Citate din conferințele de presă: "Lumea vede ce vrea să vadă, nu ai cum să vezi în sufletul cuiva din afară"

Serena Williams, după victoria din sferturi contra lui Stephens, 1-6 7-5 6-3

Q: E doar a doua oară la un Grand Slam când trebuie să revii după pierderea primului set în trei meciuri consecutive.

SW: 1999?

Q: Bravo. Ştii şi la ce Slam?

SW: US Open. Vremuri de glorie acelea.

Evident, sunt dezamăgită – de obicei câştig în două seturi. Acum doar câştig. Dar şi aşa de bine. E mereu loc de mai bine. Probabil voi avea antrenamente mai scurte de vreme ce meciurile sunt lungi.

Q: Simţi că trăieşti periculos la acest turneu?

SW: Da, simt că trăiesc un pic pe marginea prăpastiei. Trebuie să mă îndepărtez de marginea prăpastiei. Nu-mi place să risc, dar într-un fel meciurile acestea mă şi ajută, pentru că ştiu acum că pot să joc şi trei ore. Iar cu următoarea mea adversară va fi un meci de anduranţă.

Dar credeţi-mă, nu-mi place să joc astfel de meciuri. Mă gândesc, „Hai Serena, adună-te, ce tot faci?” Deci încerc să înţeleg ce nu merge, pentru că nu sunt mulţumită. Să joc trei seturi în trei meciuri consecutive este aproape lipsit de profesionalism pentru mine.

Q: Ai pierdut primul set şi ai câştigat până la urmă în Fed Cup contra lui Errani, următoarea ta adversară. Dar ai fost la două puncte de înfrângere.

SW: Îmi aduc aminte că a jucat foarte bine. Îmi pare bine că am avut acel meci, pentru că acum ştiu la ce să mă aştept. A jucat diferit faţă de meciurile noastre anterioare.

Şi meciul de azi cu Sloane m-a pregătit pentru că ele sunt similare – dau multe mingi înapoi.

Q: Errani este în sferturi a patra oară consecutiv şi mulţi spun că are cel mai slab serviciu din prima 100 de jucătoare. Cum îţi explici?

SW: Clar face ceva bine. Aproape că m-a bătut şi pe mine, nu am de gând să-i critic jocul. Poate jucătoarele cu serviciu puternic ar avea ce să înveţe de la ea despre spiritul de luptă şi hotărâre.

 

David Ferrer, după victoria din optimi contra lui Cilic, 6-2 6-2 6-4

Q: Nu eşti atât de mult în vizorul presei. Nu ai jucat pe terenurile principale. Toată lumea vorbeşte despre aceiaşi jucători, dar nu despre tine. Crezi că este un lucru bun sau rău?

DF: Nu ştiu. Dar, cum am mai spus, nu îmi pasă de asta. Eu îmi urmez calea, cariera mea. Încerc să joc fiecare meci cât de bine pot pentru a câştiga. Sunt conştient că jucătorii din lumina reflectoarelor sunt Djokovic şi Nadal, mai ales când ajung în sferturi. Am ajuns şi eu în sferturi, nu mai reuşisem de mult timp. Sunt fericit, toată lumea e încântată de mine. Presa mă tratează foarte bine, deci, nu, nu, nu am de ce să mă plâng. Viaţa mea nu se va schimba de mâine. Sper că va continua aşa mulţi ani.

Q: Următorul adversar este Andy Murray. Se pare că a făcut progrese remarcabile pe zgură.

DF: Da, pare mult mai agresiv. Când îşi foloseşte varietatea loviturilor, este unul dintre cei mai buni din top 3. Dacă pe lângă asta îi iei în considerare şi talentul… Cred că şi el este mai conştient acum de ce se întâmplă, nu numai pe suprafeţe rapide, dar şi pe zgură. Este mult mai senin, mai calm.

 

Andy Murray, după victoria din optimi contra lui Chardy, 6-4 3-6 6-3 6-2

Q: 17 sferturi de finală consecutive la Grand Slamuri. E un record incredibil.

AM: Da, nu cred că sunt prea mulţi jucători care au reuşit aşa ceva. Din nefericire, joc împotriva unor tipi care fac ca realizările mele să pară obişnuite faţă de ale lor. Roger a avut multe finale consecutive, apoi seria aceea de semifinale, treizeci şi ceva, apoi cea de sferturi…

Dar sunt mândru de constanţa mea, mândru că am reuşit să o menţin în ciuda perioadei cu accidentări şi cu operaţia de spate.

Q: Un pic off-topic, dar ai transmis zilele trecute un tweet cu scuze unui antrenor de tenis pentru limbajul tău de pe teren. Le arăta unor copii un meci de-al tău.

AM: Da, e regretabil. În tenis, microfoanele sunt chiar acolo în faţa noastră când mergem la prosop. În fotbal cred că jucătorii nu folosesc un limbaj prea plăcut, dar nu sunt atât de des auziţi. Aş fi preferat să nu vorbesc aşa, dar este una din greşelile pe care le facem ca oameni şi încerc să o repar. Cred că am făcut progrese la acest capitol, dar sunt deprate de a fi perfect.

Q: Ai jucat până acum cu doi jucători care au lovit agresiv şi au făcut neforţate. Cum va fi cu Ferrer, care joacă un tenis diametral opus?

AM: Va fi greu. E jucător de top şi jucătorii de top nu-ţi dau puncte gratis. Cu cât un jucător este mai sus, cu atât greşeşte mai puţin, mai ales în momentele importante.

Va trebui să muncesc şi să am răbdare şi să încerc să dictez de câte ori pot.

Q: Ultima dată când ai jucat cu David pe zgură a fost aici, acum trei ani. Cât de diferit joci acum pe zgură?

AM: Sunt sigur că amândoi ne-am schimbat şi probabil am progresat de atunci. Eu personal simt că înţeleg mai bine cum să joc pe zgură acum. David e bun pe toate suprafeţele, dar aici a avut cele mai bune rezultate. Va fi un test dificil pentru mine.

 

Garbine Muguruza, după înfrângerea din sferturi contra Safarovei, 7-6 6-3

Q: Halep şi Sharapova au ieşit şi tabloul este deschis. Ce crezi? Te enervează puţin?

GM: Nu, nu. Câteva din numele mari au ieşit deja, dar sunt jucătoare excepţionale, ca Safarova, care sunt încă aici. Faptul că numele mari au pierdut e una, dar cele care rămân rămân pentru că joacă bine. Deci nu contează.

 

Ana Ivanovic, după victoria din sferturi contra Svitolinei, 6-3 6-2

Q: Eşti diferită faţă de persoana care stătea în acelaşi scaun acum şapte ani, în 2008?

AI: În primul rând, cred că nu mai vorbesc aşa repede, nu-i aşa? Nu?! Ah, la naiba. (râsete)

Q: Ce sfat ţi-ai da dacă ai putea să vorbeşti cu tine, cea din 2008?

AI: Era atâta entuziasm şi erau atâtea aşteptări. Cred că oamenii din jurul meu nu erau foarte experimentaţi. Bineînţeles, li se întâmpla pentru prima dată şi lor.

Deci, nu simt că am fost ghidată foarte bine. Brusc, era atâta presiune şi nimeni nu ştia cum să-i facă faţă.

Acum aş încerca să păstrez acelaşi ritm. Pentru că atunci, totul a început să se schimbe peste noapte. Antrenorul meu voia să-mi schimbe stilul de joc, altcineva voia altceva… Acum aş refuza. De ce să schimbi ceva care funcţionează? Au fost tot felul de amănunte în care nu mi-am impus părerea.

A fost o experienţă de învăţare. Pe măsură ce am devenit mai matură, am ştiut mai bine ce vreau. Acum aş spune: „Nu, nu este ce vreau. Asta funcţionează, asta nu.”

Q: Crezi că eşti mai îngăduitoare cu tine acum?

AI: O, da! Este unul din lucrurile pe care a trebuit să le învăţ. Încă de când eram mică, chiar şi la şcoală, eram perfecţionistă, voiam să fac totul cum trebuie. A trebuit să învăţ că nu poţi fi perfect în fiecare situaţie.

Nu situaţia contează, ci cum îi faci faţă. Ai mereu de ales. Acum încerc să mă iert, să accept şi să trec mai departe.

 

Sloane Stephens, după înfrângerea din optimi contra Serenei Williams, 1-6 7-5 6-3

Q: Când ai succes încă de la juniori şi apoi ai succes imediat ce treci la profesionişti, crezi că această situaţie  te pregăteşte suficient pentru cât de greu este să găseşti un ritm constant şi să progresezi, pentru că eşti tânără şi entuziastă şi nu realizezi cât este de greu?

SS: Cred că sunt multe de învăţat între juniori şi profesionişti. Mai ales despre fair play. Apoi despre antrenament. Despre cum poţi folosi regulamentul, când să chemi fizioterapeutul. De exemplu începi setul trei şi adversara cere pauză medicală.

Jucătorii tineri progresează rapid, însă fiecare are momentul său în care se remarcă – unii îl au mai devreme, alţii mai târziu. Dar există mereu un proces de învăţare.

Q: Cât de motivată eşti de acest rezultat? Să joci pe Chatrier un astfel de meci îţi reaprinde focul interior?

