Cine sunt principalii candidați la medalii? Despre tenis la Olimpiadă | Preview

Tenisul își face o nouă apariție la Jocurile Olimpice, iar vremurile glorioase pe care le trăiește, îndeosebi grație celor trei titani din tenisul masculin, îi dă sportului alb un aer aparte la Londra, fiind una dintre disciplinele care aduce cele mai multe vedete internaționale de prim rang sub cele cinci cercuri, lucru vizibil, spre exemplu, și prin numărul mare de tenismani care au fost aleși să poarte drapelul țării lor la ceremonia de deschidere (printre ei, și Horia Tecău).

Este un mix reciproc avantajos. Lăsat atâția ani în afara familiei olimpice, tenisul conferă, de la o ediție la alta, mai multă valoare, mai mult spectacol Olimpiadei, iar Olimpiada dă la schimb un soi de certificare suplimentară generației actuale de jucători. Încă de la începutul anului, s-a vorbit despre caracterul special pe care îl are calendarul competițional în 2012, turneul olimpic intrând pe o poziție înaltă în lista de priorități a vedetelor din ATP și WTA. Pentru tenismani, dar și pentru întreaga industrie din jurul lor, ca și pentru spectatori, cele patru Grand Slam-uri reprezintă vârful, punctul culminant, recunoașterea supremă. Parcă mai mult ca niciodată însă, turneul olimpic a devenit foarte important pentru jucători.

Și locul de desfășurare contează enorm. Faptul că se joacă la Wimbledon ridică ștacheta. Omul sfințește locul, dar în situația de față, e valabilă și reciproca. Prestigiul Jocurilor, spiritul olimpic este dublat de istoria locului. Wimbledon reprezintă punctul maxim al istoriei tenisului. Înseamnă catedrala tenisului. Orice jucător își dorește să ajungă pe iarba londoneză. Dacă mai și câștigă un turneu acolo, și-a asigurat definitiv locul în cartea de onoare a sportului. De aceea, faptul că turneul olimpic are loc chiar la Wimbledon contribuie la caracterul cu totul și cu totul special al evenimentului. E o combinație unică de istorie, mândrie de a-ți reprezenta țara, tradiție și nou. O combinație care, cel mai probabil, nu se va mai repeta, dacă se va mai repeta, decât peste zeci de ani. O șansă odată în viață.

Locația, că vorbeam de ea, a suferit modificări, astfel că vom avea parte de un turneu jucat pe iarba de la Wimbledon în condiții cu totul neobișnuite. Știm cu toții că la Wimbledon nu sunt permise reclame. De data asta, regulile jocului sunt altele. Vor fi reclame, vor fi și echipamente neobișnuite. Jucătorii vor renunța la albul tradițional și se vor îmbrăca în culorile țărilor lor. La masculin, nu se va juca trei seturi din cinci decât în finală. Dar cel mai important e că nu mai vorbim despre un turneu individual. Amănunt banal, dar pe care nu trebuie să-l neglijăm, și care ar putea să joace un rol important în desemnarea câștigătorilor: jucătorii își vor reprezenta țara, nu propria persoană. Iar perspectiva de a pierde în semifinală sau finală nu mai e neapărat atât de tristă: sunt medalii în joc, nu (numai) puncte și bani.

Vorbeam de marii campioni care, cu excepția nefericită a lui Rafa Nadal, vor fi prezenți in corpore. Trei dintre ei sunt în căutarea unei performanțe care le-ar întregi carierele glorioase. Vorbim despre Career Golden Slam, adică performanța de a se fi impus în toate cele patru Slamuri, plus la Jocurile Olimpice. Cel mai probabil, toți ochii vor fi cu ochii pe ei. Dar cei trei, adică Federer, Serena Williams și Maria Sharapova, vor avea, în mod cert, o mulțime de rivali puternici. În cele ce urmează, îi evaluăm pe cei care pleacă, prin prisma contextului, a ultimelor rezultate, a clasamentului și a suprafeței, ca și principali favoriți în lupta pentru medalii.

Despre turneu: 

– Tragerea la sorți: joi, 26 iulie, ora 13:00
– Durata: 28 iulie – 5 august
– Tablouri: simplu masculin (64 de locuri); simplu feminin (64 de locuri); dublu masculin (32 de locuri); dublu feminin (32 de locuri); dublu mixt (16 locuri – tragerea la sorți are loc pe 31 iulie)

– Lista jucătorilor participanți o puteți consulta aici. 

Cum se punctează în clasamentele ATP și WTA:

La masculin:

750 de puncte – medalia de aur
450 – argint
340 – bronz
270 – locul 4 (învinsul în finala mică)
135 – sferturi de finală
70 – turul 3
35 – turul 2
5 – turul 1

La feminin:

685 de puncte  – medalia de aur
470 – argint
340 – bronz
260 – locul 4 (învinsa în finala mică)
175 – sferturi
95 – turul 3
55 – turul 2
1 – turul 1

Favoriții

Masculin

Roger Federer

Titlul olimpic la simplu este singura mare performanță individuală pe care Federer încă nu a reușit-o în ilustra-i carieră. Probabil că elvețianul va rămâne cu sintagma de cel mai bun jucător al tuturor timpurilor indiferent dacă va reuși sau nu să triumfe la Olimpiadă, dar un aur la simplu i-ar contura legenda aproape de perfecțiune. Despre misiunea lui Federer se vorbește de multă vreme, iar de când s-a aflat că turneul olimpic se va juca pe iarbă, discuțiile au căpătat și mai multă viteză. Este, fără îndoială, cea mai bună șansă și ultima pe care Roger o are de a triumfa la Olimpiadă.

Și asta mai ales în contextul în care el a câștigat, recent, titlul la Wimbledon, pe fix aceeași suprafață. Absența lui Nadal contribuie și ea la emulația din jurul lui Fed, considerându-se că șansele sale cresc și mai mult. Și, dacă judecăm prin prisma tradiției, s-ar spune că așa și e: elvețianul a câștigat toate marile turnee precedente la care Nadal, dintr-un motiv sau altul, n-a ajuns dincolo de semifinale: Roland Garros 2009, când spaniolul, marele absent de acum, pierdea șocant la Soderling, Wimbledon 2009, când Nadal a absentat accidentat, și Wimbledon 2012, când Nadal a pierdut la Rosol. 

E un pic ciudat cum Federer încă n-a reușit un rezultat mare la Olimpiadă. Cea mai bună șansă a sa a fost în 2000, la Sydney, dar a cedat în semifinale la Tommy Haas, apoi, dramatic, în meciul pentru bronz cu Arnaud Di Pasquale, un meci care și acum îi stârnește coșmaruri elvețianului. În 2004, la Atena, a fost învins surprinzător de Tomas Berdych, în turul 2, în vreme ce în 2008, în vara de coșmar în care a pierdut atât finalele la RG, cât și la Wimbledon, a cedat, la Beijing, în sferturi. A compensat, totuși, cu aur la dublu, motiv pentru care el susține că nu mai resimte o presiune atât de mare acum.

Deși Federer a anunțat că intenționează să joace și la Olimpiada de la Rio, din 2016, când va avea aproape 35 de ani, e greu de presupus că va fi prezent acolo altfel decât într-un veritabil tur de adio. Șansa sa cea mai mare e acum.

Novak Djokovic

E foarte interesant de urmărit evoluția lui Nole, la prima sa apariție pe teren după ce a fost deposedat de coroana de lider în ATP, fix la un an distanță de momentul în care a preluat-o. Djokovic nu mai e numărul 1, dar asta nu înseamnă că forța sa a dispărut undeva în neant. E de așteptat ca Novak să-i dea cea mai puternică replică lui Federer și, de ce nu, să-și ia revanșa în fața elvețianului, la care a pierdut în semifinale la Wimbledon. Afară de acel meci, Djokovic a lăsat o impresie excelentă la Wimbledon, chiar dacă iarba, măcar teoretic, se presupune că ar fi suprafața cea mai puțin avantajoasă pentru el. Novak și-a propus medalia olimpică de aur printre principalele două obiective în 2012, celălalt, Roland Garros, fiind ratat de puțin. 

Sârbul mai are un atu major de partea sa, pe lângă setea de revenire. Atunci când joacă pentru țara sa, Nole, un patriot înveterat, se transformă teribil. Triumful din Cupa Davis, din 2010, a dat, practic, startul dominației sale în tenisul mondial și e de așteptat ca și acum el să se arate la fel de motivat. Medaliat cu bronz la Beijing, Novak are șanse mari să urce cu cel puțin o treaptă mai sus la Londra.

Andy Murray

Finalistul de la Wimbledon poartă o sabie cu două tăișuri. E greu de spus care Andy va intra pe teren acum: cel care a impresionat fantastic în finala pierdută cu Federer, sau cel care are prostul obicei de a se “tăia” complet după o dezamăgire suferită în câte o finală de Slam. Murray, care spunea că Jocurile Olimpice sunt, pentru el, tratamentul perfect pentru rana suferită la Wimbledon, va retrăi, fie și parțial, presiunea mediatică la care a fost supus la turneul amintit, chit că acum ea va fi mult mai mică, împărțită cumva cu colegii din delegația Marii Britanii. Andy se va baza puternic pe public, iar fanii îl vor ajuta să-și recapete rapid energia, atunci când va avea nevoie. În mod normal, ca și în cazul celor doi de dinainte, Murray nu are voie să rateze prezența măcar în semifinale.

David Ferrer

Mereu în umbra lui Nadal, iată-l pe David Ferrer brusc într-un rol de vioara întâi. Dintr-o dată, mare parte din speranțele Spaniei se leagă de numele lui David, acest caracter deosebit, un muncitor și un perfecționist, dar un jucător care n-a ezitat să-și admită singur limitele. “Sunt al 5-lea sau al 6-lea jucător al lumii, știu că nu voi urca mai mult, dar mi-e bine așa. N-am de ce să-mi fie rușine”, spunea el acum o vreme. Într-un rol nefamiliar lui, acela de număr 1 al țării sale, David, care, prin prisma absenței lui Nadal, va fi cap de serie 4, este însă persoana potrivită care să se ridice la nivelul așteptărilor. Nu vorbim de aur, deși ar putea profita, să zicem, de un lanț uriaș de surprize, ci de o prezență în semifinale și, eventual, de un meci pentru medalia de bronz, ceea ce ar reprezenta o performanță enormă pentru David. Ferrer a câștigat cinci turnee în 2012, impunându-se pe toate suprafețele, inclusiv pe iarbă, iar sistemul de două seturi din trei l-ar putea avantaja. Iar, la urma urmelor, un bronz poate fi obținut chiar și fără să fie nevoit să bată pe vreunul dintre cei trei mari favoriți prezentați mai sus.

Jo-Wilfried Tsonga

Tot prin prisma absenței lui Nadal sunt upgradate și șansele lui Jo la o medalie, așa cum e cazul, teoretic, cu restul jucătorilor din top 10. Dublu semifinalist, în 2011 și 2012, la Wimbledon, Tsonga e o prezență naturală în calculele pentru medalii. Jocul său îl recomandă, mai cu seamă în formatul scurt, de două seturi din trei. În plus, există deja o tradiție a unor jucători bazați pe forță sau pe atac care ajung în meciul pentru medalia de aur la Olimpiadă: Mardy Fish și Fernando Gonzalez sunt ultimii dintre ei. Același motiv îi recomandă, pentru trasee mai mult sau mai puțin surprinzătoare, și pe Andy Roddick, John Isner, Milos Raonic sau Juan Martin Del Potro. 

Feminin

Serena Williams

Cumva, ca și în cazul lui Federer, Serena se află în fața ultimei șanse reale de a cuceri și medalia olimpică de aur și a realiza, astfel, Career Golden Slam. Tot ca și Federer, Williams are satisfacția unui aur la dublu obținut la Beijing și vine după triumful recent de la Wimbledon, unde a dovedit, încă o dată, că serviciul și jocul ei agresiv reprezintă un obstacol de netrecut pentru majoritatea fetelor din circuit, mai ales pe iarbă. Serena a pierdut la Beijing în fața Elenei Dementieva, cea care, într-un final, a luat atunci și medalia de aur. Cu motivația dată de perspectiva aurului și cu forma demonstrată pe iarbă, e greu de pronosticat împotriva Serenei.

Maria Sharapova

Dacă tot vorbim de rivale pentru Serena, Sharapova ar putea fi una dintre ele. Maria a pierdut la Wimbledon și pentru că triumful de la Roland Garros a cam secat-o de motivație și de energie. Între timp, eliminarea suferită cu Lisicki și pauza nu au făcut decât să-i refacă pofta de victorii rusoaicei, mai cu seamă că ea a ratat prezența la Beijing, la ultima Olimpiadă, din cauza problemelor pe care le-a avut, în acea perioadă, la umăr. Cu toată atenția concentrată pe Serena, Sharapova, scăpată și de presiunea de a fi cap de serie 1, ar putea naviga liniștită spre finală, mai cu seamă că, dată fiind repartiția capilor de serie (ea, numărul 3, Serena, numărul 4), va “scăpa” de americancă până în finală.

Agnieszka Radwanska, Victoria Azarenka și Petra Kvitova

Poloneza a făcut finala la Wimbledon, se simte foarte bine pe iarbă, iar maturitatea și stilul ei incredibil de creativ par să fi atins un soi de punct maxim în 2012, așa că ar fi o greșeală să nu o cotăm cu șanse la o medalie. Aga va purta steagul Poloniei (ca și Sharapova pe cel al Rusiei), o onoare care o va motiva și mai mult pe a doua jucătoare a lumii. Mai mult, setul doi luat Serenei în finala de la Wimbledon îi va fi dat Radwanskăi și încrederea că se poate lupta și cu o jucătoare de calibrul acesteia. Toate bune, numai de Azarenka să scape pe drum. În fața bielorusei, Aga a pierdut toate cele șase meciuri jucate în acest an.
 
Că tot vorbim de Azarenka, e puțin nedrept că numărul 1 mondial continuă să primească atât de puțin credit, însă, spre ghinionul ei, Vika nu ne-a dat niciun motiv să credem că se poate lua la trântă cu Serena în general, cu atât mai puțin pe iarbă. Înfrângerea ei de la Wimbledon a fost indiscutabilă, chit că bielorusa a făcut tot ce a putut pentru a prelungi meciul. Azarenka păstrează însă șanse majore la o medalie.

Lucru valabil și pentru Petra Kvitova, avantajată și ea de suprafață. Campioana din 2011 mai primește o șansă la Wimbledon, dar problema Kvitovei vine de la lipsa de consistență din ultima perioadă: ea nu a mai câștigat împotriva cuiva din top 10 încă de la Turneul Campioanelor de anul trecut.

Venus Williams și Kim Clijsters

Încheiem cu două vorbe despre două veterane, două mari campioane, care și-au centrat eforturile de a lupta cu propriul corp și cu diverse accidentări tocmai pentru a fi prezente la această Olimpiadă. Venus a făcut eforturi colosale să urce în clasament suficient de mult ca să poată fi selecționată, în vreme ce Kim a sacrificat întregul sezon pe zgură pentru a putea prinde Olimpiada. Clijsters a ratat, din varii motive, precedentele trei olimpiade, iar acum se pregătește de un adio, împăcată cu faptul că a participat la aceste Jocuri. Rezultatele recente nu le recomandă pentru nimic deosebit la Londra, dar asta ar putea să nu conteze câtuși de puțin. Uneori, legendele sunt în stare să vină cu performanțe fantastice atunci când nimeni nu le mai dă vreo șansă. Dacă nu se va întâmpla așa, nu contează. Suntem la Olimpiadă. Important e să participi.

 

Video

Nadal – Gonzalez, finala masculină de simplu de la JO 2008

Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2008