o în trei seturi cu Thomas Muster.

Meciul cu Becker s-a întins pe două zile, iar germanul a criticat vehement, mai apoi, decizia organizatorilor de a-i trimite pe teren la 7.25 seara (sună familiar când vine vorba de RG, nu?). „Parcă am fi la un turneu de juniori”, a bombănit Boris. S-a întunecat mai repede, din cauza norilor, iar o ploaie măruntă a îngreunat zgura, echivalentul unui coșmar pentru german.

Condus cu 2-0 la seturi la întrerupere, Becker n-a făcut nicio ajustare tactică la reluarea meciului de a doua zi, continuând să fie deranjat de forehandul românului. „Nu l-am văzut în viața mea”, a mai spus Boris despre Adrian.

A fost un traseu remarcabil și cu totul neașteptat: Voinea devenise, la doar 21 de ani, primul jucător român ajuns în sferturi la Roland Garros de la Ilie Năstase încoace. Poate că asta l-a presat un pic, pentru că, în restul sezonului, Voinea, un jucător tehnic, cu rever cu o mână, a găsit dificil să replice succesul de la Paris, trecând la un singur turneu de turul al doilea. Dar a continuat rezultatele solide sezonul următor, când a jucat și prima finală, la Palermo (a trebuit să se retragă în fața lui Alami, accidentat la brațul drept), a fost oprit de același Muster în turul 3 la Paris și a ajuns pe cel mai bun loc ocupat în carieră, poziția a 36-a.

„Îmi amintesc încordarea crescândă. Meciul cu Boris a fost unul special dintr-o mie de motive, începând cu faptul că a fost unul dintre idolii mei crescând. Am învățat să servesc după el, aterizând pe piciorul drept. Apoi, după meciurile cu Cesnokov și Chang eram epuizat; venisem din calificări, strânsesem prea multe meciuri în picioare”, își amintește Adrian, stabilit și acum în Italia, într-un interviu recent.

Totuși, cum a reușit să îl bată pe Becker, cel care a mers apoi până în finală la Wimbledon? Adrian explică succesul foarte frumos, povestind că s-a simțit în transă în acea zi.

„Dintre toate victoriile mele importante, cea cu Becker a fost poate cea mai importantă. La vremea aceea eram practic un necunoscut venit din calificări. Meciul s-a jucat în două zile. Am intrat pe teren la 7 seara, condițiile erau nefavorabile pentru el, iar după o vreme meciul s-a întrerupt și am reluat a doua zi. Alberto Castellani (antrenorul lui de atunci) mi-a spus că am intrat într-o stare de grație, acea stare de spirit specială, când totul ți se întâmplă și abia dacă realizezi. E ca și cum corpul e un instrument al unui ceva mai mare decât tine. Lucrurile curg, iar starea de grație este exact asta, absența gândurilor, mintea se oprește, ceea ce e important, pentru că uneori gândurile te încurcă să execuți o lovitură așa cum ți-ai dori. E o stare magică, o situație aproape mistică; mi s-a întâmplat, probabil, printr-un noroc, așa cum li se întâmplă multor jucători de tenis la orice nivel. În ziua de azi încercăm să o antrenăm”, spune Adrian.

Victoria cu Becker n-a rămas singura sonoră a carierei sale. I-a mai învins ulterior pe Thomas Muster, la Indian Wells, sau pe Juan Carlos Ferrero, la Miami și pe Tim Henman la Hamburg – cu toții, jucători de Top 10 la vremea acelor rezultate. Victoria cu Henman s-a întâmplat în 2002, iar în turul următor, Voinea a dat peste însuși Roger Federer, la care a pierdut în două seturi, una dintre cele două înfrângeri bifate de Adrian la recordmanul elvețian; Federer, la rându-i, a mers până la capăt în acel turneu, câștigând primul titlu de Masters al carierei și al treilea turneu al său la profesioniști în acel moment.

Adrian a continuat să strângă rezultate bune și în turneele de Slam, bifând cel puțin runda a treia la toate cele patru turnee. Pe hardul de la US Open a ajuns în turul 3 în 1998, la Wimbledon a mers tot în turul al treilea în 2002, an în care a ajuns până în optimile de finală la Australian Open, oprit în patru seturi de Thomas Johansson, cel care, surprinzător, avea să câștige și titlul, învingându-l pe Marat Safin în finală. A strâns și un bilanț solid în Cupa Davis, acolo unde a jucat de 18 ori pentru România, câștigând 10 meciuri; mulți fani ai tenisului țin minte și acum dramatica înfrângere cu olandezul Jan Siemerink, de la București, din 1997, pierdută după trei mingi de meci. România avusese 2-0 după prima zi, dar Olanda a întors dramatic și s-a calificat în sferturile Grupei Mondiale.

Unicul titlu al carierei lui Adrian a venit la Bournemouth, pe zgură, 1-6, 7-5, 7-6 (2) în finala cu austriacul Stefan Koubek.