Cu licență asigurată și cu patru ediții excelente deja la activ, Transylvania Open are în față posibilități captivante

În doar câteva zeci de ore, Transylvania Open și-a încheiat ediția a patra, apoi a anunțat-o pe următoarea, deja stabilită, între 1-9 februarie 2025. Diferența majoră e că acum turneul știe exact când va avea loc și are predictibilitate pentru următorii ani, după ce a reușit să cumpere o licență care să-i asigure locul în calendar, în fiecare început de sezon. 

Transylvania Open poate, de acum, să construiască în liniște. Dar privind în spate, nici n-ai zice că practic fiecare ediție a fost în dubiu, dintr-un motiv sau altul, uneori până în ultima clipă. Turneul s-a descurcat excelent în ape tulburi, a îmbrățișat adversitatea, și a reușit să-și facă un nume și o reputație în pofida riscului major existent încă din prima zi, acela de a fi o competiție doar de un sezon sau două.

Privind retrospectiv, e, probabil, una dintre cele mai spectaculoase lansări de turneu de tenis din istoria recentă a circuitului profesionist, lucru pe care-l înțelegi mai ușor pe măsură ce vezi mai multe turnee. Pe măsură ce calendarele de tenis revin la un firesc pre-pandemic, iar apele se mai așază, e mai ușor de reamintit și de observat cât de greu e să îți faci loc în lumea închisă a turneelor, fie ele WTA sau ATP, și după ce o faci, să mai și rămâi acolo, cu atât mai mult într-un slot de calendar decent. TO a avut o oportunitate unică, pe care a luat-o și a fructificat-o la maxim, atunci când, în plină pandemie, a avut loc întâi Winners Open, apoi prima ediție de Transylvania Open. Menținerea unui turneu pe zgură era nerezonabilă; în schimb, un turneu indoor e perfect în context și cu un potențial mai mare de creștere. Sunt patru ediții deja, dar nu-s patru ani, ci, de fapt, doar 29 de luni, între octombrie 2021 și februarie 2024. Adăugat și Winners Open, desfășurat în august 2021, astea-s cinci turnee WTA organizate în doar 31 de luni; adică un turneu la fiecare 6 luni, ceea ce e o nebunie.

Adică o performanță ieșită din comun a echipei organizatoare, care nu ar trebui luată de-a gata, ca pe ceva care ‘se întâmplă’, și pe care îl primim contra unui cost exprimat în bilet. Despre lucrurile astea se vorbește mai puțin, însă ar trebui înțeles că 1) organizarea cu succes a unui turneu nu e un fapt sigur, 2) felul în care e organizat un turneu de tenis are un impact mai mare decât simpla lui existență.

Australian Open nu e The Happy Slam și nu are succes doar pentru că se joacă pe soare când în Europa e iarnă. Wimbledon nu e relevant doar pentru că e singurul care e pe iarbă. Și tot așa. Nu contextul în care au loc, ci cum sunt gândite și executate face diferența. Lucrurile nu se întâmplă de la sine. Turneele devin importante, devin instituții în sine, devin valoroase atunci când înseamnă ceva pentru oamenii care merg să le urmărească și pentru jucătorii care merg să participe. Iar asta nu poate fi făcut decât dacă găsești rețeta potrivită în organizare, o rețetă care, inevitabil, va funcționa cu multă pasiune. Iar “organizare” înseamnă un efort coordonat între multiple zone de expertiză care n-au, adesea, prea mult de-a face una cu alta.

E o combinație între logistică și bucătărie, între muncă fizică și creație, între instalarea și îngrijirea terenurilor și un art designer inspirat, între a gestiona voluntarii și a gestiona furnizorii, între a împăca jucătoarele și a-i împăca pe fani. Transylvania Open înseamnă, în același timp, și instalatori, bucătari, actori, contabili, stringeri, paznici, fotoreporteri, șoferi, creatori de conținut, livratori, electricieni sau DJ. Peste 1000 de oameni au lucrat aproape o lună în aceste roluri și în multe altele și au reușit cumva ca efortul lor comun să ajungă la public într-un pachet aproape impecabil. Iar publicul, tot mai mare de la o ediție la alta, tot mai conectat cu turneul, mai înțelegător al fenomenului și mai apropiat de românce, dă semnale clare că validează atât efortul, cât și conceptul, și că-l susține cât poate de mult. Nici măcar timpul foarte scurt dintre ediția a 3-a și ediția a 4-a – în principiu, ar fi putut fi un risc – nu a tăiat din apetitul pentru TO.

În termeni de însemnătate, de tradiție, de valoare acumulată a brandului, progresul făcut în doar patru ediții de Transylvania Open e masiv și trebuie studiat cu atenție. Lucrurile astea nu-s relevante doar pentru specialiștii în comunicare sau pentru cei care lucrează în organizare de evenimente (sportive sau nu), ci au un impact direct asupra calității tenisului pe care îl vezi, ca fan, în turneu. Din aceste patru ediții de TO, două au fost câștigate de jucătoare care au fost în cariera lor pe locul 1 sau pe locul 2 în lume. Două dintre cele opt finaliste au jucat sau au câștigat finale de Grand Slam. Din perspectiva cărților de vizită ale participantelor, turneul punctează foarte bine de oriunde te-ai uita. Asta va conta la următoarele ediții atunci când jucătoarele vor alege să vină să joace la Cluj, pentru că își vor dori să încerce să câștige un trofeu câștigat în trecut de Anett Kontaveit sau de Karolina Pliskova.

Popularitatea printre jucătoarele străine e celălalt aspect care va cântări mereu mult. Cum știm deja, în două dintre cele patru ediții a câștigat titlul de cel mai bun turneu 250 din lume, într-o alta a pierdut la doar câteva voturi, iar anul acesta se va număra iar printre candidatele cu șanse mari la acest premiu. Asta, judecând după reacțiile de la fața locului ale jucătoarelor, unele dintre ele, cât se poate de directe și de detaliate. Karolina Pliskova, Anna Blinkova sau Tatjana Maria au fost doar câteva dintre participantele care au vorbit frumos despre cum se simt la TO.

Pliskova și-a respectat blazonul și a acționat pe măsura declarațiilor de dinainte de a veni la Cluj, tratând turneul și fanii cu multă seriozitate și profesionalism și folosindu-se perfect de prezența la TO pentru a-și regăsi jocul și încrederea, după doi ani dificili. Foarte posibil, cum vedem în aceste zile la Doha, ca TO să fi însemnat un reset mult căutat pentru Karolina, pe care să construiască în restul sezonului. Alte jucătoare importante vor fi observat că această rețetă funcționează și se vor gândi că poate va funcționa și pentru ele. 

În ce le privește pe jucătoarele din România, turneul a fost mai mult decât un sprijin. Pe lângă wildcard-uri, pe tablou sau în calificări, oferite unui număr mare de jucătoare, pe lângă oportunitatea în sine, pe lângă ambianța de elită cu care vine la pachet, turneul le servește în mod evident jucătoarelor noastre. În trei dintre cele patru ediții, o finalistă a fost din România, de fiecare dată o alta. Anul acesta am avut chiar două românce în semifinale, o premieră – și încă una cu atât mai importantă, cu cât jucătoarea cu cel mai bun clasament dintre românce nu a putut fi la start. Un trofeu de campioană la simplu ar fi fost minunat, dar aproape că nici nu contează atât de mult, în marea schemă a lucrurilor. E deja evident pentru oricine cum fiecare jucătoare din România care intră în turneu vede în asta o experiență foarte folositoare care îi permite să-și ridice nivelul. 

Sunt doar câteva feluri în care turneul a făcut în patru ediții cât altele în zece. Varietatea de colaborări, activități, inițiative și evenimente care-l însoțește e un altul. Felul în care generează conținut – probabil undeva între primele 10-15 turnee de tenis din lume ca volum – e un altul. Cum spuneam în analiza de după turneul din toamnă – care a rămas la fel de valabilă și după a patra ediție – Transylvania Open e perfect poziționat să devină, în timp, un element important în sportul românesc, cu genul de impact pe care, de exemplu, poate doar un sportiv de top îl poate genera.

Asta ar fi o noutate la noi. De regulă, sportivii sunt cei care, prin performanțele obținute (tot mai des în sporturile individuale) mișcă masele, inspiră și atrag lumea la un sport sau altul. Doar că, uneori, inspirația poate veni și de la un grup de prieteni care se decid într-o zi să încerce să organizeze un turneu de tenis, fără să mai fi făcut vreodată asta, și ajung, în acele 31 de luni despre care vorbeam, în postura de gazde ale unui eveniment internațional care începe să se simtă drept de elită. Unul care poate influența ani la rândul generații întregi de copii care merg la tenis, pentru că-și vor dori să ajungă să joace la Transylvania Open, turneul cool despre care vorbește lumea pe internet și despre care văd tiktok-uri funny.

Cu locul în calendar asigurat, TO scapă de stresul apăsător de a alerga fiecare an pentru propria existență și poate ridica și mai mult ștacheta acum, cu un an întreg la dispoziție. Un an în care aceeași echipă mai are de organizat și Sports Festival, un alt concept absolut grozav pentru sportul nostru. 

Asta nu înseamnă că nu vor exista obstacole pe mai departe. Tenisul global este în plină perioadă de mișcări tectonice masive; suntem în lunile și în anii în care acest sport adesea tradiționalist, ultra-nișat, perceput (sau promovat drept) prea întârziat în a adopta schimbări și/sau prea elitist încearcă să-și decidă viitorul, conștient că este și el supus amenințării de a-și pierde din relevanță și din influență, așa cum sunt supuse și alte industrii. Iar asta poate avea consecințe în lanț.

Sunt multe energii în joc acum, și multe potențiale direcții, ceea ce înseamnă și destulă incertitudine. Fuziunea ATP – WTA e una; posibilul supercircuit format doar din Slamuri și celelalte turnee mari, cu susținere financiară din lumea arabă, e o altă direcție. Un astfel de supercircuit ar lăsa pe dinafară turneele de 250, transformându-le într-un fel de feeder, acolo unde starurile n-ar mai ajunge deloc să joace. Ceea ce, evident, ar avea un impact direct asupra turneelor din această categorie, Transylvania Open inclusiv – oricum atinse de noul set de restricții intrate în efect din acest an, care limitează șansele de a aduce în turneu superstaruri bine clasate.  

În același timp, o tranziție către un turneu de 500 rămâne un deziderat posibil, dar complicat de atins. Nu pentru că echipa n-ar putea să-l facă – deja TO e un fel de 500 undercover -, ci pentru restul de detalii necesare. Sponsorii trebuie să se ridice la nivelul bugetului unui turneu de 500, unul substanțial mai mare; drepturile TV, piața, în general, ar trebui să mai crească pentru a putea susține, din punct de vedere economic, un turneu de 500, la care obligațiile față de jucătoare cresc brusc. Nu e atât de simplu să bagi pur și simplu mâna în buzunar mai adânc.

Lucrurile astea sunt însă undeva în viitor și vor fi abordate atunci când se va ajunge la ele.

Felul în care Transylvania Open va ajunge la ele va fi diferit de asemenea; turneul crește rapid, va avea tot mai multă prestanță și greutate dacă va continua așa. Va însemna pe mai departe, cu riscul de a ne repeta, trei lucruri, înainte de orice altceva: o oportunitate mare pentru jucătoarele românce, un bun prețios pentru tot sportul românesc și o sursă de inspirație pentru antreprenori și creatori din orice domeniu. Transylvania Open ne reamintește, la urma urmelor, cuvintele lui Antonio Machado: nu există drum până nu îl umbli, nu există o cale până nu îți faci una.

Iar ca să-ți faci una, e simplu, trebuie doar să-ți urmezi pasiunea. Și asta e tot ceea ce e, de fapt, Transylvania Open.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Transylvania Open WTA250 (@transylvaniaopen)

Interviuri și materiale 30-0 de la Transylvania Open

Karolina Pliskova | Alize Cornet | Ana Bogdan | Jaqueline Cristian | Gabriela Ruse | Anastasija Sevastova | Anna Blinkova |Miriam Bulgaru | Tatjana Maria | Mara Gae |