Cum vor muta cei doi căpitani? Florin Segărceanu: „Va conta dispoziția fetelor de a intra. Trebuie să luăm o decizie cât mai bună”

Adrian Țoca | 20 aprilie 2019

Situația e de așa natură, încât totul e posibil acum, nu doar pe teren, ci și strategic. Iar cărțile au fost setate în așa fel de deciziile celor doi în ce privește jucătoarea nr.2 din prima zi. Amândoi au căutat să mute decisiv, în speranța unei inspirații care să pună numărul 1 din echipa adversă în încurcătură. Până la urmă, rezultatul primei zile e unul normal.

Treizecizero e la Rouen


Mare parte din discuțiile cu cei doi căpitani s-au învârtit preponderent în jurul deciziilor pe care aceștia le au de luat înaintea zilei a doua. Pentru că situația e de așa natură, încât totul e posibil acum, nu doar pe teren, ci și strategic. Iar cărțile au fost setate în așa fel de deciziile celor doi în ce privește jucătoarea nr.2 din prima zi. Amândoi au căutat să mute decisiv, în speranța unei inspirații care să pună numărul 1 din echipa adversă în încurcătură. Benneteau s-a bazat mult pe ipoteticul ascendent moral pe care Mladenovic l-ar fi putut avea în fața Simonei, iar decizia lui, cum spunea chiar și Florin Segărceanu, n-a fost deloc una nefondată. Atâta doar că a fost dejucată de însăși cea vizată. La rândul său, căpitanul român a sperat că Mihaela Buzărnescu, despre care a spus la conferința de după tragerea la sorți că i s-a părut jucătoarea mai în formă, o va putea deranja pe Caroline Garcia.

Ambele planuri au rămas în aer, iar rezultatul a rămas, până la urmă, previzibil. Despre asta au vorbit și Benneteau, și Segărceanu.

Francezul a spus că, în discuțiile de la începutul săptămânii, 1-1 după prima zi suna o idee bună: „1-1 e scorul logic la finalul primei zile, trebuie să spun. Jucătoarele numărul 1 din ambele echipe și-au câștigat meciurile. La începutul săptămânii, când am discutat cu echipa și încercam să ne imaginăm cum va decurge prima zi, toată lumea spunea că e ok dacă va fi 1-1 după prima zi. E bine, încă suntem într-o poziție bună să ajungem în finală.” 

Despre cum va muta duminică, Julien Benneteau își păstrează aproape toate opțiunile pe masă. Ce știe e doar că Garcia o va întâlni pe Simona în primul meci:

„Întâi să ne concentrăm pe primul meci, știm că Caroline o va înfrunta pe Simona în primul meci și vom vedea după aceea ce se va întâmpla. Întâi, trebuie să ne concentrăm pe Simona, pentru că a fost foarte solidă azi. Vom vedea apoi cine va fi juca.

Toată lumea vrea să câștige, vedem asta, simțim asta, fiecare jucătoare a performat foarte bine. Kristina a avut o atitudine foarte bună, a jucat așa cum ne doream să joace. Ne-a spus toate ideile înainte de meci și a încercat să pună aceste lucruri în aplicare, dar Simona a găsit răspunsul pentru a contracara acest stil de joc. Caroline a fost și ea foarte solidă. De asemenea, știu că mai am alte două jucătoare, Alize și Pauline, care au jucat foarte bine săptămâna aceasta și sunt pregătite să intre pe teren mâine.”

„Am niște decizii de luat în noaptea asta și vom vedea, dar e greu de zis acum care va fi cheia meciului de mâine, pentru că multe lucruri se pot întâmpla, nu știm multe acum.” – Julien Benneteau

Francezul i-a dat credit Simonei și în segmentul de limba franceză, spunând despre ea că este „foarte puternică” și că poate aduce „un nivel foarte înalt al intensității. Simona are un plus de experiență în astfel de meciuri foarte tari.”

Ce nu l-a surprins pe Benneteau a fost entuziasmul publicului român:

„Da, ne așteptam la genul acesta de susținere precum cea a fanilor români. Am pregătit jucătoarele pentru acest lucru, deci nu suntem foarte surprinși. Condițiile de joc sunt perfecte, terenul e foarte bun, e așa cum ne doream. Suporterii noștri au fost de asemenea prezenți și au făcut ceva gălăgie, iar mâine va fi o zi mare, cu siguranță, cu o atmosferă frumoasă. Cred că mâine va fi chiar un pic mai mare gălăgia decât azi, pentru că presiunea va crește. Știu că jucătoarele mele sunt pregătite să joace în astfel de condiții. Iar acum ne vom concentra pe ziua de mâine.” 

Segărceanu: „Orice este posibil”

Căpitanul echipei României a văzut și el o zi cu o desfășurare normală, chiar dacă spera la mai mult de la meciul doi. „A fost o zi normală, sincer, mă așteptam la acest rezultat. Sigur, mă așteptam la mai mult, un meci mai strâns, dar asta este. Garcia a fost, totuși, o jucătoare fostă Top 10, numărul 1 al Franței, a jucat la ea acasă, deci rezultatul e normal. A fost o zi frumoasă și din punct de vedere al spectatorilor, a fost minunat ce s-a întâmplat în sală. Așteptăm cu încredere ziua de mâine.”

L-am întrebat dacă va decide numele jucătoarei titularizate în meciul 4 după meciul Simonei sau va lua o hotărâre încă din seara asta: „Probabil că vom avea o discuție în seara asta despre posibilitățile pentru mâine. Sigur, contează foarte mult primul meci. Contează și dispoziția fetelor de a intra. E un meci cu foarte mare miză, e o semifinală. În eventualitatea unui 2-1 pentru noi avem două puncte în joc, și trebuie să câștigăm unul dintre ele. Și atunci trebuie să luăm o decizie cât mai bună.” 

Segărceanu a lăudat mobilizarea pe care a adus-o Simona: „Oarecum m-a surprins puțin această decizie de a o introduce pe Mladenovic. Probabil că sunt discuții și în echipa Franței, au fost zvonuri despre Cornet că a fost accidentată o perioadă, cine știe, poate nu s-a simțit aptă, pentru că împotriva Simonei dacă nu ești aptă, nu ai nicio șansă. Atunci a fost o schimbare tactică. Jocul lui Mladenovic e diferit, agresiv, s-a și văzut că are o tactică ce o poate încurca pe Simona, oarecum avea un ascendent. Mladenovic a făcut un meci bun, dar mobilizarea Simonei a fost întotdeauna exemplară la Fed Cup. Este un adversar greu de învins. S-a văzut încă o dată determinarea ei.”

L-am întrebat dacă e pe masă inclusiv o variantă în care să apară Simona în meciul de dublu, firește, în eventualitatea în care acesta se va dovedi decisiv: „Orice este posibil. Noi pregătim din seara asta mai multe variante tactice, în primul rând trebuie să trecem de primul pas, de meciul Simonei, și după aceea vom vedea.”  
 

***

Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit!

Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍

Și nu avem doar rezultate; avem o mulțime de personalități puternice; sportivi care ne bucură și de la care ne putem inspira.

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi