Cupa Davis, foto-review: De jos în sus

De două ori în ultimele patru ediții ale Cupei Davis, finala a fost disputată între Spania și Argentina. Același deznodământ este în continuare posibil și în acest an. Cel puțin asta e concluzia după stabilirea, peste weekend, a semifinalelor ediției din acest an: Spania – SUA și Argentina – Cehia. Până la meciurile care se vor juca în septembrie, după o vară lungă și epuizantă, hai să vedem ce s-a întâmplat în acest weekend în cele patru sferturi de finală, dar și în meciul României.

Grupa 1 Euro-Africană: Olanda – România 5-0 / Sunt și părți bune în acest eșec anunțat

Să nu ne ascundem după degete. Știam cu toții la ce să ne așteptăm de la acest meci. Știam condițiile în care mergem în Olanda. Știam echipa cu care ne aliniem la start și șansele pe care le avem. Dacă dăm toate aceste constante la o parte și analizăm strict meciul, atunci o să admitem că nu-s numai lucruri rele de notat. Bunăoară, e de apreciat, într-o foarte mare măsură, meciul de dublu, care ne-a reamintit de victoriile faimoase obținute, tot la dublu, în trecut, cu Ecuador sau Franța. Florin Mergea și Andrei Dăescu au făcut o partidă foarte bună și au reușit o revenire senzațională, recuperând admirabil terenul pierdut în primele două seturi și oferindu-ne o după-amiază în care sentimentul a fost că de data asta măcar contăm. N-a fost să fie o victorie, la final, dar eșecul (survenit într-un final dramatic, 6-3 7-6(3) 6-7(3) 3-6 9-7, după ce românii au servit pentru meci în decisiv la 5-4) n-ar trebui să strice impresia bună lăsată de ai noștri.

Ar putea fi confirmarea că Florin Mergea mai are resurse pentru o a doua carieră, după ce acum mai bine de un an abundau articolele care vorbeau despre finalul carierei sale. O impresie frumoasă a lăsat și Andrei Dăescu, un băiat admirabil, muncitor, dar care a trebuit să-și admită limitele contra mult mai versatilului Haase.

La părți proaste intră, din păcate, evoluția din cale afară de timorată a lui Luncanu. Cu Schoorel, Alexandru a avut o pâine de mâncat – nici pe departe un adversar imposibil de jucat – dar a sfârșit prin a-i lua doar șapte game-uri.

Din păcate, nu se pot spune mai multe despre un 5-0 absolut normal, repet, în condițiile în care s-a jucat și pentru care fotografia alăturată, în care tânărul debutant Florin Brăguși se uită admirativ la Thomas Schoorel, exprimă cel mai bine starea de fapt. Vom mai vorbi despre contextul general, dar ar fi ideal ca situația de la acest meci să nu se mai repete. 

De notat și felul în care Jan Siemerink, căpitanul Olandei, ne-a dat un nou motiv să-l displacem. “Jucătorii mei au avut dificultăți în a-și păstra concentrarea, asta și din cauza valorii adversarului”, a fost declarația deloc elegantă a celui care, în 1997, îl învingea pe Adrian Voinea într-un meci de coșmar pentru noi.

Pentru România urmează un meci cu Finlanda, pe teren propriu, în septembrie. De văzut în ce formulă. Învinsa din acest meci va întâlni, într-un baraj pentru menținerea în Grupa 1 programat în octombrie, echipa Danemarcei.

 

Franța – SUA 2-3 / Isner, acest nou specialist pe zgură

Franța a dus, ca și Elveția, meciul pe zgură, și a sfârșit la fel ca echipa lui Federer. În ambele cazuri, killer-ul s-a numit John Isner, acest nou specialist pe zgură, fără niciun fel de glumă. Îl putem numi așa, pentru că Isner nu doar că o spune, dar și arată că se simte tot mai bine pe suprafața roșie, reușind să-și adapteze excelent jocul pentru zgură. Iar la Roland Garros Isner va fi jucătorul pe care niciun nume greu nu și-l va dori pe partea sa de tablou. După victoria cu Federer, Big John a contribuit decisiv și la eliminarea Franței, cu toate că de data asta l-a avut alături pe debutantul Ryan Harrison, înlocuitorul epuizatului Mardy Fish. 

No Fish, no Roddick, no problem. Franța a deschis tabela, prin victoria lui Tsonga cu Harrison. Isner a egalat, învingându-l, sec, pe Simon, iar frații Bryan au jucat exemplar contra altui dublu redutabil, Benneteau/Llodra. La 2-1 pentru SUA, Isner a făcut un meci magistral cu Tsonga pe zgura de la Monte Carlo, trecându-și în cont o nouă victorie memorabilă într-un sezon care se anunță definitoriu pentru el: 3-6 6-7(4) 7-5 3-6, într-un meci în care Tsonga s-a lovit ca un perete de serviciul și forehandul lui Isner.

De notat alte două lucruri: retragerea lui Guy Forget din funcția de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Franței, moment salutat printr-un discurs emoționant la finele meciului 4 și marea contribuție pe care Jim Courier o are, în mod evident, asupra echipei SUA. Pentru Jim, John și ceilalți americani vine însă testul suprem: Spania, pe zgură, posibil și cu Rafa, în deplasare.

 

Spania – Austria 4-1 / Ferrer, 14 victorii din 14 meciuri în Cupa Davis

Cel mai dezechilibrat sfert de finală pe hârtie s-a dovedit la fel de dezechilibrat și pe teren. Nicolas Almagro și David Ferrer au fost suficienți pentru a aduce deținătoarei titlului victoria, în condițiile în care Nadal n-a fost în lot. Asta-i frumusețea Spaniei, faptul că reușește să câștige lejer în primele tururi chiar și fără să trimită cea mai bună echipă. Singurul punct nevralgic rămâne dublul: căpitanul debutant Alex Corettja a experimentat cu perechea Granollers/Lopez, care a pierdut însă, la Marach/Peya, într-un meci intens. Altfel, de notat constanța remarcabilă a lui Almagro și invincibilitatea lui David Ferrer, care n-a pierdut niciodată în tricoul Spaniei.

Cehia – Serbia 4-1 / Tipsarevic, înger și demon

Cel mai echilibrat și plin de suspans sfert de finală a început cu un meci simplu: Berdych i-a lăsat numai cinci game-uri unui Troicki prea mic pentru o bătălie atât de mare. Apoi a intrat în scenă Janko Tipsarevic. Tipsy a câștigat un meci absolut superb cu Radek Stepanek, 7-5, 4-6, 4-6, 6-4, 7-9, salvând trei mingi de meci înainte de a se impune după mai bine de cinci ore de joc.

Deși anunțase că nu-i va folosi, la dublu, pe Berdych și Stepanek, cei care fac, în mod tradițional, pereche în Cupa Davis, cu rezultate dintre cele mai bune, căpitanul Cehiei s-a răzgândit, mizând totul pe o victorie care să mute centrul de greutate al manșei. Iar victoria a venit, în trei seturi, Nenad Zimonjic nefiind suficient pentru Serbia.

Așa s-a ajuns la Berdych – Tipsarevic. Un meci cu mare încărcătură. Nu doar pentru cele două țări, ci și pentru cei doi. Cu doi ani în urmă, în semifinalele Cupei Davis, Tipsarevic reușea o victorie monumentală contra lui Berdych, deosebit de importantă în ceea ce, ulterior, a devenit primul trofeu din istoria Serbiei. Anul trecut, la Turneul Campionilor de la Londra, Berdych reușea o revanșă dureroasă pentru Tipsy, învingând după minge de meci salvată. Nici acum n-am fost lipsiți de dramă. A fost un 7-6(6), 7-6(6), 7-6(7) echilibrat din toate punctele de vedere.

De aplaudat puterea de revenire a lui Berdych, care a fost condus în două dintre cele trei seturi, revenind, din spate, și în toate cele trei tiebreak-uri. În ultimul set a salvat cinci mingi de set, spre disperarea unui Tipsarevic incapabil să-și concretizeze șansele, dar bun încasator al unei înfrângeri demoralizatoare.

Argentina – Croația 4-1 / Două meciuri de cinci ore

Maraton. Așa ar putea fi descrisă întâlnirea dintre Argentina și Croația. Oaspeții au lăsat ultimele picături de energie pe teren, dar dinamica meciului nu i-a avantajat. Marin Cilic a mutat primul vineri, câștigând cu eroul local, David Nalbandian, la capătul a cinci ore și nouă minute de joc extenuant și dramatic. Del Potro a egalat cu Karlovic, în trei seturi, în pofida unor dureri de stomac. Meciul de dublu a însemnat o nouă joacă cu nervii întinși la maxim ai celor două tabere. După alte cinci ore de meci, cuplul Nalbandian / Schwank a triumfat, 8-6 în decisiv, contra Karlovic/Cilic.

Epuizat după 10 ore de joc în două zile, Marin Cilic n-a mai contat contra lui Del Potro, căruia abia dacă i-a smuls patru game-uri, într-un meci în care oboseala croatului a fost mai mult decât evidentă. Extenuat, Cilic și-a atras aplauze pentru sportivitatea sa după ce a aplaudat freneticul public argentinian.