Cum am văzut la lucru un potențial viitor lider WTA la BCR Open

Azi dimineaţă m-am îndreptat cu ochii cam cârpiţi spre Arenele BNR. Trei meciuri de simplu erau programate de la 10 şi toate mă interesau. Am hotărât să dau o raită pe la toate, şi să mă stabilesc la cel mai disputat.

Pe terenul 2, Caroline Garcia, care juca cu Pauline Parmentier, aparent nu se trezise nici ea prea bine. După 20 de minute, era 5-0 pentru Parmentier. Eram cam dezamăgită, pentru că aveam speranţe de la meciul acesta. Garcia (nr 155, 19 ani) este jucătoarea care acum doi ani, după ce-a primit un wild-card la Roland Garros, a fost gata-gata s-o scoată pe Maria Sharapova în turul 2. Avea 6-3, 4-1 şi servea, când a realizat ce era pe cale să facă (s-o bată pe Sharapova pe Chatrier la 17 ani) şi a îngheţat. Masha a câştigat 11 game-uri consecutive şi meciul odată cu ele.

Însă momentul acela a propulsat-o pe Caroline în atenţia publicului şi a jucătorilor, iar Andy Murray, de exemplu, a declarat că Garcia va fi o viitoare număr 1. Ştim cu toţii cât de greu se entuziasmează Andy, însă Caroline Garcia este genul de jucătoare care chiar are un joc entuziasmant. O dreaptă năucitor de puternică şi de curată, un rever aproape cam fel şi o mentalitate de atac alcătuiesc un joc extrem de dinamic şi spectaculos.

La 5-0 pentru Parmentier, am dat o fugă pe terenul alăturat, unde juca Mădălina Gojnea cu altă tânără speranţă care a făcut în ultimul timp valuri: Garbine Muguruza. N-o mai văzusem până azi şi am fost cam surprinsă de felul în care arată iberica: înaltă şi puternică, cu un joc pe măsură. Nu ştiu de ce aveam impresia că va fi scundă şi va alerga mult: poate din cauză că sunt obişnuită ca jucătoarele spaniole să fie scunde, sau poate din cauză că numele ei rimează cu „buburuza”?

În fine, ideea e că „buburuza” a bubuit-o sistematic pe Mădălina şi a atacat tot ce trecea peste fileu. Cam exasperant. În momentul în care a traversat o pasă mai proastă, în care loviturile din spate nu-i mai intrau, a început să urce la fileu şi să termine punctul acolo. Buburuza are potenţial. Mare. Pe lângă faptul că are megalovituri, se vede că este un produs de calitate al tenisului spaniol. Adică aleargă şi ştie să joace şi defensiv dacă e nevoie, şi ştie să-şi adapteze tactica momentului. Mădălina nu prea a găsit răspuns acestei combinaţii fatale:  6-2, 6-4. Sinceră să fiu, sunt curioasă, dacă cineva o va bate pe buburuză, cum anume o va face. Cineva care să dea mai tare decât ea, sau cineva gen Radwanska. Ar putea să se întâlnească cu Irina Begu în sferturi.

Am dat apoi o fugă rapidă pe Central, unde Alexandra Cadanţu tocmai câştigase primul set 7-5 cu Nastassja Burnett, o italiancă  agresivă în joc. Am nimerit în setul doi în mijlocul unui contraatac al italiencei, al cărui plan de joc era să facă punct cât mai repede, indiferent de poziţia în teren. Culmea, îi mergea. A luat setul doi cu 6-4. Alexandra începuse să se frustreze, dar eu, nu ştiu de ce, nu eram îngrijorată. Aveam o bănuială că asediul nu va dura, pentru că mi s-a părut că Alexandra e o jucătoare inteligentă tactic şi va găsi soluţii. Ceea ce s-a şi întâmplat: 6-1 în decisiv.  

Între timp, acel 6-0 administrat sec o trezise pe Caroline Garcia, care a schimbat foaia în setul doi şi a început să joace cum mă aşteptam. Parmentier (nr. 92, 26 ani) are un serviciu solid, iar loviturile, deşi nu uimesc prin frumuseţe, sunt puternice şi constante.  Dar în setul doi Garcia a înaintat în teren, şi-a folosit agilitatea şi acea fenomenală lovitură de dreapta pentru a căpăta controlul cât mai repede şi a face punct: 6-3.

Ce m-a uimit la Caroline văzută de aproape a fost timingul excelent, şi pe dreapta şi pe stânga. Indiferent de cât de tare dădea Parmentier (şi dădea), Garcia a avut foarte puţine lovituri ratate sau prost lovite. Apoi, m-a surprins fizicul ei. Deşi pe site-ul WTA e trecută cu 1.77 înălţime şi 61 de kg, pare mai fragilă de atât. Te şi întrebi de unde poate să dezlănţuie atâta forţă. Dar după ce-o vezi mişcându-se, realizezi că forţa e în sincronizarea cu mingea şi în fluiditatea mişcării. Garcia se mişcă cu graţie şi are lejeritatea aceea felină care poate să ajungă de la 0 la 100 într-o fracţiune de secundă, fără să pară că se străduieşte prea tare. Ce vreau să spun: Caroline Garcia e jucătoare pur-sânge.

De ce-a pierdut totuşi decisivul cu 6-4, cedând break-ul crucial şi meciul la 4-5, cu o dublă greşeală? Cred că răspunsul se află în întrebare. Garcia are două puncte slabe: serviciul şi mentalul. Care se rezumă de fapt doar la unul: mentalul. Se crispează în momentele cheie, şi ori serveşte prost (am văzut game-uri unde nu-i intra niciun prim serviciu, am văzut as urmat de dublă greşeală şi dublă greşeală urmată de as) ori apasă pe trăgaci prea repede în schimb şi greşeşte .

Dar sper că toate astea pot fi puse pe seama faptului că e încă tânără. S-a văzut mai ales în comparaţie cu experimentata Parmentier, care ştie cum să-şi maximizeze jocul şi în acelaşi timp să nu iasă din propriile limite. Ăsta este un talent care vine cu vârsta. Sper că Garcia îl va învăţa, pentru că atunci când îl va învăţa, previziunea lui Andy Murray se va adeveri. Fata asta are stofă de campioană.

Ordinea de joc, rezultatele şi tablourile le găsiți aici.