SS: În primul rând, focul nu s-a stins niciodată. Dar mai am de muncit. Focul e acolo, sunt motivată. Sunt fericită că joc. Şi sunt fericită că vă voi vedea (pe voi ziariştii  – n. red.) următorii 10 ani din viaţa mea. (zâmbeşte)

Q: Vorbeşti despre bucurie şi foc interior. Poate nu au fost mereu vizibile din exterior. Par mai vizibile acum. Te-ai străduit să le arăţi mai mult?

SS: Nu, dar cred că lumea vede ce vrea să vadă, pentru că nu ai cum să ştii ce se întâmplă în sufletul cuiva din afară.

Cred că toate astea combinate rezultă în reacţii de genul: „A, nu e fericită, pare că nici nu vrea să joace.” Nu este deloc aşa.

Iubesc tenisul, este meseria mea. Focul e mereu aprins, flacăra este uite aşa de mare (arată deschizându-şi braţele). Focul este aprins, Ben.

 

Roger Federer, după victoria din optimi contra lui Monfils, 6-3 4-6 6-4 6-1

Q: Ai ratat ieri seara nişte voleuri cheie. Azi ai lovit perfect la fileu. Evident, nu cred că ţi-ai exersat voleurile peste noapte.

RF: De unde ştiţi? Poate am dat voleuri la perete două ore. (râsete)

Q: Cum te simţi în acest stadiu al turneului? Aproape de maxim?

RF: (…) În acest stadiu totul se reduce la a trece în runda următoare. Îmi place să joc cel mai bun tenis şi să trec mai departe, dar prefer să trec mai departe mai degrabă decât să joc absolut cel mai bun tenis al meu. Sper mereu că voi avea o viteză în plus.

Q: La acest turneu ai avut probabil cele mai rele înfrângeri la un Grand Slam. Mă întreb, la vârsta ta, cum te-ai simţi dacă ai câştiga titlul aici?

RF: Ar fi incredibil, fără îndoială. Aceste gânduri mi se strecoară şi mie în minte uneori: „Cum m-aş simţi dacă aş câştiga încă odată?” Dar apoi mă gândesc, „Cum m-aş simţi dacă aş pierde mâine şi ar trebui să iau avionul spre casă?” Tot felul de gânduri îmi trec prin cap când stau dimineaţa şi-mi iau micul dejun. Nu ştiu, sincer. Sunt realist, ştiu că există o şansă. Dar în acelaşi timp ştiu cât e de greu. Sunt bucuros că am reuşit să ajung din nou în sferturi. Înseamnă mult pentru mine.

 

Gael Monfils, după înfrângerea contra lui Federer, 6-3 4-6 6-4 6-1

GM: A fost dificil pentru că am fost bolnav. Sunt răcit de câteva zile, nu am foarte multă energie. N-am avut o noapte liniştită. Trebuie să iau măsuri şi să schimb nişte lucruri. Nutriţia, de exemplu. Vremea, să gestionez mai bine cum mă îmbrac, mai ales când ies târziu din casă. Trebuie să nu mai semnez atâtea autografe transpirat. Am început să testez nişte băuturi noi. Vorbesc acum despre somn, nutriţie, mâncare.

Cei mai buni jucători nu sunt mai niciodată bolnavi. Sunt rareori accidentaţi. Vorbesc de jucătorii de top 10. Condiţia lor fizică este bună, nu se îmbolnăvesc. Cei din Big 4, la fel, sunt mereu sănătoşi. La un Grand Slam se asigură că sunt în cea mai bună formă, pentru că este indispensabil.

Q: Trec anii. Este aceasta o problemă pentru tine?

GM: Nu mi-e frică de trecerea timpului. Dimpotrivă. Pot să vă spun că fizic, voi mai progresa, mă voi maturiza. Trebuie să fiu mai atent cu micile detalii. Deja mă descurc mai bine, mental sunt mai solid.

Q: Este prematur, dar eşti motivat de Wimbledon?

Pentru mine e stresant să joc pe iarbă. Mi-e frică, pentru că m-am accidentat de multe ori pe iarbă. Nu pot să mă mişc foarte bine şi sunt obligat să fiu mai agresiv, ceea ce mi se pare dificil. Am un blocaj mental pe care nu reuşesc să-l depăşesc.

Q: Şi atunci cum rămâne cu meciul următor de Cupa Davis pe iarbă?

GM: Căpitanul cunoaşte problemele mele cu iarba, dar voi în echipă. Dacă se întâmplă ceva cu ceilalţi jucători, voi fi acolo ca să-i înlocuiesc. Dar cred că ceilalţi patru francezi sunt mai buni pe iarbă. Căpitanul mi-a spus: „Da, dar dacă ajungi în semi la Wimbledon?” I-am răspuns: „Cine, eu?? În semifinală la Wimbledon? Nu e cu putinţă.” (râsete)