Culisele unui turneu ATP: cum se aleg arbitrii şi copiii de mingi (I)

Cu cât prezenţa lor iese mai puţin în evidenţă, cu atât înseamnă că şi-au dus mai bine la îndeplinire sarcinile. Nu apar în prim-plan, camerele îi focalizează rareori şi, de regulă, rămân neobservaţi şi în ochii spectatorului. Atât arbitrii, cât şi copiii de mingi selecţionaţi pentru o competiţie de genul celei care s-a jucat recent la Bucureşti se supun unor reguli stricte. Urmează o procedură standard. Aparent simplă privind-o de pe margine, dar atât de bogată în mici detalii. Detalii uneori imperceptibile, dar care contează enorm pentru ca un eveniment de anvergură în lumea tenisului să decurgă firesc. Am încercat să aflăm cât mai multe despre cum sunt organizaţi şi unii şi ceilalţi.

Pentru un turneu ATP World Tour, necesarul de arbitri de linie în faza calificărilor este de minim 5 pe fiecare teren, pentru meciurile de pe tabloul principal fiind desemnaţi 7 sau chiar 9 (formaţia completă), pe aşa-numitele show-courts sau în fazele superioare ale turneelor. Pe baza unui proces de selecţie care poate începe şi cu două luni înaintea evenimentului, se constituie de către organizatori o echipă, recomandabil din maxim 42 de arbitri de linie.

Cifra ţine cont de posibilitatea disputării concomitente de meciuri pe patru terenuri şi de principiul rotaţiei echipelor de arbitri, astfel încât aceştia să beneficieze de pauze de câte o jumătate de oră. De când, pentru un ATP World Tour de 250 de puncte, cum este şi cel de la Bucureşti, s-a introdus regula bye-ului în primul tur pentru primii patru jucători capi de serie, numărul de meciuri de pe tabloul principal scăzând în consecinţă, în mod obişnuit nu se joacă în acelaşi timp pe mai mult de trei terenuri. Astfel încât cifra totală de arbitri de linie poate scădea la 35.

Selecţia arbitrilor se realizează pe baza pregătirii şi experienţei fiecăruia, astfel încât pe teren să fie trimişi cei mai buni dintre cei buni. Pentru BRD Năstase Ţiriac Trophy, cum zilele de calificări s-au suprapus cu barajul României din Fed Cup, iar necesarul de arbitri a fost mai mare decât în mod obişnuit, oferta n-a prea depăşit cererea. „Fiecare trebuie să ştie în primul rând ce are de făcut. Procedura de semnalizare, anunţurile, poziţiile. Să adopte o anumită linie de comportament, o anumită disciplină, atât pe teren, cât şi până la accesul în interiorul arenei. Apoi, nu numai să vadă foarte bine, să şi aibă o anumită prestanţă, să degaje încredere. De multe ori, un ochi mai tânăr este garanţia unei percepţii mai bune, a unui mai mare profesionalism. Nu e vorba de vreo discriminare”, explică Radu Alboteanu, arbitru principal la numeroase competiţii de-a lungul timpului. ATP-ul nu limitează nici într-un sens nici în celălalt vârsta arbitrilor, însă recomandă ca 75% dintre aceştia să fie tineri. „Acum 7-8 ani am avut un arbitru de 14 ani care, la evaluare, a luat nota cea mai bună”, îşi aminteşte oficialul.

În privinţa arbitrilor de scaun, ATP-ul desemnează, furnizează şi plăteşte pentru un turneu de categoria celui de la Bucureşti un număr de 4, care în mod obligatoriu trebuie să posede certificare internaţională de categoria Bronze, Silver sau Gold, finalele fiind întotdeauna oficiate de un posesor de Gold Badge.

În plus, regulamentul de organizare a turneelor ATP impune furnizarea de către organizator a unui număr suplimentar de arbitri de scaun, cu precădere pentru primele zile ale turneului, având în vedere numărul mare de meciuri. Ca atare, cum în sâmbăta calificărilor sunt programate 16 meciuri şi se are în vedere ca un arbitru de scaun să nu oficieze la mai mult de două meciuri pe zi (pentru a putea asigura profesionalismul necesar, în condiţiile în care durata unor meciuri poate atinge două sau chiar trei ore), este necesară prezenţa altor patru arbitri de scaun, desemnaţi de organizator. În ultimul timp, pentru a menaja arbitrii furnizaţi de ATP, s-a insistat pentru ca în sâmbăta şi duminica de calificări să fie acceptaţi şi arbitri de scaun fără certificare internaţională.

Treptele meseriei de arbitru de tenis

1. Arbitru local, prin urmarea cursurilor Şcolii de arbitri locali şi promovarea unui examen

2. Arbitru FRT, prin urmarea cursurilor Şcolii de arbitri FRT şi promovarea unui examen

3. Arbitru ITF, prin acumularea de experienţă în turnee naţionale timp de doi-trei ani şi urmarea cursurilor Şcolii de arbitri ITF. Aşa numitul Level 2, care îţi dă posibilitatea obţinerii primului certificat internaţional, White Badge

4. Pe baza evaluărilor primite, se pot urma cursurile de Level 3 şi se poate obţine certificatul de arbitru internaţional Bronze Badge

5. Pe baza evaluărilor foarte bune primite, un număr mic de arbitri la nivel internaţional avansează şi ajung să deţină Silver Badge şi apoi Gold Badge

* evaluările sunt efectuate de către arbitrii cu certificare superioară, pe baza prestaţiilor de la turneele ATP, prin completarea unor fişe tip, pe care fiecare evaluator le cuantifică în note de la 1 la 7. Spre exemplu, un arbitru notat în medie cu 5-6 face trecerea de la Bronze, la Silver.

Cât câştigă un arbitru de tenis

Există baremuri standard pentru plata arbitrilor. Într-o zi de muncă la un turneu de categoria Challenger, un arbitru de scaun câştigă aproximativ 90 de euro. La vârfurile ATP-ului, există aşa-zişii full-timeri, care sunt plătiţi pe baza unui contract anual ce prevederea acoperirea unui număr de săptămâni. Aceştia ajung să câştige aproximativ 150 de dolari pe zi sau chiar mai mult, în cazul turneelor de Grand Slam, ajungându-se ca un top umpire să treacă de 80.000 de dolari pe an. Pentru un arbitru de linie, baremurile sunt stabilite de federaţiile naţionale, sumele nedepăşind în orice caz 50 de euro pe zi.

Care sunt cei mai faimoși arbitri ai momentului în lume

Când vine vorba de turneele importante, figura arbitrului de scaun devine una cunoscută, familiară; ei devin personaje importante, mai ales că formatul de televizare al unui meci îi implică într-o măsură foarte mare sau că, la finale, ei participă la festivitățile de premiere și devin cunoscuți și fanilor mai puțin implicați. Setul de arbitri care se rotește, de regulă, la finalele turneelor de Masters, Premier Mandatory sau de Grand Slam cuprinde câteva nume cu greutate.

Poate cel mai popular dintre arbitrii de top este Mohamed Lahyani, arbitrul suedez de origine marocană, faimos pentru intonația (exagerat de) ridicată cu care anunță scorul, vocea sa fiind imposibil de confundat, în special la un overrule. „Mo”, cum e alintat de fani, mai e cunoscut pentru zâmbetul nelipsit, un adevărat trademark, iar cota sa de simpatie îl face unul dintre rarii arbitri care dă autografe sau care este aplaudat și altfel decât din politețe.  

Alte nume foarte cunoscute sunt francezii Pascal Maria, Cedric Mourier, brazilianul Carlos Bernardes, portughezul Carlos Ramos sau un alt francez, Kader Nouni, la rândul său cu mulți fani. James Keothavong sau Jake Garner sunt din generația ceva mai tânără, în vreme ce arbitri cu mare greutate precum Lars Graf, Steve Ullrich sau Enric Molina s-au retras recent din activitate.

Dintre femei, cele mai cunoscute sunt Alison Hughes, Eva Asderaki, Juan Zhang sau Mariana Alves.  

În partea a 2-a a articolului, detalii pe larg despre selecția copiilor de mingi.