Cu cine joacă româncele la Indian Wells

Adrian Țoca | 6 martie 2012

Cu cine joacă româncele la Indian Wells

Primul mare turneu al primăverii, Indian Wells, stă să înceapă. Tragerea la sorţi, efectuată noaptea trecută, a fost permisivă cu grupul jucătoarelor românce prezente la start, cel puţin în primul tur, lucrurile îngreunându-se după aceea. După cum se ştie, în această săptămână avem, în premieră, 7 românce în prima sută mondială. Cinci dintre ele sunt pe tablou, o a şasea, Edina Gallovits, joacă în calificări, în vreme ce Alexandra Cadanţu lipseşte.

Astfel, în partea de sus a tabloului, Sorana Cîrstea, o va întâlni pe Iveta Benesova în primul tur. În cazul unei victorii, Sorana o va întâlni pe poloneza Agnieszka Radwanska, numărul 5 mondial.

Celelalte fete sunt toate în partea de jos. Alexandra Dulgheru va juca împotriva americancei Irina Falconi, care a primit un wildcard. În cazul unui succes, următoarea adversară va fi Sam Stosur, numărul 6 WTA.

Irina Begu va intra pe teren cu cehoaica Lucie Hradecka, iar dacă o va învinge, o va întâlni pe Maria Kirilenko, cap de serie 20.

Monica Niculescu este cap de serie 26 şi are bye în primul tur. Ea o va întâlni pe învingătoarea dintre Sofia Arvidsson şi o jucătoare venită din calificări.

În fine, Simona Halep va juca, în primul tur, tot cu o jucătoare din calificări. În caz de calificare, ea se va întâlni cu Petra Cetkovska. 

Altfel, interesant că liderul mondial, Victoria Azarenka, şi poloneza Agnieszka Radwanska, cele care s-au contrat pe tema accidentării primeia în meciul direct de la Doha, sunt din nou pe aceeaşi parte de tablou. Cele două s-au întâlnit deja de trei ori în 2012, de fiecare dată câştigând bielorusa. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi