Condusă de Jannik Sinner, Italia câștigă Cupa Davis pentru prima oară în 47 de ani
Treizecizero | 26 noiembrie 2023Italia și Canada sunt câștigătoarele competițiilor pe echipe din finalul sezonului 2023.
Italia este noua campioană a Cupei Davis, după victoria din finala cu Australia; este al doilea titlu din istorie pentru azzuri și primul în 47 de ani. În finala turneului de la Malaga, Italia i-a învins pe australieni cu 2-0, după ce Matteo Arnaldi l-a depășit Alexei Popyrin în două ore și jumătate (7-5, 2-6, 6-4), deschizându-i lui Jannik Sinner oportunitatea de a aduce titlul acasă. Ceea ce Sinner, liderul acestei echipe, a și făcut, învingându-l clar pe Alex De Minaur (6-3, 6-0).
Italia le mai învinsese la turneul final de la Malaga pe Olanda (2-1) și, dramatic, pe Serbia lui Novak Djokovic în semifinale (2-1).
A fost, de altfel, o (altă) săptămână minunată pentru Sinner, care și-a adus la Malaga forma senzațională din ultimele săptămâni. Spune totul despre nivelul actual al lui Sinner faptul că l-a putut învinge a doua oară în tot atâtea turnee pe Novak Djokovic, și nu oricum, ci devenind primul jucător care salvează trei mingi de meci consecutive înainte de a-l învinge pe Djokovic – unul dintre cei mai buni din istorie când vine vorba de închis un meci.
Jannik a continuat astfel o perioadă în care a câștigat titlurile la Beijing și Viena, a ajuns până în finala ATP Finals de la Torino, iar acum a contribuit masiv la un succes important pentru Italia.
Pe lângă Sinner, care și-a câștigat toate meciurile de simplu, aducând inclusiv punctul decisiv în finala cu Australia prin victoria cu De Minaur, Italia s-a mai bazat pe Matteo Arnaldi și pe Lorenzo Musetti la simplu, plus Lorenzo Sonego la dublu, care a făcut pereche în sferturi și în semifinale cu Jannik Sinner.
A fost o săptămână bună pentru Cupa Davis, o competiție a cărei relevanță a fost greu încercată în ultimii ani, dar care și-a recăpătat un pic de culoare în obraji după atmosfera reușită de la Malaga. Cu fani în tribune, dar mai ales cu mai mulți jucători de top pe teren, Cupa Davis poate supraviețui într-un peisaj tot mai aglomerat și tot mai complex al lumii tenisului.
Jannik Sinner seals Italy #DavisCup glory 🇮🇹
With a straight sets victory over @alexdeminaur 6-3 6-0 🤩#DavisCupFinals | @federtennis pic.twitter.com/kOPGG7TtdT
— Davis Cup (@DavisCup) November 26, 2023
Italia, în Cupa Davis, și Canada, în BJK Cup, sunt cele două țări care au câștigat, așadar, competițiile pe echipe din sezonul 2023, care ia astfel oficial sfârșit. Cele două formate se vor relua curând – de altfel, tot azi România și-a aflat adversara din barajul din aprilie, cel care duce la turneul final al BJK Cup din 2024. Rămase în Grupa Mondială după succesul recent cu Serbia, româncele vor juca în deplasare cu Ucraina, într-o locație neutră însă, pe care o vor alege ucrainencele.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română