„Dacă Jaq face totul la 200%, are o șansă să ajungă sus. Cât de sus, nu știu. Nu știu care e limita“. Interviu cu Thomas Drouet, antrenorul lui Jaqueline Cristian

Thomas Drouet, antrenorul francez care colaborează cu Jaqueline Cristian din vara anului trecut, se descrie ca un antrenor old-school, care cere foarte multă disciplină de la sportivii pe care îi antrenează. E disciplina pe care o menționează și Jaqueline ca principal factor care a dus la ascensiunea ei din a doua parte a anului trecut, când a ajuns în premieră în top 100. O creștere oprită de accidentarea pe care a suferit-o la începutul anului acesta în Doha – ruptura ligamentelor încrucișate anterioare de la genunchi, o accidentare pe care e gata s-o lase în urmă.

Francezul în vârstă de 39 de ani a început antrenoratul la un club local, iar din 2012 lucrează în circuitul profesionist, colaborând cu nume ca Bernard Tomic, Marion Bartoli, Peng Shuai, Jo-Wilfred Tsonga, Wang Qiang sau Timea Babos. Acum o ajută pe Jaqueline să descopere care e potențialul ei. 

Am stat de vorbă la Transylvania Open despre schimbările pe care le-a adus de când au început să lucreze împreună, cum măsoară progresul, cum îți recalibrezi așteptările după o accidentare care te oprește câteva luni și ce are special o jucătoare de top.

Fotografii: Transylvania Open

Cum a început colaborarea cu Jaqueline și care au fost motivele pentru care ți-ai dorit să lucrați împreună?

A început în Båstad, lucram cu o altă jucătoare, dar doar o ajutam pentru câteva săptămâni. Jaqueline m-a întrebat dacă o pot ajuta și am început la trei săptămâni după aceea.

Atunci când am stat de vorbă, în acel hotel, am simțit că e foarte determinată să reușească. Mi-a spus că a făcut multe greșeli în trecut și că acum e gata să se implice cu totul, să se antreneze din greu, pentru că știa cât de mult muncesc eu. Știa că sunt un antrenor old-school, care pun mare preț pe disciplină. Nu sunt aici doar să duc geanta. Și chiar am simțit asta la ea. Urmărim mereu jucătoarele, știam că era bună și înainte, de la juniori, și mă întrebam de ce n-a reușit. Mi-am dat seama apoi de ce n-a reușit, și ea a fost gata să se implice și a reacționat bine la disciplina pe care am cerut-o.

Deci mai mult atitudinea ei te-a convins.

Da. Știam cum poate să joace, dar dacă e și mai disciplinată, atunci cu siguranță o să joace mai bine. Dar mi-a plăcut discursul ei, m-a atins, am simțit că e pregătită să dea totul.

Ce calități din jocul ei ai observat înainte?

Știam că e inteligentă pe teren, că are spirit de luptătoare, iar asta îmi place. Avea serviciu bun, putea lovi puternic de pe baseline, dar tot era puțin nesigură, simțeam că nici la fitness nu era chiar unde trebuia să fie, nici partea tactică. Deci știam că e bună în mai multe zone, dar departe de ce poate face.

Și care au fost principalele schimbări pe care le-ai adus?

În primul rând, a fost despre rutina zilnică. Despre nutriție, ce să mănânci, când să mănânci. Despre pregătirea înainte de antrenament, stretching-ul de după, baia de gheață. Iar când începem antrenamentul nu stăm pe telefon, nu glumim, ne antrenăm. Unul din principalele lucruri pe care i le-am spus a fost: nu te antrenezi doar ca să lovești mingea, ci pentru că urmărești perfomanța. În fiecare zi, asta cauți: să performezi. Și ce faci pentru a performa? Tot ce poți să controlezi, încerci să controlezi. 

S-a adaptat ușor?

Da. A fost un pic greu la început, am avut niște momente mai dificile. Eu sunt foarte sincer, când văd că ceva nu merge bine cu jucătoarea mea, îi spun imediat. Unii jucători, atunci când nu sunt înconjurați de profesioniști, au aceste adevăruri false. Ei cred că ceea ce fac e corect, dar nu e. Și a trebuit să-i arăt, și să-i demonstrez că ce face nu e bine. Hai să faci cum zic eu și apoi vedem. Și șapte luni mai târziu, era pe locul 58 în lume. Dacă nu se accidenta anul ăsta, ar fi terminat undeva între locurile 30-40. 

La ce lucrați acum? 

Caut să o ajut să fie și mai puternică fizic, să-și impună jocul, cu serviciul. Muncim mult și la forehand, cu care atunci când am început să lucrăm, se temea să accelereze și acum îmi spune că forehandul e chiar mai puternic decât backhandul. Sunt două din lucrurile pentru care muncim mult. Iar tactic, îmi place să analizez statistic adversarii și o oblig să gândească, de multe ori o întreb: care e punctul slab al oponentei tale? Ce s-a întâmplat într-un anumit meci, la 4-2, 30-0? Cum era oponenta ta, ai observat că era un pic căzută? Vreau să se uite și la ce se întâmplă în fața ei. Multe jucătoare sunt focusate pe ele și uită că au o adversară în față. Dar uneori, dacă vezi că nu se simte bine, încerci să pui și mai multă presiune pe acel punct slab. 

Pe termen lung, unde vezi colaborarea mergând, care ar fi punctul maxim pe care îl puteți atinge împreună?

Nu există nicio limită. Nu pot să spun că o să câștige un Grand Slam, pentru că asta auzi de la fiecare jucătoare pe care o antrenezi, că vrea să câștige un Grand Slam, vrea să fie top 10. Dar doar puține dintre ele au capacitatea de a avea disciplina de care e nevoie, să depună cu adevărat munca care te va duce acolo. Ce pot să spun e că, dacă face totul la 200%, are o șansă să ajungă sus. Dar cât de sus, nu știu. 

Orice se poate întâmpla. Vreau să extrag maximul din potențialul ei, ăsta e obiectivul meu. Nu știu care e limita ei. Niciodată nu știi când începi să lucrezi cu o jucătoare.

Dar ca antrenor, ce te-ar face fericit?

Eu sunt fericit când văd că jucătoarea mea e dedicată 200%. Și când face asta, știu că rezultatele vor veni. Asta sunt sigur și îi spun în fiecare zi: nu sunt magician, dar dacă suntem pe aceeași pagină și dăm 200%, doar lucruri bune se vor întâmpla. Vreau ca anul viitor să încerce să vadă cum e în săptămâna a doua a unui Slam, pentru că n-a făcut-o niciodată. Sau să joace la Indian Wells și Miami, are 25 de ani și n-a jucat niciodată acolo. Dacă e pregătită, se va descurca bine la aceste turnee. 

Cum evaluezi progresul, evoluția?

Dacă vorbesc de partea de fitness, am teste, cifre, e ușor. La fel și în joc, văd câte winnere face cu forehandul, ce viteză au loviturile ei, ce procentaj la serviciu. Pot compara cu statistici de anul trecut, să vezi de ce joci mai bine. E un pic mai bine fizic, și mental e mai puternică, înțelege puțin mai bine mecanismul jocului, cum să gestioneze situațiile importante. Asta e dificil de cuantificat, dar vezi că în meciurile importante e un pic mai calmă, gândește un pic mai bine fazele.  

În progresul ei de anul trecut, care a fost principala schimbare?

Că a început să muncească mai mult și să aplice disciplina în viața de zi cu zi. Dacă zi de zi faci lucrurile corecte, după o vreme – mai ales când ai ceva special, cum are ea – te îmbunătățești.

Și ce are special?

Am realizat că jucătoarele de top, când sunt la un turneu important, sau cu public numeros sau cu multă presiune, au capacitatea de a arăta ce au mai bun. Nu sunt copleșite. Și asta văd la ea: îi place. Îi va plăcea să joace pe Centre Court, chiar dacă n-a jucat bine la ultimele două turnee, chiar dacă n-a jucat de șapte luni, pot să-ți spun că atunci când va ajunge pe teren îi va plăcea. Vrea să arate lumii că joacă bine. Nu va fi paralizată de presiune. Iar asta e foarte bine. Știu multe jucătoare care nu erau pregătite. 

Și cum vezi asta? 

Am văzut-o deja cum juca cu arena plină, la Linz anul trecut de exemplu. Juca pentru prima oară într-o finală WTA 250, sala plină, chiar și în semifinală. Și s-a purtat ca și cum asta a făcut toată viața. Era ca un pește în ocean.

Ea spune că una din schimbările principale a fost și nivelul de încredere.

Da, dar încrederea nu vine pentru că-ți spun eu că ești frumoasă sau poți să reușești. Dacă e muncă în spate și-ți demonstrezi tu ție, luptând în meciuri și la antrenamente, îți construiești încrederea. Și apoi, când începi să câștigi meciuri, adaugi. Asta i-am explicat: eu am încredere totală în tine. Dar nu e suficient. Trebuie să facem multe lucruri înainte.

Uite un exemplu din care și-a luat multă încredere: facem un exercițiu simplu, trebuie să alerge de la stânga la dreapta, 10 mingi. Înainte, făceam trei seturi și era moartă. Acum facem 15. Și când e pe teren se simte mai puternică pe picioare, asta îți aduce încredere. Când joci un raliu și simți că ai rezervă de energie pentru patru schimburi de mingi nu e la fel când știi că poți să joci trei ore. Încrederea e ceva general, dar ține și de tactică. Acum, când e pe teren, știe ce are de făcut. E 1 plus 1 plus 1.

Dar e și o provocare cu majoritatea jucătoarelor, mai ales cele tinere?

Da. Dacă fac lucrurile corect la vârste mici, le vezi pe cele care au fost bune la junioare și au avut această tranziție lină la profesioniști, e pentru că sunt pregătite, au făcut tot ce trebuie. Iar Jaqueline nu făcuse lucrurile astea. A fost foarte bună ca junioară, dar nu e suficient să zici că ești bună. Ce e talentul? Trebuie să muncești.

Cât de mult v-a dat înapoi accidentarea ei din drumul pe care erați?

Foarte mult, pentru că era în perioada cea mai bună a carierei ei, când începea să prindă avânt. Nu e ca și cum era acolo de 10 ani. Abia gusta cum e să ai rezultate, să începi să faci mai mulți bani, mai multe puncte, și totul se prăbușește într-o secundă. A fost greu, n-am văzut-o trei luni, dar vorbeam zilnic, uneori mă suna plângând, mă întreba dacă o să joace din nou bine. Când ăsta e jobul tău și nu ai altă sursă de venit, ți se prăbușește întreaga lume. Aici e importantă familia, dar și antrenorul, pentru că în mine are încredere cu munca pe care trebuie s-o facem.

Când am venit în România, în iunie, am început cu mingi ușoare, cum fac cu fiul meu de opt ani. Am petrecut ore și ore pe teren. Chiar și în lunile alea au fost momente grele, pentru că joci fără obiectiv, fără turnee. Știi că o să joci US Open la final de august, dar e iunie. Acum ne antrenăm, avem turneu, vedem ce se întâmplă acolo și ne antrenăm din nou. Și mergem din obiectiv în obiectiv. Uneori era dificil și pentru mine, ca antrenor, să păstrez motivația zi de zi. Dar ăsta e jobul meu; pentru ea nu a fost ușor.

Cum e acum, cum merge revenirea?

E prima oară pentru mine, n-am mai trecut prin asta cu o jucătoare, deși am 15 ani de experiență pe tur. Am fost la US Open doar să vedem cum e genunchiul, și a jucat cu Kontaveit în primul tur, numărul 2 în lume. Am zis doar să ne bucurăm de moment. Și a jucat primul set incredibil. Am fost surprins de intensitate și de cum se mișca pe teren. 

Apoi am zis să facem un mix între turnee WTA și ITF, pentru că scopul e să jucăm cât mai multe meciuri, să vedem și cum reacționează genunchiul. Și apoi a câștigat turneul. Jucând câtre trei seturi mereu, mai puțin în finală. Nu ne așteptam deloc la asta. I-am zis că e incredibil. “N-ai jucat bine, dar ai luptat cum trebuie, felicitări!” Nu știam ce să-i spun. A mers acolo fără nicio așteptare, doar să vadă cum reacționează genunchiul.

Și crezi că a ajutat asta?

Nu, după turneu mi-am zis: e bine că a gustat iar sentimentul victoriei și-o să fie la fel în continuare. Dar în interiorul ei s-a creat opusul. A crezut că e din nou la nivelul din februarie. Și atunci i-au crescut așteptările de la “sper că genunchiul meu e bine” la “trebuie să câștig”. Asta a creat multă confuzie, așa că în ultimele două turnee s-a prăbușit. Și atitudinea ei a fost plină de frustrare: de ce nu pot lovi, serviciul meu nu e bun, nici backhandul. Pe când în Neubourg, doar se bucura să fie pe teren. 

După Monastir, ne-am așezat și am vorbit, și vorbind cu ea am înțeles că a pus prea multă presiune pe ea, pentru că mereu se compara cu modul în care se simțea în februarie. Și i-am zis: “cartea aia s-a închis, începem una nouă acum”. E greu de acceptat, dar dacă te gândești doar la cum jucai în februarie o să simți doar frustrare. 

Și la Transylvania Open ce așteptări aveți, ce-ar fi bine să se întâmple?

Aici sigur că e diferit, pentru că joacă în România și, indiferent dacă ar juca într-un picior, ar fi all in. Abia aștept să văd meciul de marți. Așteptarea mea e doar să văd că are energie pozitivă și spirit de luptă, indiferent cu cine joacă. E singurul lucru pe care-l cer.

Dar în continuare, cu disciplină și spirit de luptă, știu că o să joace tot mai bine de la săptămână la săptămână. Pentru noi abia începe sezonul. Va juca Cluj, apoi în Rouen, apoi un turneu mai mic în Poitiers, apoi FedCup, apoi trei turnee de 125. Ca să ajungă în Australia cu multe meciuri în picioare.

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea