Cum arată orele de după câștigarea unui turneu. Studiu de caz: Novak Djokovic (video)

Te-ai întrebat vreodată cum arată momentele de după o finală câștigată? Ai fost curios ce face un jucător imediat după ce triumfă într-un meci de o asemenea importanță, chiar după ce pune mâna pe trofeu, iar publicul părăsește tribunele, camerele de televiziune se sting, organizatorii încep deja să strângă, iar un întreg turneu e lăsat în spate? Te-ai gândit ce face după ce se duce la vestiare? Cu cine vorbește prima dată? Ce stare are? Dacă e obosit, dacă se ascunde de presă, de fani, dacă râde, dacă se roagă, dacă, pur și simplu, dispare? 

Probabil orice fan a încercat să-și închipuie toate aceste lucruri. Și, afară de situațiile în care a avut norocul să facă parte din echipa care organizează un astfel de turneu, probabil ca n-a avut șansa să vadă astfel de imagini. 

E motivul pentru care filmulețul de mai jos este unul nemaipomenit. Un montaj superb, cu primele minute, apoi ore, de după victoria lui Novak Djokovic de la Miami. E fabuloasă energia sârbului. Ridică trofeul, sărbătorește momentul, apoi dă interviuri direct de pe scaunul unde s-a odihnit între game-uri. Apoi alt interviu, pe teren. Trece la semnat autografe. Dacă nu știați, în astfel de momente fanii și-ar aduce și frigiderul de acasă pentru un autograf. Jucătorii primesc, adesea, tot felul de obiecte dubioase pe care trebuie să le semneze. Novak a scăpat ieftin, cu câteva tricouri și șepci. Momentul de rezistență vine abia apoi: Novak își scoate tricoul de joc, îl semnează și îl aruncă unui fan în delir. Năucit de bucurie, respectivul își ia în brațe un prieten. Ce cadou!

Continuăm la vestiare. Câțiva amici. Aplauze, felicitări. Apoi vine Jelena, iubita sârbului. Politicos, Nole își pune întâi un tricou de rezervă, apoi își ia prietena în brațe. Răsuflă lung, amuzat. Și amuzant. E răsuflarea ușurată a omului care și-a îndeplinit misiunea. Care și-a făcut treaba. 

Alte autografe. Se închide ușa vestiarului. Apoi se deschide. Conferința de presă. Întrebări serioase. “Sigur, a fost un meci foarte greu”. Truismele de rigoare în astfel de situații. Știți rutina. Dar și un adevăr. “Joc la fel de bine ca și anul trecut”. Atenție, Rafa! Atenție, Roger!  Se termină conferința. Alt interviu. Coadă la interviuri.

Ieșim cu Nole din clădire. Momentul cel mai hazos abia acum vine. Un preot, îmbrăcat în straie, cum altfel, bisericești, îl așteaptă în față. Incredibil, preotul stă la autografe. Nole îl pupă respectuos, de trei ori, se închină, apoi cere un pix pentru autograf. Are un zâmbet aparte, un amestec între respect și amuzament. Se pune pe loc de-o mică slujbă. Se cântă în sârbește. Nole ascultă credincios.

Trecem mai departe. Novak e ca iepurașul din reclama cu bateriile Duracell. De șapte ori mai mult decât bateriile obișnuite. Se duce în camera copiilor de mingi, să le mulțumească. “Sunteți cei mai tari. Vă mulțumesc mult pentru că ați avut atâta răbdare cu noi. Mulțumesc!” Generos, nu? Nu primește decât o tăcere lungă drept răspuns. Copiii par buimăciți de vizita surpriză. Într-un final, cineva aplaudă. Se aude un “Oh, my God!”.

Prea târziu. Nole și-a luat deja tălpășița. E afară, urmărit de o nouă cohortă de fani. Alte aplauze, alte chiote. Alte poze. Nole râde, zâmbește, e amabil, drăguț cu toți. Coadă la autografe. Mai poate??? Alte poze la standul sponsorului Sony. Corporate people trebuie păstrați fericiți. Nole știe. În sfârșit, sârbul e scos din înghesuială. S-o crezi tu, Nole, că scapi așa ușor. Altă ambuscadă afară. Deja e prea mult. Nole o rupe la fugă, urmat de oamenii de ordine.

E cazul să rămână, în sfârșit, singur cu ale lui. Hajde, Nole! 

Superb.