După trei meciuri fără griji, a venit și unul complicat. Complicat din cauza adversarei (iarba e ultima suprafață unde vrei s-o vezi pe Keys dincolo de fileu), din cauza emoțiilor Simonei, care a servit de două ori pentru primul set, dar l-a pierdut la tiebreak, și apoi din cauza unui break pierdut imediat în setul doi.
Este unul din acele meciuri care aproape că a fost scăpat din mână și Simona a subliniat chiar ea la conferință câștigul cel mai mare al zilei: ”Cel mai important azi este c-am stat acolo, în meci.” Dacă nu s-ar fi scuturat de dezamăgirea pierderii primului set și l-ar fi pierdut și pe al doilea, cred că regretele ar fi fost foarte mari. Pentru că Madison nu a jucat un tenis imparabil azi. De la început, a fost destul de evident că serviciul, arma ei principală, nu avea să fie de nereturnat. De fapt, am scris în articolul trecut, cifrele lui Keys pe serviciu nu au fost de speriat în meciurile anterioare aici la Wimbledon și menționam că acesta este un motiv de optimism. Și azi a fost la fel: doar 58% reușita pe primul (73% Simona), la punctele câștigate cu primul ambele sunt la egalitate (68%-69%), iar la punctele câștigate cu al doilea, Simona conduce clar cu 62% versus 50%. Este îmbucurător că cifrele Simonei pe serviciu sunt mai bune decât ale unei jucătoare precum Madison Keys, însă avem un mare ÎNSĂ. Serviciul Simonei suferă în momentele de presiune, cel puțin într-o primă fază. Când trebuie să servească pentru a câștiga ceva (set, meci), serviciul ei intră în vacanță. Dar apoi, Simona are și momente opuse, când se burzuluiește și scoate niște servicii extrem de curajoase, cum a făcut la mijlocul setului doi, când a fost extrem de încolțită pe propriul serviciu.
Vorbind despre primul set, Simona a recunoscut că a fost dezamăgită că l-a pierdut. La 5-4, prima dată când a servit pentru set, a spus că a avut emoții: ”Am avut 40-15 și am făcut două duble greșeli consecutive”, a spus ea zâmbind amar. Simona avea să mai capete două mingi de set în acel game, dar pur și simplu nu a putut să contracareze jocul riscant al lui Keys. De câte ori Madison a prins mingea pe forehand, adio. De câteva ori și pe rever. Întrebată cum vine mingea de la Madison, Simona a inspirat adânc și a spus: ”Unbelievable.” Apoi a zâmbit și a continuat: ”Noroc că am picioare puternice și am putut să stau mai jos pe picioare ca să returnez.”
De fapt, ultimele patru gameuri le setului unu au fost un carusel de breakuri și contrabreakuri, ambele jucând genul lor de tenis foarte bine: Simona a alergat și a variat, Madison a atacat și a presat. Tiebreakul va avantaja însă mereu pe cei care servesc tare și apoi, Simona era probabil apăsată de cele patru șanse irosite de a câștiga setul. Chiar și așa, scorul a fost strâns, dar Keys s-a strecurat cu 7-5.
Senzația mea a fost că Simona a jucat mai bine în primul set și merita să-l câștige. Dar… acele ezitări pe propriul serviciu au costat-o și Keys a profitat. Cel mai îngrijorător a fost că nu a reușit să se reseteze și a intrat în setul doi apăsată încă, pierzându-și din nou serviciul. ”Cât ți-a luat să depășești dezamăgirea pierderii primului set?” ”Până la 2-0 în setul doi”, a răspuns onest Simona. Dar s-a scuturat la timp, pentru că dacă ar mai fi lăsat să treacă un game două, ar fi fost prea târziu să orchestreze un comeback. După un hold la zero, Simona a început asediul la 2-1 pentru Keys pe serviciul americancei. Acela a fost un game luuuuung în care Simona a avut nevoie de patru mingi de break pentru a egala. Și urcușul abia începuse. În timp ce Keys și-a făcut serviciul în doi timpi și trei mișcări după aceea, următoarele două holduri ale Simonei au fost luptate la baionetă. Acolo s-a jucat setul doi și poate și meciul, zic eu: în acele două gameuri pe serviciul Simonei, în care a apărat 5 mingi de break, dintre care trei consecutive la 3-3.
Game-urile acelea două au fost întunericul cel mai negru dinaintea zorilor; pentru că apoi, uite-așa, Simona și-a luat serviciul la zero și imediat după, la momentul perfect (5-4), a făcut break la prima șansă și a egalat la seturi. Și am respirat și eu ca lumea, prima dată de la 2-2.
De câte ori se aşază Madison la forehand, îngheț #tennisanalysis
— Camelia (@TreizecizeroFST) July 4, 2016
Intrând în decisv, dinamica se schimbase cu 180 de grade: Simona și-a făcut serviciul ușor, Madison nu. La 1-0 Keys a trebuit să apere o minge de break. Pe la mijlocul setului a început să dea semne de discomfort și să pară deranjată când trebuia să alerge spre stânga. Comentatorii britanici au bănuit mai întâi o problemă la genunchi, apoi și-au adus aminte că ea a mai avut probleme la adductor [Later update: Madison a spus la conferința de presă că a suferit de crampe – e motivul pentru care nu a putut cere timeout medical, care nu se acordă pentru crampe]. Cu toate că americanca dădea semne tot mai clare că ceva era în neregulă cu piciorul ei stâng, nu a solicitat pauză medicală. Simona a continuat să joace, fără să pară a observa că ceva se schimbase. La conferință a declarat că nu a văzut nimic și că abia la interviul la ieșirea de pe teren i s-a spus că Madison a avut probleme fizice.
Într-adevăr, nivelul lui Keys a scăzut: a făcut mai multe neforțate pentru că a încercat să scurteze schimburile căutând imediat winnerul. Dacă Madison a fost împiedicată de o problemă fizică, o punem la capitolul ”baftă” pentru Simona și acceptăm bucuroși. Pentru că în businessul ăsta, e nevoie și de noroc. Iar până să devină norocoasă, Simona Halep a dovedit curaj și calitate în acest meci pe care l-a întors de pe buza prăpastiei.
Mâine, Angelique Kerber, în primul meci pe central. „Mă simt bine în meciurile contra ei, într-adevăr”, spune Simona, cu referire la acest matchup. Altă zi, alt meci, nicio garanție. Kerber este la fel de conștientă ca și Simona că poate face semifinală aici, deci nu mă aștept să se dea la o parte, pur și simplu. Mental, va fi o bătălie din nou, dar tenisul va arăta foarte diferit față de azi: mă aștept la schimburi lungi, multe hotshoturi, un meci fizic cu mai multe breakuri decât holduri. Până acum Kerber nu a pierdut niciun set și nu a fost testată cu adevărat decât de către compatrioata Witthoeft, care a obligat-o să câștige un tiebreak cu 13-11 în turul trei. Ultima învinsă a lui Angie a fost azi Misaki Doi, cu 6-3, 6-1. Kerber vine mâine odihnită, relaxată și gata să alerge.
2014 semi-finalist Halep is celebrating a spot in the quarter finals at #Wimbledon, where she'll face Kerber https://t.co/1fal5zDdRT
— Wimbledon (@Wimbledon) July 4, 2016
Madison Keys, despre meciul de azi: pic.twitter.com/5uDScynlrm
— Treizecizero.ro (@treizecizero) July 4, 2016
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română