Cum se profilează jumătatea de tablou a Simonei. Svitolina, Swiatek și Sakkari sunt de urmărit

Treizecizero | 1 octombrie 2020

Meciul dintre Kiki Bertens și Sara Errani conduce de departe în clasamentul meciurilor care nu s-au sfârșit cu sentimente bune de ambele părți.

Roland Garros este oferit de

Cum anticipam în preview, nimic din ce a fost la US Open nu va fi relevant la French Open; e ca și cum ar fi două lumi diferite, lucru valabil în general, dar cu atât mai mult anul acesta. Și, într-adevăr, cele patru semifinale de la New York sunt deja nevăzute după doar două tururi la Paris. Osaka nu a venit, iar Brady, Serena și Azarenka au ieșit rapid.

Jumătatea de sus a tabloului feminin, turul al treilea:

(1) Halep – (25) Anisimova; Bouchard – Swiatek;
Trevisan – (20) Sakkari; Siniakova – (5) Bertens;
(3) Svitolina – (27) Alexandrova; Garcia – (16) Mertens;
Schmiedlova – Podoroska; Krejcikova – Pironkova.


A fost o altă zi agitată la Paris: o retragere importantă, câteva meciuri strânse, un pilot francez care a spart bariera sunetului și a cauzat o bubuitură care i-a speriat pe jucătorii aflați pe terenuri atunci, plus o dramă cum numai într-un meci al Sarei Errani poți vedea. Să le luăm pe rând.

https://twitter.com/doublefault28/status/1311244168501628928?s=20

Ce alegem să vedem din traseul Elinei Svitolina? Pe de o parte, putem să ridicăm sprâncenele la acel 0-6 încasat în setul al doilea cu Renata Zarazua, o mexicancă debutantă pe tabloul unui Grand Slam. Un bagel venit la pachet cu 16 erori neforțate, un cadou frumos pentru Renata, care și-a sărbătorit ziua de naștere cu acest meci de pe Philippe-Chatrier, cel mai important meci al carierei. Pe de altă parte, Svitolina s-a redresat din nou când a avut nevoie, sprintând cu decisivul, și iat-o adunând victoriile. Aceste ezitări din primele două tururi ar putea fi puse pe seama schimbării rapide pe care Elina a trebuit s-o facă, de la condițiile de la Strasbourg la Roland Garros fără pic de timp de ajustare. Cum am văzut ziua precedentă, nici băieților care au jucat finala de la Hamburg nu le-a fost mai ușor. Andrey Rublev – câștigătorul – și Stefanos Tsitsipas – finalistul – au avut fiecare nevoie de reveniri de la 0-2 la seturi, primele din carierele lor, pentru a rezolva meciurile cu Querrey și Munar.

Svitolina e bine poziționată într-o parte de tablou rămasă azi fără câteva nume importante. Serena Williams s-a retras, neputând să mai joace meciul cu Pironkova, din cauza durerilor la tendonul lui Achile căpătate după accidentarea suferită la US Open, în meciul cu Victoria Azarenka. Care Azarenka a pierdut și ea, net chiar, învinsă de Anna Karolina Schmiedlova, dovadă că ideea potrivit căreia Vika și-a redescoperit vocația și pe zgură fusese un pic cam grăbită. Slovaca e în sfârșit într-o oarecare regăsire de formă: ea nu mai câștigase un meci în Slamuri de 12 întâlniri (ultima oară, la US Open 2015), dar acum le-a învins succesiv pe Venus și pe Victoria.

Nimic nu pare să i se mai lege Serenei, care încheie sezonul cu un bilanț de 17-5 și în afara Top 10. „Am vrut să-mi dau o șansă aici. Dar tendonul nu s-a putut recupera suficient după US Open. L-am îmbunătățit un pic, dar a început să am o jenă la mers, semn că poate ar trebui să mă concentrez pe recuperarea lui. Nu e o accidentare cu care vrei să joci, pentru că nu e bine dacă se agravează. Simt că corpul meu se simte foarte bine, dar am dat peste o accidentare ghinionistă, la momentul nepotrivit. Se întâmplă; dar afară de asta, mă simt foarte bine fizic”, a spus Serena.

Kiki Bertens era cât pe ce să le urmeze Serenei și Azarenkăi. Era oarecum previzibil că meciul olandezei cu Sara Errani nu va fi nici ușor, nici lipsit de tensiune. E ceva în stilurile celor două care parcă invită la un meci cu suișuri și coborâșuri, și exact așa a și fost. Multiple răsturnări de situații în setul decisiv, unul pe care trebuie să-l vezi ca să-l crezi. De la 2-2 și până la 7-7 s-a mers numai cu break-uri. Rând pe rând, ambele jucătoare și-au creat și au ratat situații ideale, sau au revenit din situații în care erau încolțite. Bertens s-a luptat cu crampe dureroase la picioare și la brațe, Errani s-a luptat cu vechile ei probleme cu serviciul și cu aruncarea mingii la serviciu, trebuind să servească de mai multe ori din mână ca să poată porni punctul. Nu de fiecare dată a fost o idee bună:

Adaugă la aceste necazuri și drama pe care o oferea evoluția scorului, plus sentimentul fiecăreia că se află într-o situație de pericol permanent, așa că tensiunea a crescut văzând cu ochii. Adesea, dinamica schimburilor a contribuit și ea la toată această tensiune: multe schimburi jucate din preajma fileului, multe volee și scurte și unghiuri, mingi greu de ajuns, teren greu de acoperit. Fiecare a reacționat cum a putut: Errani a sărbătorit zgomotos reușitele importante și a părut să aibă ceva de împărțit cu cineva din tribună; de asemenea, a imitat-o într-un mod destul de neplăcut pe Kiki. Bertens a părut că se sfârșește după fiecare schimb mai lung. Într-un changeover, Kiki a scăpat sticla de apă pe jos, și i-a pus cu greutate capacul, semn clar că crampele la braț erau reale. Olandeza a salvat o minge de meci la 5-6, apoi a reușit în sfârșit să-și facă serviciul pentru 8-7, făcând mai apoi din nou break și să închidă meciul, după ce Errani a salvat trei mingi de meci.

În vreme ce Kiki s-a prăbușit în hohote de plâns pe teren după mingea de meci numărul 4, Errani și-a luat lucrurile și s-a făcut nevăzută cât ai zice Sara, fără să-și mai salute adversara. Pe care a acuzat-o, mai apoi, la conferința de presă că s-a prefăcut cu toate acele probleme cu crampele. Bertens, care a ieșit de pe teren într-un scaun cu rotile, la insistențele echipei medicale, s-a apărat, explicând că a avut crampe la ambele picioare și la brațe și că, după meci, întregul corp s-a resimțit și a cedat sub dureri.

Spre seară, a ieșit și Coco Gauff, eliminată în trei seturi de italianca Martina Trevisan, într-un meci de asemenea cu un final pe muchie: 4-6, 6-2, 7-5. Trevisan o va întâlni acum pe Maria Sakkari, unul dintre numele puternice care merg pe sub radar până acum.

Așadar, cu ce rămânem din dinamica de pe această parte de tablou? Simona, principala favorită a tabloului, a arătat foarte bine până acum, dar va trebui să fie la același nivel foarte ridicat pentru că rematch-ul cu Anisimova nu se anunță simplu; americanca e una dintre tinerele care joacă bine în acest turneu și au suficientă forță să lovească prin suprafața mai tare și grea.

Altă tânără care joacă bine și deja nu mai este pe sub radar este Iga Swiatek, care a mai adăugat o victorie solidă, în fața veteranei Su-Wei Hsieh. Iga se va întâlni cu Eugenie Bouchard, deja cu două victorii bune care au făcut dreptate wildcard-ului primit. Bouchard n-a mai ajuns în turul trei la Paris din 2014, când a mers până în semifinale. Învingătoarea de aici o va întâlni în optimi pe învingătoarea din meciul Simonei, astfel că e o șansă ca jucătoarea noastră să aibă nu una, ci două reîntâlniri cu adversare din traseul de la Roland Garros 2019.

Bertens e încă neclar ce poate face cu adevărat în acest turneu, cu actualul ei nivel și cu problemele fizice, iar Siniakova ar putea profita. Mai departe, Maria Sakkari e cea care poate domina acel segment, pentru o eventuală calificare în sferturi.

Jos, cum spuneam de-a lungul turneului, Elina Svitolina pare într-un moment bun, în care poate adăuga o nouă semifinală de Grand Slam în cont. Ucraineanca are de rezolvat provocarea Ekaterina Alexandrova, dar pe cât de bine a jucat la început de an, rusoaica e destul de inconstantă zilele astea. Dacă va trece de acest meci, Elina mai are să se descurce cu Elise Mertens, jucătoarea cu cele mai numeroase prezențe în fazele finale ale turneelor post-restart. În rest, e o oportunitate uriașă pentru un loc în sferturi pentru cele patru jucătoare rămase mai jos, toate cu o șansă poate nesperată la un traseu lung.

Spre un Stan vs Thiem în optimi?

Pe tabloul masculin, lucrurile au mers calm, cu rezultate în general scontate. Rafael Nadal și Dominic Thiem și-au câștigat în câte trei seturi duelurile cu americanii McDonald, respectiv Sock, austriacul trebuind s să salveze trei mingi de set la rând în setul al treilea ca să evite prelungirea meciului. Nadal va juca cu italianul Travaglia, care l-a scos într-un maraton de cinci seturi pe un Kei Nishikori încă departe de nivelul său obișnuit, așa că Rafa va trebui, probabil, să mai aștepte pentru un test important. În schimb, Domi va trebui să intre în viteză, pentru că adversarul din turul următor, norvegianul Casper Ruud este un foarte redutabil jucător de zgură, cu o evoluție notabilă în ultima vreme. Mai departe, Thiem s-ar putea întâlni în optimi, într-un meci-șoc, cu Stanislas Wawrinka, al cărui nivel din meciul cu Murray a fost confirmat și contra lui Dominik Koepfer. Stan (vs Gaston în turul următor) se simte bine în aceste condiții, iar acest nivel de confort e vizibil și în jocul său, care devine tot mai periculos pe măsură ce încrederea sa e tot mai mare. Elvețianul probabil că crede că mai are un Slam în el, iar traseul greu nu ar trebui să fie un impediment: ori de câte ori a câștigat un Slam anterior, a făcut-o croindu-și drum ca un buldozer printre toate numele mari de pe traseu.

https://twitter.com/doublefault28/status/1311255086010597376?s=20

Foto main: Jimmie48Photography | WTA

Ziua pe Twitter

https://twitter.com/FFTennis/status/1311054628000235522?s=20
https://twitter.com/doublefault28/status/1311277377490690048?s=20
https://twitter.com/MattRacquet/status/1311318653942534144?s=20
https://twitter.com/MattRacquet/status/1311297466281725953?s=20
https://twitter.com/tennis_gifs/status/1311272698799108098?s=20

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi