Cum a fost ultimul meci al lui Kim

Cariera de simplu a lui Kim Clijsters s-a încheiat, așadar, într-o atmosferă parcă un pic prea searbădă față de recepția pe care ar fi meritat-o Kim. Arthur Ashe a fost mai bine de jumătate gol, publicul, indiferent și distras; lucrurile s-au animat abia pe final, atunci când cei din tribune au realizat că sunt pe cale să asiste la episod istoric, ultimul meci din cariera lui Kim, iar fanii din afara stadionului s-au grăbit să prindă ultimele game-uri.

Meciul, în schimb, a fost mult mai bun de atât. E o palidă consolare pentru cei care își doreau o prelungire a parcursului lui Clijsters, și printre care recunosc că m-am numărat și eu. Dacă tot a pierdut, e bine că s-a întâmplat într-un meci bun, cu o adversară în zi de grație. Laura Robson, o britanică despre care se tot spune de ani buni că urmează să explodeze și să ia cu asalt primele locuri din top, a făcut, posibil, meciul vieții, câștigând cu 7-6 (4), 7-6 (5). Kim n-a jucat deloc rău, dar s-a întâmplat că, de data asta, așa cum spunea și ea la interviul de după meci, n-a fost de ajuns. Cu puțin noroc sau cu o adversară mai puțin curajoasă, ar fi fost un meci care s-ar fi putut răsturna lejer în favoarea lui Kim, mai ales în finalul electrizant din setul secund. Credit Laurei pentru că și-a văzut de treabă, n-a stat să pună la suflet șansele pierdute și a dus treaba la capăt.

Kim a părut în control în startul meciului, făcând break în start și fiind dureros de aproape de a închide ostilitățile în primul set. Și cât de important ar fi fost să facă asta! La 5-2 pentru Clijsters, cu Robson la serviciu, am avut un game infernal, în care s-au numărat șase egalități, plus o minge de set, salvată de puștoaica în vârstă de 18 ani. 

Odată greul depășit, Robson a părut un pic dezlănțuită, un pic trasă înapoi de Clijsters, care a avut una dintre cunoscutele ei perioade în care dispare din meci pentru câteva game-uri. La o jumătate de ceas distanță de la setpoint-ul lui Kim, setul se încheia în direcția opusă, în favoarea Laurei, care și-a ridicat considerabil nivelul jocului.

S-a repetat, parțial, scenariul și în setul secund. Kim a făcut din nou prima break-ul, dar, un pic dezarmată poate de șansa ratată în prima manșă, poate și stresată din cauza contextului special, marea campioană și-a cedat break-ul în game-ul imediat următor.

De la acel moment și până la final s-a intensificat drama. Sentimentul că asiști la ceva special a preluat controlul. Laura a rămas impasibilă, jucând, la rându-i, ca o campioană, în vreme ce Kim a strâns din dinți și a rezistat în câteva momente cruciale. Auzim des expresia “servește ca să rămână în joc” sau “în turneu”, dar la 4-5, Kim a servit ca să rămână în carieră, și numai ea știe cum s-o fi simțit în acele momente. “Deocamdată nu mă gândesc la retragere, mă gândesc la fiecare meci în parte ca la oricare altul”, spunea ea, înainte de turneu, dar e imposibil să nu-ți tremure un pic mâna într-o astfel de situație. Și s-a văzut la 40-30, când, urcată la fileu, Kim a avut tot terenul în față, dar, un pic congestionată, a tras, mingea a prins fileul și a ieșit afară. Un game greu, tensionat, cu nerv, Brian Lynch, pe margine, soțul lui Kim, abia dacă își mai găsea locul pe scaun, dar Kim a găsit o cale de a ieși cu bine din game, eliberându-se cu un Come on! prelungit. 

A repetat strigătul, de două ori chiar, după ce a câștigat primul punct al game-ului următor, un game care ar fi putut întoarce povestea meciului definitiv în favoarea ei. La 30-30, a fost punctul meciului: atacată de o Robson dezlănțuită, Kim a salvat întâi punctul cu un șpagat, specialitatea casei, apoi s-a redresat, a alergat în cealaltă parte a terenului, înălțând o minge, dar dezechilibrându-se. Britanica a făcut smash, dar n-a apucat să-și deschidă bine unghiul, astfel că mingea a făcut contactul cu terenul chiar lângă fileu, prinzând înălțime, dar nu și distanță. Kim s-a redresat pentru a doua oară, a ajuns și a pus iar mingea în terenul adversarei, care a trimis, surprinsă, în fileu un al doilea smash, spre bucuria tribunei, la cel mai înalt nivel de decibeli din tot meciul.

Aici s-au văzut însă efectele stării de “totul îmi merge” în care intrase Laura, absolut impresionantă pe final de meci. N-a tremurat, nu s-a crispat, nu a greșit. A salvat mingea de break și a făcut game, 6-5.

După o pauză în care, apoteotic, la stația de amplificare s-a pus “New York” al Aliciei Keys, Kim a părut groaznic de temătoare în al doilea game în care trebuia să servească pentru a-și prelungi cariera. Două alegeri total neinspirate, printre care și un drop-shot haotic, care mi-a adus aminte de același procedeu folosit în drama cu Na Li de la Australian Open (patru mingi de meci salvate, apoi victorie Kim), au adus-o pe Kim la 15-40. Două mingi de meci. Cum a reacționat Clijsters? Ca o mare campioană, ceea ce, indubitabil, este. Pe prima a salvat-o cu un vole care a înghețat tribuna, iar pe a doua cu un as. 6-6, still alive, dar din nou tiebreak.

1-0 cu minibreak Kim, cu un rever superb în lung de linie, 1-1, 2-1 Kim, iar cu o scurtă neinspirată, dar Robson, prea precipitată, a trimis afară. 2-2, din nou minibreak Clijsters și 3-2. Robson a făcut apoi un punct excelent, evitând să cadă prea mult în spate pe tabelă.

Apoi Laura a trecut ea la conducere, 4-3, 5-4. Deja o tensiune fantastică. Alt șpagat Kim, redresare dintr-o situație de “cu spatele la perete” și lovitură direct câștigătoare, 5-5.

Avea să fie, din păcate, ultimul ei punct din cariera de simplu. La 6-5, la a treia minge de meci, dar prima în care a avut serviciul, Laura, cea care avea 9 ani când Kim pierdea ultima oară la US Open, n-a mai ratat. Un retur lung și totul s-a terminat.

Kim a mers la fileu, și-a felicitat adversara ca întotdeauna, i-a ascultat declarațiile, apoi a dat primul interviu în calitate de fostă jucătoare. N-a părut devastată. Doar un pic emoționată, dar zâmbitoare. A spus că US Open era locul perfect pentru ea în care să se retragă, atâta doar că și-ar fi “dorit să nu se întâmple azi”. Apoi a părăsit terenul, în aplauzele publicului. Cum ziceam și la început, poate că ar fi meritat o atmosferă …diferită. Sau poate că încă mai sunt cu gândul la faimoasele nopți newyorkeze terminate atât de frumos pentru Kim. N-a fost să fie și de această dată.

Kim Clijsters își încheie, așadar, conturile cu tenisul pentru a doua și ultima oară. A doua ei carieră a fost la fel de impresionantă ca și prima, ba chiar mai bună din punct de vedere al turneelor câștigate. Mai bună, dar rămâne întrebarea și sentimentul de incomplet, când te gândești la câte turnee a ratat Clijsters din cauza accidentărilor. Kim pleacă din sport în propriile-i condiții și cu fruntea sus: 4 Slam-uri, dintre care trei la US Open, acolo unde, până la meciul cu Robson, avea o serie fantastică de 22 de victorii consecutive, începută din 2005, și continuată în 2009-2010. A mai câștigat, de asemenea, și la Australian Open, în 2011, împlinindu-și numele de Aussie Kim, pe care l-a căpătat după faimoasa relație cu Lleyton Hewitt. Nu și-a îndeplinit visul la Wimbledon și n-a câștigat la Roland Garros, dar, într-o carieră punctată cu 41 de titluri la simplu și alte 11 la dublu, plus încă patru finale de Slam pierdute și locul 1 în lume, astea sunt deja detalii.

Kim a fost pe primul loc în 2003, apoi l-a recucerit în 2011, uimind pe toată lumea cu capacitatea ei de a reveni după ce, între timp, a devenit mămică. A făcut parte din câteva rivalități superbe, precum cele cu Justine Henin sau cu Serena Williams. Și-a trăit propria-i versiune de basm în 2009, când, la abia al treilea turneu de după revenire, a câștigat US Open-ul de o manieră impresionantă, sub ochii fetiței sale.

Dar, mai important ca orice, ne-a dat lecții de bunătate, de respect și de clasă. O mare campioană, o persoană pe care oricine și-ar dori-o aproape, un om de la care am avut și încă mai avem multe de învățat. Sportul va fi mai sărac fără ea, e o realitate, nu doar o frază convențională.