Cum a câștigat Nadal șapte titluri la rând la Monte Carlo: locul de unde totul a început pentru Rafa

La începutul lui 2003, de Novak Djokovic, actualul lider al tenisului mondial, nu auzise mai nimeni. Nici de Andy Murray sau de Juan Martin del Potro. Tot pe atunci, Roger Federer încă n-avea niciun Slam în palmares și era doar un jucător cu un potențial foarte mare. Tot în primăvara lui 2003, retragerea lui Pete Sampras era încă foarte proaspătă în memoria fanilor tenisului, iar marele său rival, Andre Agassi, tocmai ce câștigase Australian Open într-o manieră entuziasmantă, pierzând un singur set în șapte meciuri.

Între timp, au trecut nouă ani și lucrurile s-au schimbat fantastic de mult, așa cum se întâmplă într-un deceniu în orice sport. Nu și într-o privință: turneul de la Monte Carlo. Din 2003, anul cu care am făcut introducerea, datează ultima și singura înfrângere a lui Rafa Nadal la Monte Carlo. Fantastic, nu? – cum ar zice chiar Rafa.

În 2003, Rafa n-avea decât 16 ani, se vorbeau lucruri despre el, se spunea că e un puști talentat, dar nimeni și nimic nu anunța o asemenea dominație. Până la turneul de la Monte Carlo, Nadal își făcuse mâna în acel sezon cu două challengeruri, pe zgură, evident. În ambele ajunsese în finale: una pierdută la Barcelona, în fața lui Albert Portas, după ce jucase calificări ca să intre pe tablou, o a doua finală câștigată în fața lui Filippo Volandri. Fuseseră singurele apariții în acel an pentru Nadal. Cu un an înainte, el reușise prima și singura calificare pe tabloul unui turneu ATP, chiar la el acasă, la Mallorca. Olivier Rochus îl elimina atunci, în turul 2, cu un expeditiv 6-2, 6-2.

Cu acest background a ajuns Nadal la Monte Carlo, ediția 2003. “Eram un puști hiperactiv, trăiam viața la 1000 de turații pe minut”, își amintește el. A intrat în calificări: 6-1, 6-3 în turul 1, 6-2, 6-2, în turul secund și accesul pe tabloul principal. Primul adversar? Slovacul Karol Kucera, jucător cu experiență. Nu l-a ajutat la nimic: 6-1, 6-2 Nadal. Următorul oponent? Albert Costa. Un jucător imens, mai ales pe zgură. Nimeni altul decât deținătorul titlului la Roland Garros, unde, cu un an înainte, câștigase ceea ce avea să rămână singurul său Slam din carieră. Nici pe el nu l-a ajutat la nimic experiența. Rafa s-a impus, tot în două seturi, 7-5, 6-3, reușind una dintre marile surprize din istoria turneului. Și, deodată, atenția lumii  tenisului a fost atrasă de acest puști din Mallorca, ajuns, la prima lui apariție într-un Masters, în turul 3.

Rafa a dat, în turul 3, peste Guillermo Coria, un argentinian absolut fantastic pe zgură, mai ales în acea perioadă în care “specializările” pe suprafețe ale jucătorilor chiar contau. Din păcate pentru Coria, el nu a reușit niciodată să câștige Roland Garros-ul, deși a avut două seturi la zero în finala cu Gaudio. Dar, în acel moment de grație din aprilie 2003, Coria a reușit să pună capăt traseului lui Rafa, în două seturi strânse și grele: 7-6, 6-2. “Am fost un pic nervos în primul set, nu știam ce tactică să joc cu el. Când aveam eu 16 ani, jucam încă la juniori”, spunea Coria. Nu bănuia cât de singulară va rămâne performanța sa.

Avea să rămână nu doar singura înfrângere a lui Nadal la Monte Carlo până în ziua de azi, ci și singura victorie a lui Coria asupra puștiului spaniol, în fața căruia avea să se încline în următoarele lor patru meciuri directe. Dintre aceste patru jocuri, unul a fost de-a dreptul epic: finala de la Roma, din 2005, câștigată de Nadal cu 6-4, 3-6, 6-3, 4-6, 7-6 (6).

Monte Carlo – locul regăsirii

Ce a urmat în 2003 pentru Nadal, după acea primă apariție la Monte Carlo? O eliminare în turul 2 la Barcelona, învins de celălalt “greu” spaniol al timpului, actualul căpitan de Cupa Davis al Spaniei, Alex Corretja. În rest, multe evoluții promițătoare, dar niciun titlu. Accidentat, a sărit peste Roland Garros, iar cea mai bună performanță a restului de sezon a fost o semifinală la Umag, unde a pierdut la Carlos Moya. Suficient cât să fie denumit Debutantul Anului. Anul următor, tot din cauza unei accidentări, a ratat prezența la Monte Carlo. 

Dar s-a întors în 2005, luându-și revanșa în fața lui Coria, pe care l-a învins, în patru seturi, în finală. În același an, Nadal mai cucerea titlurile de la Costa do Sauipe, Acapulco, Barcelona, Roma, Bastad, Stuttgart, plus premiul cel mare, titlul de la Roland Garros. Practic, opt titluri pe zgură din 10 turnee jucate pe această suprafață. 

Iar la Monte Carlo? Alte șase trofee i-au urmat aceluia din 2005. Pe rând, i-au cedat în finale Coria, Federer (în trei ediții consecutive), Djokovic, Verdasco și Ferrer. Lista completă a meciurilor o găsiți mai jos. 42 de victorii și o singură înfrângere între 2003-2011. O competiție monopolizată de Nadal. De atâția ani, puștanul teribil din 2003 vine la Monte Carlo în diferite stări, fie epuizat fizic și moral, ostoit de cimentul american pe care nu l-a considerat niciodată prieten, fie în formă și încrezător în forțele proprii, gata să o ia de la capăt. Rezultatul a fost mereu același. Nicăieri n-a mai câștigat atâtea trofee ca aici. Și, ca să înțelegeți mai bine importanța celor șapte triumfuri consecutive ale lui Rafa, niciun alt jucător n-a mai câștigat același turneu de mai mult de cinci ori la rând în era Open. Rafa tocmai încearcă s-o facă pentru a opta oară. 

Cele șapte titluri ale lui Nadal la Monte Carlo:

“Pentru mine, să câștig de șapte ori la rând un turneu este aproape imposibil. Dar să câștigi Monte Carlo de șapte ori la rând, un loc unde cei mai buni jucători din lume joacă an de an, este imposibil să-mi imaginez așa ceva. Sunt foarte norocos” – Rafa Nadal

Rezultatele lui Nadal la Monte Carlo:

2003:

Q1: Rafael Nadal vs Andrei Stoliarov 6-1, 6-3
Q2: Werner Eschauer 6-2, 6-2
Turul 1: Karol Kucera 6-1, 6-2
Turul 2: Albert Costa 7-5, 6-3
Turul 3: învins de Guillermo Coria 7-6, 6-3

2004: absent

2005:

Turul 1: Gael Monfils 6-3, 6-2
Turul 2: Xavier Malisse 6-0, 6-3
Turul 3: Olivier Rochus 6-1, 6-2
Sferturi: Gaston Gaudio 6-3, 6-0
Semifinale: Richard Gasquet 6-7, 6-4, 6-3
Finala: Guillermo Coria 6-3, 6-1, 0-6, 7-5

2006:

Turul 1: Arnaud Clement 6-4, 6-4
Turul 2: Jean Rene Lisnard 6-4, 6-1
Turul 3: Kristof Vliegen 6-3, 6-3
Sferturi: Guillermo Coria 6-2, 6-1
Semifinale: Gaston Gaudio 5-7, 6-1, 6-1
Finala: Roger Federer 6-2, 6-7, 6-3, 7-6

2007:

Turul 1: liber
Turul 2: Juan Ignacio Chela 6-3, 6-1
Turul 3: Kristof Vliegen 6-1, 6-1
Sferturi: Philipp Kohlschreiber 6-2, 6-3
Semifinale: Tomas Berdych 6-0, 7-5
Finala: Roger Federer 6-4, 6-4

2008:

Turul 1: liber
Turul 2: Mario Ancic 6-0, 6-3
Turul 3: Juan Carlos Ferrero 6-4, 6-1
Sferturi: David Ferrer 6-1, 7-5
Semifinale: Nikolay Davydenko 6-3, 6-2
Finala: Roger Federer 7-5, 7-5

2009:

Turul 1: liber
Turul 2: Juan Ignacio Chela 6-2, 6-3
Turul 3: Nicolas Lapentti 6-3, 6-0
Sferturi: Ivan Ljubicic 6-3, 6-3
Semifinale: Andy Murray 6-2, 7-6
Finala: Novak Djokovic 6-3, 2-6, 6-1

2010:

Turul 1: liber
Turul 2: Thiemo de Bakker 6-1, 6-0
Turul 3: Michael Berrer 6-0, 6-1
Sferturi: Juan Carlos Ferrero 6-4, 6-2
Semifinale: David Ferrer 6-2, 6-3
Finala: Fernando Verdasco 6-0, 6-1

2011:

Turul 1: liber
Turul 2: Jarkko Nieminen  6-2, 6-2
Turul 3: Richard Gasquet 6-2, 6-4
Sferturi: Ivan Ljubicic 6-1, 6-3
Semifinale: Andy Murray 6-4, 2-6, 6-1
Finala: David Ferrer 6-4, 7-5

2012:

Turul 1: liber
Turul 2: Jarkko Nieminen 6-4, 6-3
Turul 3: Mikhail Kukushkin 6-1, 6-1
Sferturi: Stanislas Wawrinka 7-5, 6-4
Semifinale: Gilles Simon 6-3, 6-4
Finala: Novak Djokovic 6-3, 6-1